CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN SRI LANKA ŞI FILIPINE

(12-19 ianuarie 2015)

ÎNTÂLNIRE CU PREOŢII, CĂLUGĂRIŢELE, CĂLUGĂRII, SEMINARIŞTII ŞI FAMILIILE SUPRAVIEŢUITORILOR

Catedrala din Palo

Sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe toţi cu mare afect în Domnul. Sunt bucuros că ne putem întâlni în această catedrală a "Schimbării la faţă a Domnului". Această casă de rugăciune, împreună cu multe altele, a fost restaurată graţie generozităţii însemnate a atâtor oameni. Se înalţă ca semn elocvent al imensului efort de reconstrucţie, pe care voi şi vecinii voştri l-aţi întreprins după devastarea cauzată de taifunul Yolanda. Este şi un memorial pentru noi toţi al faptului că, şi în dezastre şi în suferinţe, Dumnezeul nostru lucrează încontinuu, făcând noi toate lucrurile.

Mulţi dintre voi au suferit mult, nu numai datorită distrugerii cauzate de uragan, ci datorită pierderii de rude şi de prieteni. Astăzi îi încredinţăm milostivirii lui Dumnezeu pe cei care au murit şi invocăm mângâierea sa şi pacea sa asupra celor care încă plâng. Amintim în mod special pe cei cărora durerea îi împiedică să vadă modul de a merge înainte. În acelaşi timp, îi mulţumim Domnului pentru cei care au trudit în aceste luni pentru a da la o parte dărâmăturile, pentru a vizita pe bolnavi şi pe muribunzi, pentru a întări pe suferinzi şi pentru a îngropa pe cei morţi. Bunătatea lor şi ajutorul generos venit de la foarte multe persoane din toată lumea sunt un semn real că Dumnezeu nu ne abandonează niciodată!

În mod special aş vrea să mulţumesc aici multor preoţi şi consacraţi care au răspuns cu enormă generozitate la nevoile disperate ale persoanelor din localităţile lovite mai dur. Prin prezenţa voastră şi caritatea voastră aţi dat mărturie despre frumuseţea şi despre adevărul Evangheliei. Aţi făcut prezentă Biserica drept izvor de speranţă, de vindecare, de milostivire. Împreună cu mulţi vecini ai voştri aţi demonstrat şi credinţa profundă şi capacitatea de rezistenţă a poporului filipinez. Multele istorii de bunătate şi de jertfă personală evidenţiate în acele zile întunecate trebuie să fie amintite şi transmise generaţiilor viitoare.

În urmă cu câteva clipe am binecuvânta noul Centru pentru Săraci, care se înalţă ca semn ulterior al grijii şi atenţiei Bisericii faţă de fraţii noştri şi surorile noastre nevoiaşi. Sunt mulţi! Şi cât de mult îi iubeşte Dumnezeu! Astăzi, din acest loc care a experimentat o suferinţă şi o necesitate umană aşa de profundă, cer ca să se facă mai mult pentru săraci. Mai ales, cer ca săracii din întreaga ţară să fie trataţi în manieră egală, ca demnitatea lor să fie respectată, ca alegerile politice şi economice să fie drepte şi inclusive, ca oportunităţile de muncă şi de educaţie să fie mărite şi ca să fie înlăturate obstacolele în calea realizării serviciilor sociale. Criteriul cu care-i tratăm pe săraci va fi acela cu care vom fim judecaţi (cf. Mt 25,40.45). Vă cer vouă tuturor, şi celor care sunt responsabili de binele societăţii, să reafirmaţi angajarea pentru dreptate socială şi ajutorarea săracilor, fie aici fie în întreaga ţară Filipine.

În sfârşit aş vrea să spun un cuvânt de mulţumire sinceră tinerilor prezenţi, inclusiv seminariştii şi tinerii consacraţi. Mulţi dintre voi aţi demonstrat o generozitate eroică în situaţia cauzată de taifun. Sper ca să vă daţi seama mereu că adevărata fericire vine din ajutorarea altora, oferindu-ne lor pe noi înşine cu jertfirea de sine, milostivire şi compasiune. Astfel voi veţi fi o forţă puternică pentru reînnoirea societăţii, nu numai în opera de reconstruire a edificiilor ci, mai ales, în edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţie a sfinţeniei, a dreptăţii şi a păcii, în patria voastră.

Dragi preoţi şi consacraţi, dragi familii şi dragi prieteni, în această catedrală a "Schimbării la faţă a Domnului" să cerem ca viaţa noastră să continue să fie susţinută şi transfigurată de puterea învierii sale. Vă încredinţez pe voi toţi ocrotirii iubitoare a Mariei, Mama Bisericii. Ea să dobândească pentru voi şi pentru toţi locuitorii iubiţi ai acestor ţinuturi binecuvântări de mângâiere, bucurie şi pace a Domnului. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi toţi!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu