|
| © Agenţia SIR |
"Ştii, nu ştim cum se va termina aici. S-ar putea să fie aşa, da, şi s-ar putea să fie aşa... Şi, din moment ce eşti un fiu, un nepot, un frate pentru mine, am vrut să te salut". Călătoria înapoi în timp pe care Salvatore Cernuzio o trasează pentru Jorge Mario Bergoglio în cartea sa "Tatăl. Un portret inedit al Papei Francisc", publicată de Piemme la prima aniversare a morţii pontifului, începe cu un citat al Papei Francisc din timpul ultimei lor întâlniri. Călătoria începe cu recunoştinţa cuiva care a avut privilegiul de a cunoaşte latura cea mai intimă şi privată a pontifului argentinian, precum şi pe cea publică, datorită muncii sale de jurnalist vaticanist. A fost a treia şi ultima internare a Papei Francisc la Spitalul Gemelli, pentru ceea ce iniţial părea a fi o problemă respiratorie şi care ulterior s-a dovedit a fi bronşită polimicrobiotică.
Începutul relatării îl duce treptat pe autor înapoi acolo unde a început totul: un plic simplu care conţinea o scrisoare livrată pontifului în timpul călătoriei sale în Irak. Răspunsul său telefonic - "Bună seara, sunt Papa Francisc" - a lansat un raport de întâlniri apropiate la "Santa Marta", hrănite de conversaţii, râsete şi reflecţii profunde despre Biserică, familie şi probleme internaţionale actuale. Un dialog care a durat până cu câteva zile înainte de moartea sa, care transmite cititorului trăsăturile umane ale unui pontificat caracterizat, mai presus de toate, scrie Cernuzio, printr-un singur cuvânt: sensibilitate, asezonată cu empatie şi o profundă capacitate de a asculta, în special istoriile oamenilor obişnuiţi, departe de lumina reflectoarelor, a "ultimilor din rând" şi a celor rebutaţi. "Viaţa simplă a oamenilor, a vieţii de zi cu zi... asta îmi place să aud", spunea Bergoglio, care citea toată corespondenţa pe care o primea. "Discuţii, niciodată discuţii fără rost": aşa descrie Salvatore întâlnirile sale cu papa, căruia îi plăcea întotdeauna să spargă gheaţa cu o glumă: "Înainte de orice rol, de orice misiune, înainte de statutul social, înainte de orientarea politică, papa privea la trăsătura umană a persoanei".
O altă trăsătură caracteristică: atenţia la detalii, cum ar fi capacitatea sa de a o distinge pe "doamna cu flori galbene", Carmelina Mancuso, din mulţimea adunată la Spitalul Gemelli în timpul ultimei sale apariţii de la balconul spitalului roman. Apelurile sale telefonice zilnice către parohia din Gaza sunt de neuitat: "Nu era nimic, dar era totul. Exista atenţia unuia dintre cei mai importanţi oameni de pe pământ pentru viaţa unui grup de refugiaţi care continuau să trăiască, să mănânce şi să sărbătorească sub bombe", scrie Cernuzio. Când a fost întrebat despre cele mai bune şi cele mai rele lucruri din "Popecast"-ul realizat pentru a celebra a zecea aniversare a pontificatului său, răspunsul lui Bergoglio a fost clar şi direct: întâlnirea cu bunicii în Piaţa "Sfântul Petru" şi războiul.
"Prezenţa, înţeleasă ca apropiere, era ceva sacrosanct pentru Francisc", citim în carte ca pecete a magisteriul său: "Puţine cuvinte, numai prezenţă, esenţa slujirii pastorale a Papei Francisc".
"El? El e un sfânt", sunt cuvintele despre Robert Francis Prevost, viitorul papă numit cardinal de către pontiful argentinian, care îl alesese prefect al Dicasterului pentru Episcopi: "O expresie pe care papa o folosea numai pentru a indica persoane capabile să gestioneze cu calm confruntările, tensiunile, situaţiile complicate şi să reuşească să creeze comuniune". De la un papă la altul, cuvinte care sună, în acelaşi timp, ca un viatic şi o predare a ştafetei.
M. Michela Nicolais
(După Agenţia SIR, 21 aprilie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
