Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să mă întâlnesc cu marea familie a Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, care desfăşoară munca sa în slujba Bisericii universale în vederea recunoaşterii sfinţeniei celor care l-au urmat cu fidelitate pe Cristos. Îl salut cu afect pe cardinalul Angelo Becciu, prefect al Dicasterului, şi îi mulţumesc pentru cuvintele sale. Salut cardinalii şi episcopii membri; pe secretar, monseniorul Marcello Bartolucci, pe subsecretar, oficialii, consultanţii şi postulatorii.
Este o ocazie semnificativă cea care motivează întâlnirea noastră de astăzi: Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor împlineşte anul acest o jumătate de secol de viaţă. De fapt, la 8 mai 1969, sfântul Paul al VI-lea a decis să înlocuiască Congregaţia pentru Riturile Sacre cu două dicastere: Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor şi Congregaţia pentru Cultul Divin. Cu această decizie el permitea să se dedice resurse adecvate de persoane şi de muncă la două mari zone în mod clar distincte, pentru a corespunde mai bine cererilor tot mai numeroase ale Bisericilor particulare, fie sensibilităţii conciliare.
În acest jumătate de secol de activitate, Congregaţia voastră a analizat un mare număr de profiluri biografice şi spirituale de bărbaţi şi femei, pentru a le prezenta ca modele şi călăuze de viaţă creştină. Beatificările şi canonizările foarte multe, care s-au celebrat în aceste ultime decenii, semnifică faptul că sfinţii nu sunt nişte fiinţe umane la care nu se poate ajunge, ci sunt aproape de noi şi ne pot susţine pe drumul vieţii. De fapt, "sunt persoane care au experimentat truda zilnică a existenţei cu succesele sale şi eşecurile sale, găsind în Domnul forţa de a se ridica mereu şi de a continua drumul" (Angelus, 1 noiembrie 2019). Şi este important de a măsura coerenţa evanghelică a noastră cu diferite tipologii de sfinţenie, pentru că "fiecare sfânt este o misiune; este un proiect al Tatălui pentru a reflecta şi a întrupa, într-un moment determinat al istoriei, un aspect al Evangheliei" (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 19).
Mărturia fericiţilor şi sfinţilor ne luminează, ne atrage şi ne pune şi în discuţie, pentru că este "cuvânt al lui Dumnezeu" întrupat în istorie şi aproape de noi. Sfinţenia impregnează şi însoţeşte mereu viaţa Bisericii pelerine în timp, adesea în mod ascuns şi aproape imperceptibil. De aceea, trebuie să învăţăm "să vedem sfinţenia în poporul lui Dumnezeu răbdător: în părinţii care-i cresc cu atâta iubire pe copiii lor, în bărbaţii şi în femeile care lucrează pentru a duce pâine acasă, în bolnavi, în călugăriţele bătrâne care continuă să zâmbească. [...] Aceasta este de atâtea ori sfinţenia «de la uşa vecină», a celor care trăiesc aproape de noi şi sunt o reflexie a prezenţei lui Dumnezeu" (ibid., 7).
Dicasterul vostru este chemat să verifice diferitele modalităţi ale sfinţeniei eroice, aceea care străluceşte mai vizibil ca aceea mai ascunsă şi mai puţin evident, dar la fel de extraordinară. Sfinţenia este adevărata lumină a Bisericii: ca atare, ea trebuie în sfeşnic pentru ca să poată lumina şi conduce drumul spre Dumnezeu al întregului popor răscumpărat. Este vorba de o verificare făcută zilnic de Dicasterul vostru, care încă din antichitate a fost desfăşurată cu scrupulozitate şi acurateţe în cercetarea investigativă, cu seriozitate şi competenţă în studierea izvoarelor procesuale şi de documente, cu obiectivitate şi rigoare în examinare şi în fiecare grad de judecată, referită la martiriu, la trăirea eroică a virtuţilor, la oferirea vieţii şi la minune. Este vorba de criterii fundamentale, care sunt cerute de gravitatea materiei tratate, de legislaţie şi de aşteptările juste ale poporului lui Dumnezeu, care se încredinţează mijlocirii sfinţilor şi se inspiră din exemplul lor de viaţă.
Urmând această cale, lucrarea Congregaţiei permite să se înlăture orice ambiguitate şi îndoială, obţinând o certitudine deplină în proclamarea sfinţeniei. Deci nu pot decât să îndemn pe fiecare dintre voi să continuaţi pe drumul trasat şi parcurs timp de circa patru secole de Congregaţia pentru Riturile Sacre şi continuat în ultimii cincizeci de ani de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. Încurajez în asta pe superiori, pe cardinali, pe episcopii membri ai Dicasterului şi pe toţi oficialii.
Consultanţii, în domeniul istoric, teologic şi medical, sunt chemaţi să-şi îndeplinească propria lucrare cu deplină libertate de conştiinţă, studiind cu atenţie cazurile încredinţate lor şi formulând respectivele evaluări cu reflecţie matură, în mod imparţial şi fără a ţine cont de condiţionări, din orice parte ar putea să vină ele. Regulamentul şi practica Dicasterului, precum şi supravegherea superiorilor favorizează un raport de independenţă absolut între redactorii fiecărui vot şi cel care formează sau coordonează congresele speciale. Este vorba de a ţine cont mereu de finalităţile specifice ale cauzelor, care sunt gloria lui Dumnezeu şi binele spiritual al Bisericii, şi sunt strâns legate cu căutarea adevărului şi a perfecţiunii evanghelice.
La rândul lor, postulatorii să fie tot mai conştienţi că funcţia lor cere o atitudine de slujire a adevărului şi de cooperare cu Sfântul Scaun. Ei să nu se lase conduşi de viziuni materiale şi de interese economice, să nu caute afirmarea lor personală şi mai ales să alunge tot ceea ce este în contradicţie cu semnificaţia muncii ecleziale pe care o desfăşoară. Să nu dispară niciodată în postulatori conştiinţa că toate cauzele de beatificare şi canonizare sunt realităţi cu caracter spiritual; nu numai procesual, spiritual. De aceea trebuie tratate cu deosebită sensibilitate evanghelică şi rigoare morală. Mai mult, odată, cu cardinalul Amato, am vorbit despre necesitatea minunii. Este nevoie de o minune pentru că tocmai degetul lui Dumnezeu este acolo. Fără o intervenţie clară a Domnului, noi nu putem merge înainte în cauzele de canonizare.
Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru slujirea sârguincioasă pe care o aduceţi întregii Biserici. Prin lucrarea voastră, voi vă puneţi alături de episcopi în special pentru a susţine angajarea lor în răspândirea conştiinţei că sfinţenia este exigenţa cea mai profundă a fiecărui botezat, sufletul Bisericii şi aspectul prioritar al misiunii sale. Încredinţez munca voastră zilnică mijlocirii materne a Mariei, Regina sfinţilor, şi, în timp ce vă cer să vă rugaţi pentru mine, din inimă vă împart Binecuvântarea Apostolică.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
