Mesaj pentru a 102-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului (duminică, 17 ianuarie 2016)
Migranţii şi refugiaţii ne interpelează. Răspunsul Evangheliei milostivirii
Iubiţi fraţi şi surori!
În bula de convocare a Jubileului Extraordinar al Milostivirii am amintit că "există momente în care în mod şi mai puternic suntem chemaţi să ţinem privirea îndreptată spre milostivire pentru a deveni noi înşine semn eficace al acţiunii Tatălui" (Misericordiae vultus, 3). De fapt, iubirea lui Dumnezeu vrea să ajungă la toţi şi la fiecare, transformându-i pe cei care primesc îmbrăţişarea Tatălui în tot atâtea braţe care se deschid şi se strâng pentru ca fiecare să ştie că este iubit ca fiu şi să se simtă "acasă" în unica familie umană. În acest mod, grija paternă a lui Dumnezeu este atentă faţă de toţi, aşa cum face păstorul cu turma, dar este deosebit de sensibil faţă de necesităţile oii rănite, obosite sau bolnave. Isus Cristos ne-a vorbit astfel despre Tatăl, pentru a spune că el se apleacă asupra omului rănit de mizeria fizică sau morală şi, cu cât se agravează mai mult condiţiile sale, cu atât se revelează mai mult eficacitatea milostivirii divine.
În epoca noastră, fluxurile migratoare sunt în continuă creştere în toate zonele planetei: refugiaţi şi persoane care fug din patriile lor interpelează pe indivizi şi colectivităţi, sfidând modul tradiţional de a trăi şi, uneori, tulburând orizontul cultural şi social cu care vin în confruntare. Tot mai des victimele violenţei şi sărăciei, abandonând ţările lor de origine, îndură ultrajul traficanţilor de persoane umane în călătoria spre visul unui viitor mai bun. Dacă, după aceea, supravieţuiesc abuzurilor şi adversităţilor, trebuie să se confrunte cu realităţi în care se cuibăresc suspiciuni şi temeri. În sfârşit, adesea întâlnesc lipsa de normative clare şi practicabile, care să reglementeze primirea şi să prevadă itinerarii de integrare pe termen scurt şi lung, cu atenţie faţă de drepturile şi faţă de obligaţiilor tuturor. Mai mult decât în timpuri trecute, astăzi Evanghelia milostivirii zdruncină conştiinţele, împiedică să ne obişnuim cu suferinţa celuilalt şi indică drumuri de răspuns care se înrădăcinează în virtuţile teologale a credinţei, speranţei şi carităţii, declinându-se în faptele de milostenie sufletească şi trupească.
Pe baza acestei constatări am voit ca Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului din 2016 să fie dedicată temei: "Migranţii şi refugiaţii ne interpelează. Răspunsul Evangheliei milostivirii". Fluxurile migratoare sunt de acum o realitate structurală şi prima chestiune care se impune se referă la depăşirea fazei de urgenţă pentru a da spaţiu la programe care să ţină cont de cauzele migraţiilor, ale schimbărilor care se produc şi ale consecinţelor care imprimă chipuri noi societăţilor şi popoarelor. Însă, în fiecare zi istoriile dramatice ale milioanelor de bărbaţi şi femei interpelează comunitatea internaţională, în faţa apariţiei de crize umanitare inacceptabile în multe zone ale lumii. Indiferenţa şi tăcerea deschid drumul spre complicitate atunci când asistăm ca spectatori la morţile prin sufocare, privaţiuni, violenţe şi naufragii. De mari sau mici dimensiuni, sunt mereu tragedii când se pierde chiar şi numai o viaţă umană.
Migranţii sunt fraţi şi surori ai noştri care caută o viaţă mai bună departe de sărăcie, de foame, de exploatare şi de distribuirea nedreaptă a resurselor planetei, care ar trebui să fie împărţite egal între toţi. Nu este oare dorinţa fiecăruia aceea de a îmbunătăţi propriile condiţii de viaţă şi a obţine o bunăstare onestă şi legitimă care trebuie împărtăşită cu cei dragi?
În acest moment al istoriei omenirii, puternic marcat de migraţii, chestiunea identităţii nu este una de importanţă secundară. De fapt, cine emigrează este constrâns să modifice unele aspecte care definesc propria persoană şi, chiar dacă nu vrea asta, forţează la schimbare şi pe cel care-l primeşte. Cum să trăim aceste schimbări, pentru ca să nu devină piedică în calea dezvoltării autentice, ci să fie oportunitate pentru o autentică creştere umană, socială şi spirituală, respectând şi promovând acele valori care-l fac pe om tot mai om în raportul corect cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu creaţia?
De fapt, prezenţa migranţilor şi a refugiaţilor interpelează serios diferitele societăţi care îi primesc. Ele trebuie să facă faţă la fapte noi care pot să se reveleze imprudente dacă nu sunt în mod adecvat motivate, gestionate şi reglementate. Cum să se facă în aşa fel încât integrarea să devină îmbogăţire reciprocă, să deschidă parcursuri pozitive pentru comunităţi şi să prevină riscul discriminării, al rasismului, al naţionalismului extrem sau al xenofobiei?
