|
| © Vatican Media |
În cartea lui Salvatore Cernuzio, publicată de Piemme, o latură intimă a lui Jorge Mario Bergoglio, cu o serie emoţionantă şi distractivă de episoade inedite şi circumstanţe mai dramatice, cu un papă care nu-şi pierde pacea şi acel fir rezistent al bucuriei, izvorât din rugăciune şi din încredinţarea deplină lui Dumnezeu.
Împreună cu un grup de colegi talentaţi, Salvatore Cernuzio urmăreşte activităţile zilnice ale papei pentru Vatican News şi L'Osservatore Romano. Sarcina lui este să relateze despre ceea ce spun şi fac succesorii apostolului Petru. Şi o face foarte bine. Totuşi, urmându-l pe Francisc, Salvatore s-a împrietenit şi cu Jorge Mario Bergoglio. Atât de apropiat, de fapt, încât a fost una dintre puţinele persoane cărora li s-a permis să intre în camera papei în ultimele sale zile. Totul a început acum cinci ani şi, de fapt, la acea vreme, Salvatore încă lucra pentru un ziar laic, La Stampa din Torino. Trimis pe zborul papal pentru a relata despre călătoria în Irak, a fost obligat să-i scrie o scrisoare personală, pe care a reuşit să o livreze în avion. La sfârşitul călătoriei, papa l-a sunat la telefon şi, de atunci, a început o relaţie informală, constând în conversaţii pe teme serioase, dar şi în multe glume şi multă afecţiune din partea papei pentru acest tânăr tată, soţia sa şi copiii lor (Salvatore are doar 38 de ani, dar este deja tată a patru copii!).
La un an după moartea lui Francisc, Cernuzio a ales să relateze această prietenie surprinzătoare şi discretă într-o carte, Padre [Părinte], publicată de Piemme. O prezintă ca "un act de recunoştinţă" faţă de un papă care a devenit, într-un fel, un părinte pentru el. Aceste pagini ne arată o latură intimă a lui Bergoglio, cu o serie de episoade emoţionante şi amuzante, inedite până acum. Papa, împreună cu Salvatore, s-a simţit liber chiar să comenteze videoclipurile amuzante ale fostului preşedinte regional Campania, Vincenzo De Luca, dedicate premierului Giorgia Meloni. De asemenea, a fost liber să glumească despre scandalul "totopapa" care făcea deja ravagii în ziare. Cernuzio nu cenzurează nimic, dar tonul nu este cu siguranţă cel al bârfelor de la Vatican: cartea îl descrie pe Bergoglio ca pe omul respectiv, atenţia de care era capabil, sensibilitatea sa extraordinară, credinţa sa. Fără a-l transforma într-o imagine sfântă, ceea ce l-ar fi îngrozit pe însuşi papa argentinian.
Autorul relatează şi o glumă, una singură, a lui Bergoglio despre succesorul său: "un sfânt". O expresie pe care Salvatore, când l-a auzit într-o conversaţie la "Santa Marta" (evident, fără să-şi imagineze că într-o zi cardinalul Prevost va deveni papă), a înţeles-o ca însemnând un om al lui Dumnezeu capabil de mare răbdare şi rezistenţă, care pune binele suprem al sufletelor şi unitatea Bisericii mai presus de orice.
Umorismul lui Bergoglio este acum bine cunoscut, una dintre trăsăturile care l-au impresionat cel mai mult pe scriitorul agnostic Javier Cercas. Când îl întâlnea pe papa, Salvatore, de origini calabreze, îi oferea întotdeauna un mic cadou; cel mai binevenit era îngheţata de la o cofetărie argentiniană. "Ai bătut cu picioarele?" glumea Bergoglio, făcând aluzie la faptul că cei din Calabria, atunci când vin în vizită, au mâinile pline de cadouri şi diverse feluri de mâncare. Evident, nu se glumea numai.
Conversaţiile relatate în carte confirmă dorinţa lui Francisc de a vizita personal Gaza, la parohia părintelui Gabriel, cu care vorbea în fiecare seară la telefon, în mijlocul molozului lăsat de bombardamentele israeliene. Cernuzio menţionează şi o altă dorinţă neîmplinită a lui Francisc: o călătorie la Cutro, unde o barcă s-a scufundat în 2023, ucigând 94 de imigranţi. Cutro este lângă Crotone, oraşul natal al lui Cernuzio. Jurnalistul a fost trimis la locul acelei tragedii. A adunat bucăţi de lemn din barcă, a făcut o cruce şi i-a adus-o papei. Francisc a aşezat-o în camera sa, lângă crucea făcută din bărcile din Lampedusa.
Apoi sunt paginile dedicate ultimelor întâlniri cu papa. În camera de la Gemelli şi mai târziu la "Santa Marta", pe 16 aprilie. Cele mai dureroase pagini. Sunt lacrimile lui Salvatore, multe, dar, chiar şi în cele mai dramatice circumstanţe, un papă care nu-şi pierde pacea şi acel fir rezistent al bucuriei, născut din rugăciune şi încredinţare totală Bunului Dumnezeu. Nu dezvăluim alte detalii. Cartea este o lectură uşoară: niciodată retorică, seacă şi delicată, lăsând în cele din urmă credinciosului un sentiment al unicităţii minunate a istoriei Bisericii. Mirabilia Dei, minunile sale sensibile sunt cele care ne conving că bunul Dumnezeu este viu şi cu adevărat încă la lucru astăzi.
Lucio Brunelli
(După Vatican News, 21 aprilie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
