Iubiţi fraţi episcopi,
Vă salut cu afect pe voi toţi cu ocazia Adunării Plenare a Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene şi îi mulţumesc cardinalului Peter Erdö pentru cuvintele cu care a introdus această întâlnire.
Ca păstori apropiaţi de poporul vostru şi atenţi la exigenţele oamenilor, voi cunoaşteţi bine complexitatea scenariilor şi relevanţa provocărilor la care este supusă, şi în Europa, misiunea Bisericii. Aşa cum am scris în exortaţia apostolică Evangelii gaudium, suntem chemaţi să fim o Biserică "în ieşire", în mişcare de la centru spre periferie pentru a merge spre toţi, fără temeri, fără neîncrederi şi cu curaj apostolic (nr. 20). Câţi fraţi şi surori, câte situaţii, câte contexte, chiar şi cele mai dificile, au nevoie de lumina Evangheliei!
Aş vrea să vă mulţumesc, iubiţi fraţi, pentru angajarea cu care aţi primit acest text. Ştiu că acest document este tot mai mult obiect de amplă reflecţie pastorală şi idee pentru drumuri de credinţă şi de evanghelizare în atâtea parohii, comunităţi şi grupuri. Şi acesta este un semn de comuniune şi de unitate a Bisericii.
Tema Adunării voastre Plenare, "Familia şi viitorul Europei", constituie o ocazie importantă pentru a reflecta împreună despre modul în care să se valorizeze familia, deoarece este resursă preţioasă pentru reînnoirea pastorală. Mi se pare că este important ca păstorii şi familiile să lucreze împreună, cu spirit de umilinţă şi dialog sincer, pentru ca să devină comunităţile parohiale "familie de familii". În acest loc, au înflorit în cadrul respectivelor voastre Biserici locale experienţe interesante spre care trebuie îndreptată atenţia necesară şi trebuie mărită o colaborare rodnică. Logodnici care trăiesc cu seriozitate pregătirea la căsătorie; perechi de soţi care primesc copii ai altora în încredinţare temporară sau în adopţie; grupuri de familii care în parohii sau în mişcări se ajută în drumul vieţii şi al credinţei. Nu lipsesc diferite experienţe de pastoraţie a familiei şi de angajare politică şi socială în sprijinul familiilor, fie cele care trăiesc o viaţă matrimonială obişnuită, fie cele marcate de probleme sau rupturi. Este important a percepe aceste experienţe semnificative prezente în diferitele locuri ale vieţii bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru, asupra cărora să se exercite un discernământ oportun, pentru "a le pune în reţea" după aceea, implicând astfel alte comunităţi diecezane.
Colaborarea dintre păstori şi familii se extinde şi la domeniul educaţiei. Deja în ea însăşi, familia care-şi îndeplineşte bine misiunea sa faţă de membrii săi este o şcoală de umanitate, de fraternitate, de iubire, de comuniune, care pregăteşte cetăţeni maturi şi responsabili. O colaborare deschisă între realitatea eclezială şi familie va favoriza formarea unui spirit de dreptate, de solidaritate, de pace şi chiar de curaj în propriile convingeri. Este vorba de a-i susţine pe părinţi în responsabilitatea de a-i educa pe copii, tutelând dreptul lor incontestabil de a da copiilor educaţia pe care o consideră mai potrivită. De fapt, părinţii rămân primii şi principalii educatori ai copiilor lor, de aceea au dreptul de a-i educa în conformitate cu convingerile lor morale şi religioase. În această privinţă, s-ar putea schiţa directive pastorale comune şi coordonate care trebuie asumate pentru a promova şi a susţine în mod corespunzător şcolile catolice.
Iubiţi fraţi, vă încurajez să continuaţi în angajarea voastră de a favoriza comuniunea dintre diferitele Biserici din Europa, facilitând o colaborare adecvată pentru o evanghelizare rodnică. Vă invit să fiţi şi un "glas profetic" în cadrul societăţii, mai ales acolo unde procesul de secularizare în desfăşurare în continentul european tinde să facă tot mai marginală vorbirea despre Dumnezeu. Să vă susţină în această misiune mijlocirea cerească a Fecioarei Maria şi a sfinţilor şi sfintelor patroni ai Europei. Vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine şi din inimă vă binecuvântez.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