Revelaţia biblică încurajează primirea celui străin, motivând-o cu certitudinea că făcând astfel se deschid uşile lui Dumnezeu şi pe chipul celuilalt se manifestă trăsăturile lui Isus Cristos. Multe instituţii, asociaţii, mişcări, grupuri angajate, organisme diecezane, naţionale şi internaţionale experimentează uimirea şi bucuria sărbătorii întâlnirii, a schimbului şi a solidarităţii. Ele au recunoscut glasul lui Isus Cristos: "Iată, eu stau la uşă şi bat" (Ap 3,20). Şi totuşi nu încetează să se înmulţească şi dezbaterile cu privire la condiţiile şi la limitele care trebuie puse primirii, nu numai în politicile statelor, ci şi în unele comunităţi parohiale care văd ameninţată liniştea tradiţională.
În faţa acestor chestiuni, cum poate să acţioneze Biserica dacă nu inspirându-se din exemplul şi din cuvintele lui Isus Cristos? Răspunsul Evangheliei este milostivirea.
În primul rând, ea este dar al lui Dumnezeu Tatăl revelat în Fiul: de fapt, milostivirea primită de la Dumnezeu trezeşte sentimente de recunoştinţă bucuroasă pentru speranţa pe care ne-a deschis-o misterul răscumpărării în sângele lui Cristos. După aceea, ea alimentează şi întăreşte solidaritatea faţă de aproapele ca exigenţă de răspuns la iubirea gratuită a lui Dumnezeu, "care a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt" (Rom 5,5). De altfel, fiecare dintre noi este responsabil de vecinul său: suntem păzitori ai fraţilor noştri şi surorilor noastre, oriunde trăiesc ei. Îngrijirea bunelor contacte personale şi capacitatea de a depăşi prejudecăţi şi temeri sunt ingrediente esenţiale pentru a cultiva cultura întâlnirii, unde suntem dispuşi nu numai să dăm, ci să şi primim de la alţii. De fapt, ospitalitatea trăieşte din a da şi din a primi.
În această perspectivă, este important de a privi la migranţi nu numai pe baza condiţiei lor de regularitate sau de iregularitate, ci mai ales ca persoane care, tutelate în demnitatea lor, pot contribui la bunăstarea şi la progresul tuturor, în mod deosebit când asumă responsabil obligaţii faţă de cel care-i primeşte, respectând cu recunoştinţă patrimoniul material şi spiritual al ţării care îi găzduieşte, ascultând de legile sale şi contribuind la îndatoririle sale. Oricum nu se pot reduce migraţiile la dimensiunea politică şi normativă, la implicaţiile economice şi la simpla co-prezenţă de culturi diferite în acelaşi teritoriu. Aceste aspecte sunt complementare cu apărarea şi cu promovarea persoanei umane, cu cultura întâlnirii popoarelor şi a unităţii, unde Evanghelia milostivirii inspiră şi încurajează itinerarii care reînnoiesc şi transformă întreaga omenire.
Biserica este alături de toţi cei care se străduiesc pentru a apăra dreptul fiecăruia de a trăi cu demnitate, înainte de toate exercitând dreptul de a nu emigra pentru a contribui la dezvoltarea ţării de origine. Acest proces ar trebui să includă, în primul său nivel, necesitatea de a ajuta ţările din care pleacă migranţi şi refugiaţi. Astfel se confirmă că solidaritatea, cooperarea, interdependenţa internaţională şi distribuirea egală a bunurilor pământului sunt elemente fundamentale pentru a acţiona în profunzime şi cu incisivitate mai ales în zonele de plecare a fluxurilor migratoare, pentru ca să înceteze acele neajunsuri care induc persoanele, în formă individuală sau colectivă, să abandoneze propriul mediu natural şi cultural. În orice caz, este necesar să se înlăture, pe cât posibil deja de la naştere, fugile refugiaţilor şi exodurile dictate de sărăcie, de violenţă şi de persecuţii.
Cu privire la asta este indispensabil ca opinia publică să fie informată în mod corect, şi pentru a preveni temeri nejustificate şi speculaţii pe pielea migranţilor.
Nimeni nu se poate preface că nu se simte interpelat de noile forme de sclavie gestionate de organizaţii criminale care vând şi cumpără bărbaţi, femei şi copii ca muncitori forţaţi în construcţii, în agricultură, în pescuit sau în alte domenii ale pieţei. Câţi minori sunt constrânşi şi astăzi să se înroleze în miliţii care îi transformă în copii soldat! Câte persoane sunt victime ale traficului de organe, ale cerşetoriei forţate şi ale exploatării sexuale! De aceste delicte aberante fug refugiaţii din timpul nostru, care interpelează Biserica şi comunitatea umană pentru ca şi ei, în mâna întinsă a celui care îi primeşte, să poată vedea faţa Domnului "Tată milostiv şi Dumnezeul oricărei mângâieri" (2Cor 1,3).
Iubiţi fraţi şi surori migranţi şi refugiaţi! La rădăcina Evangheliei milostivirii întâlnirea şi primirea celuilalt se împletesc cu întâlnirea şi primirea lui Dumnezeu: a-l primi pe celălalt înseamnă a-l primi pe Dumnezeu în persoană! Nu lăsaţi să vi se fure speranţa şi bucuria de a trăi care provin din experienţa milostivirii lui Dumnezeu, care se manifestă în persoanele pe care le întâlniţi de-a lungul cărărilor voastre! Vă încredinţez Fecioarei Maria, Mama migranţilor şi refugiaţilor, şi sfântului Iosif, care au trăit amărăciunea emigraţiei în Egipt. Mijlocirii lor încredinţez şi pe cei care dedică energii, timp şi resurse pentru îngrijirea, atât pastorală cât şi socială, a migraţiilor. Asupra tuturor împart din inimă binecuvântarea apostolică.
Din Vatican, 12 septembrie 2015
Comemorarea Preasfântului Nume al Mariei
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
