Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
Pentru mine este o bucurie să vă întâlnesc pe voi, membri ai Comisiei Internaţionale Anglicane-Catolice. În aceste zile sunteţi reuniţi pentru o nouă sesiune a dialogului vostru, care actualmente studiază relaţia dintre Biserica universală şi Biserica locală cu referinţă specială la procesele de confruntare şi de decizie despre chestiunile morale şi etice. Vă adresez un cordial bun venit şi vă urez o întâlnire rodnică.
Dialogul vostru este rod al întâlnirii istorice, petrecute în 1966, dintre papa Paul al VI-lea şi arhiepiscopul Ramsey, care a demarat prima Comisie Internaţională Anglicană-Catolică. În acea ocazie, amândoi s-au rugat încrezători pentru ca să se realizeze "un dialog serios care, întemeiat pe Evanghelii şi pe vechile tradiţii comune", ar putea să conducă la "acea unitate în adevăr pentru care Cristos s-a rugat" (The Common Declaration by Pope Paul VI and the Archbishop of Canterbury Dr Michael Ramsey, Roma, 24 martie 1966).
Încă nu am obţinut acest obiectiv, dar suntem convinşi că Duhul Sfânt continuă să ne conducă în acea direcţie, în pofida dificultăţilor şi a noilor provocări. Prezenţa voastră aici astăzi arată cât de mult tradiţia de credinţă şi istoria împărtăşite între anglicani şi catolici pot să inspire şi să susţină eforturile noastre în depăşirea obstacolelor care se interpun în calea comuniunii depline. Conştienţi de importanţa provocărilor care ne aşteaptă, cu realism suntem încrezători că vom reuşi să mai facem împreună multe progrese.
Veţi publica în scurt timp cinci declaraţii comune produse până acum în a doua fază a dialogului anglican-catolic, însoţite de respectivele comentarii şi răspunsuri. Vă felicit pentru această muncă. Ea ne aminteşte că relaţiile ecumenice şi dialogul nu sunt elemente secundare ale vieţii Bisericilor. Cauza unităţii nu este o angajare opţională şi divergenţele care ne despart nu trebuie să fie acceptate ca inevitabile. Unii ar vrea ca, după cincizeci de ani, să existe rezultate mai mari în ce priveşte unitatea. În pofida dificultăţilor, nu putem să ne lăsăm cuprinşi de descurajare, ci trebuie să ne încredem şi mai mult în puterea Duhului Sfânt, care poate să ne vindece şi să ne reconcilieze şi să facă ceea ce omeneşte pare imposibil.
Există o legătură puternică ce ne uneşte deja, dincolo de orice diviziune: este mărturia creştinilor, care aparţin la Biserici şi la tradiţii diferite, victime ale persecuţiilor şi violenţelor numai din cauza credinţei pe care o mărturisesc. Şi nu numai acum există mulţi, dar mă gândesc la martirii din Uganda, jumătatea catolici şi jumătate anglicani. Sângele acestor martiri va hrăni o nouă eră de angajare ecumenică, o nouă voinţă pasionată de a împlini testamentul Domnului: ca toţi să fie una (cf. In 17,21). Mărturia acestor fraţi şi surori ai noştri ne îndeamnă să fim şi mai coerenţi cu Evanghelia şi să ne străduim să realizăm, cu determinare, ceea ce Domnul vrea pentru Biserica sa. Astăzi lumea are nevoie urgent de mărturia comună şi bucuroasă a creştinilor, de la apărarea vieţii şi a demnităţii umane la promovarea păcii şi dreptăţii.
Să invocăm împreună darurile Duhului Sfânt, pentru a fi în măsură să răspundem curajos la "semnele timpurilor", care îi cheamă pe toţi creştinii la unitate şi la mărturia comună. Fie ca Duhul Sfânt să inspire din belşug munca voastră. Multe mulţumiri pentru slujirea voastră.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
