|
| © Vatican Media |
Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Primaţilor din Comuniunea Anglicană (2 mai 2024)
Dear brothers and sisters, peace to you!
Vă salut cu bucurie, cu cuvintele Celui înviat: ele sunt vestitoare ale acelei speranţe care provine din înviere şi care nu dezamăgeşte. Aşa a fost pentru discipoli, în timp ce erau închişi şi înfricoşaţi în cenacol: în miezul rătăcirii Isus a vindecat rănile lor, arătând rănile şi coasta şi revărsând asupra lor pe Duhul său (cf. In 20,19-23).
Şi astăzi, când conducătorii poporului lui Dumnezeu se reunesc, ar putea să se simtă înfricoşaţi ca discipolii: ar putea să se lase ispitiţi de descurajare, manifestând unii altora dezamăgirile şi aşteptările nesatisfăcute, lăsându-se dominaţi de preocupări, fără a reuşi să împiedice ca respectivele divergenţe să se înăsprească. Dar şi astăzi, dacă ne îndreptăm privirea spre Cristos şi nu spre noi înşine, ne vom da seama că Cel înviat este în mijlocul nostru şi doreşte să ne dăruiască pacea sa şi Duhul său.
Sunt recunoscător Excelenţei Sale Justin Welby pentru cuvintele fraterne pe care mi le-a adresat: a început slujirea sa ca arhiepiscop de Canterbury în aceeaşi perioadă în care începeam slujirea mea ca episcop de Roma. De atunci am avut multe ocazii pentru a ne întâlni, pentru a ne ruga împreună, pentru a mărturisi credinţa în Domnul. Anul acesta, în timpul celebrării vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, am conferit mandatul câtorva cupluri de episcopi catolici şi anglicani ca să desfăşoare împreună slujirea lor, în aşa fel încât "să fie pentru lume o anticipare a reconcilierii tuturor creştinilor în unitatea unicei şi singurei Biserici a lui Cristos"[1]. Dragă frate Justin, mulţumesc pentru această colaborare fraternă în favoarea evangheliei! Şi nu uit Sudanul de Sud: a fost minunat; cu soţia ta, care lucrează acolo. Foarte frumos!
Domnul cheamă pe fiecare dintre noi să fie constructor de unitate şi, deşi încă nu suntem una, comuniunea noastră imperfectă nu trebuie să ne împiedice să mergem împreună. De fapt, "relaţiile dintre creştini […] prevăd şi cer încă de acum orice posibilă colaborare practică la diferitele niveluri: pastoral, cultural, social, precum şi în mărturia adusă mesajului evangheliei"[2]. Divergenţele nu diminuează însemnătatea a ceea ce ne uneşte: ele "nu ne pot împiedica să ne recunoaştem reciproc fraţi şi surori în Cristos datorită Botezului nostru comun"[3]. Sunt recunoscător în acest sens pentru munca desfăşurată în ultimii cincizeci de ani de Comisia internaţională anglicano-catolică, ce s-a angajat cu dăruire în depăşirea diferitelor obstacole care se interpun pe drumul unităţii, recunoscând înainte de toate că "această comuniune care ne uneşte se întemeiază pe credinţa în Dumnezeu Tatăl nostru, în Domnul nostru Isus Cristos şi în Duhul Sfânt; pe Botezul nostru comun în Cristos; pe împărtăşirea Sfintelor Scripturi, a Crezului apostolilor şi a Crezului niceno-constantinopolitan; pe formula calcedoniană şi pe învăţătura Părinţilor; pe moştenirea noastră creştină comună de multe secole"[4].
Fraţilor şi surorilor, timpul pascal ne face să ne întoarcem la origini prin citirea Faptelor Apostolilor. Printre atâtea pagini glorioase de credinţă şi fraternitate, curaj în faţa persecuţiei, răspândirea bucuroasă a evangheliei şi deschiderea către păgâni, autorul sacru nu ascunde momente de tensiune şi de neînţelegere, născute adesea din fragilităţile discipolilor sau din interpretările diferite ale raportului cu tradiţia trecută. Dar în toată relatarea iese în evidenţă cum adevăratul protagonist este Duhul Sfânt: apostolii ajung la concilieri şi soluţii lăsând lui primatul. Uneori uităm că discuţiile au animat şi prima comunitate creştină, aceea a celor care l-au cunoscut pe Domnul şi l-au întâlnit pe Cel înviat; nu trebuie să ne fie frică de discuţii, ci să le trăim lăsând Mângâietorului primatul. Mie îmi place mult acea formulă din Faptele Apostolilor: "Duhul Sfânt şi noi am hotărât". Este un lucru foarte, foarte frumos. A ne ruga şi a ne asculta, încercând să înţelegem sufletul celuilalt şi întrebându-ne pe noi înşine – înainte de a cere cont de la ceilalţi – dacă am fost docili faţă de inspiraţiile Duhului Sfânt sau supuşi opiniilor noastre personale sau de grup. Cu siguranţă, perspectiva divină nu va fi niciodată aceea a diviziunii, niciodată, cea a separării, a întreruperii dialogului, niciodată. Calea lui Dumnezeu ne face în schimb să ne strângem tot mai vital cu Domnul Isus, pentru că numai în comuniune cu el vom regăsi comuniunea deplină între noi.
Lumea sfâşiată de astăzi are nevoie de manifestarea Domnului Isus. Are nevoie să-l cunoască pe Cristos! Unii dintre voi provin din regiuni în care războiul, violenţa şi nedreptatea sunt pâinea avariată de toate zilele a credincioşilor, dar niciş în ţări considerate înstărite şi paşnice nu lipsesc suferinţe, cum este sărăcia atâtora. Ce putem propune noi în faţa la toate acestea, dacă nu pe Isus, pe Mântuitorul? A-l face cunoscut este misiunea noastră. Urmând ceea ce a spus Petru ologului la poarta templului, ceea ce trebuie să oferim timpului nostru fragil şi nevoiaş nu sunt argint şi aur, ci pe Cristos şi vestea surprinzătoare a împărăţiei sale (cf. Fap 3,6).
Dragi primaţi din Comuniunea anglicană, mulţumesc pentru că aţi ales să vă întâlniţi anul acesta în oraşul apostolilor Petru şi Paul. Este un dar pentru mine să mă simt aproape de comunităţile pe care le reprezentaţi. Ştiu că rolul episcopului de Roma încă reprezintă printre creştini o problemă controversată şi divizatoare. Dar conform expresiei frumoase a Papei Grigore cel Mare, care l-a trimis pe Sfântul Augustin ca misionar în Anglia, episcopul de Roma este servus servorum Dei – slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu. Aşa cum a scris Ioan Paul al II-lea, "această definiţie salvgardează în cel mai bun mod de riscul de a separa puterea (şi îndeosebi primatul) de slujire, ceea ce ar fi în contradicţie cu semnificaţia puterii conform evangheliei: «Eu sunt în mijlocul vostru ca acela care slujeşte» (Lc 22,27)"[5]. Aşadar, trebuie să ne angajăm "într-un dialog fratern, răbdător […], lăsând în urma noastră controverse inutile"[6], cu scopul de a înţelege cum slujirea petrină se poate desfăşura ca slujire de iubire faţă de toţi. Mulţumire fie lui Dumnezeu, în diferitele dialoguri ecumenice au fost obţinute rezultate pozitive cu privire la problema primatului ca "dar de împărtăşit"[7].
Aşa cum ştiţi, Biserica Catolică este angajată într-un parcurs sinodal. Mă bucur că atâţia delegaţi fraterni, între care un episcop din Comuniunea anglicană, au luat parte la prima sesiune a Adunării Generale ţinută anul trecut şi aştept cu bucurie o ulterioară participare ecumenică în sesiunea din această toamnă. Mă rog pentru ca o înţelegere mai bună a rolului episcopului de Roma să fie printre roadele Sinodului. Raportul de sinteză la sfârşitul primei sesiuni a cerut să se studieze mai profund legătura dintre sinodalitate şi primat la diferitele niveluri (local, regional, universal)[8]. Cea mai recentă lucrare a Comisiei internaţionale anglicano-catolice poate fi o resursă utilă în acest sens[9].
De aceea, să ne rugăm, să ne rugăm, să mergem şi să lucrăm împreună, cu încredere şi speranţă. În Declaraţia comună din 2016 am afirmat: "În timp ce, asemenea predecesorilor noştri, nici noi nu vedem încă soluţii la obstacolele din faţa noastră, nu suntem descurajaţi. Cu încredere şi bucurie în Duhul Sfânt avem încredere că dialogul şi angajarea reciprocă vor face mai profundă înţelegerea noastră şi ne vor ajuta să discernem voinţa lui Cristos pentru Biserica sa. Suntem încrezători în harul lui Dumnezeu şi în Providenţă, ştiind că Duhul Sfânt va deschide noi porţi şi ne va conduce la tot adevărul"[10]. Ar fi un scandal dacă, din cauza diviziunilor, nu am realiza vocaţia noastră comună de a-l face cunoscut pe Cristos. În schimb, dacă dincolo de respectivele viziuni vom fi în măsură să-l mărturisim pe Cristos cu umilinţă şi iubire, el va fi cel care ne va apropia pe unii de alţii; pentru că, reafirm asta, "numai această iubire, care nu se întoarce asupra trecutului pentru a se distanţa sau a arăta cu degetul, numai această iubire care în numele lui Dumnezeu îl pune pe fratele înaintea apărării de fier a propriului sistem religios, numai această iubire ne va uni. Mai întâi fratele, apoi sistemul"[11]. Mai întâi fratele şi apoi sistemul. Fraţilor şi surorilor, mulţumesc iarăşi pentru această vizită, care ne permite să creştem în comuniune. Sunt fericit acum să ascult ceea ce vreţi să-mi spuneţi şi să mă rog cu voi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Conferirea mandatului episcopilor din Comisia internaţională anglicano-catolică pentru unitate şi misiune, 25 ianuarie 2024 (cf. Unitatis redintegratio 24).
[2] Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 40.
[3] Declaraţie comună a Sanctităţii Sale Papa Francisc şi a Excelenţei Sale Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury, 5 octombrie 2016.
[4] ARCIC II, Biserica drept comuniune, 50.
[5] Ut unum sint, 88.
[6] Ibid., 96.
[7] ARCIC II, The Gift of Authority, 60.
[8] Cf. A XVI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor. O Biserică sinodală în misiune: Raport de sinteză, I.7.h.
[9] Cf. ARCIC III, Walking Together on the Way.
[10] Declaraţia comună, cit.
[11] Omilie în timpul vesperelor din solemnitatea Convertirii Sfântului Paul , 25 ianuarie 2024.
