|
| © Vatican Media |
Fraţilor şi surorilor, bună ziua!
Vă salut pe voi toţi, cu care începem acest drum sinodal.
Îmi place să amintesc că Sfântul Paul al VI-lea este cel care a spus că Biserica din Occident a pierdut ideea sinodalităţii şi pentru aceasta a creat secretariatul Sinodului Episcopilor, care a făcut atâtea întâlniri, atâtea Sinoade despre diferite tematici.
Însă exprimarea sinodalităţii încă nu este matură. Îmi amintesc că eram secretar într-unul dintre aceste Sinoade, iar cardinalul secretar - un bun misionar belgian, bun, bun -, atunci când eu pregăteam pentru votări, venea să privească: "Ce faci?" - "Ceea ce trebuie să se voteze mâine?" - "Ce este? Nu, asta nu se votează." - "Dar ascultă, este sinodal." - "Nu, nu, nu se votează". Pentru că încă nu aveam obişnuinţa că toţi trebuie să se exprime cu libertate. Şi astfel, lent, în aceşti aproape 60 de ani, drumul a mers în această direcţie şi astăzi putem ajunge la acest Sinod despre sinodalitate.
Nu este uşor, dar este frumos, este foarte frumos. Un Sinod pe care toţi episcopii din lume l-au voit. În sondajul care a fost făcut după Sinodul pentru Amazonia, printre toţi episcopii din lume, al doilea loc dintre preferinţe era acesta: sinodalitatea. Pe primul loc erau preoţii, pe al treilea cred că era o problemă socială. Dar [acesta era] era al doilea. Toţi episcopii din lume vedeau necesitatea de a reflecta asupra sinodalităţii. De ce? Pentru că toţi înţeleseseră că rodul era copt pentru un lucru de acest gen.
Şi cu acest spirit începem să lucrăm astăzi. Şi mie îmi place să spun că Sinodul nu este un parlament, este un alt lucru; că Sinodul nu este o reuniune de prieteni pentru a rezolva câteva lucruri de moment sau pentru a da opiniile, este un alt lucru. Să nu uităm, fraţilor şi surorilor, că protagonistul Sinodului nu suntem noi: este Duhul Sfânt. Şi dacă în mijlocul nostru este Duhul care ne conduce, va fi un Sinod frumos. Dacă în mijlocul nostru există alte moduri de a merge înainte pentru interese fie umane, fie personale, fie ideologice, nu va fi un Sinod, va fi o reuniune mai parlamentară, care este un alt lucru. Sinodul este un drum pe care îl face Duhul Sfânt. V-au fost date câteva foi cu texte patristice care ne vor ajuta la deschiderea Sinodului. Sunt luate din Sfântul Vasile, care a scris acel tratat frumos despre Duhul Sfânt. De ce? Pentru că trebuie să înţelegem această realitate care nu este uşoară, nu este uşoară.
Atunci când, la a 50-a aniversare a creării Sinodului, teologii mi-au pregătit o scrisoare pe care am semnat-o, a fost un frumos pas înainte. Dar acum noi trebuie să găsim explicaţia cu privire la acel drum. Protagonişti ai Sinodului nu suntem noi, este Duhul Sfânt, şi dacă noi îi lăsăm loc Duhului Sfânt, Sinodul va merge bine. Aceste foi despre Sfântul Vasile vi le-au dat în diferite limbi: engleză, franceză, portugheză şi spaniolă, astfel aveţi în mâini asta. Eu nu menţionez aceste texte, asupra cărora vă rog să reflectaţi şi să meditaţi după aceea.
Duhul Sfânt este protagonistul vieţii ecleziale: planul de mântuire a oamenilor se împlineşte prin harul Duhului. El este cel care este protagonistul. Dacă noi nu înţelegem asta, vom fi ca aceia despre care se vorbeşte în Faptele Apostolilor: "L-aţi primit pe Duhul Sfânt." - "Ce este Duhul Sfânt? Nici măcar n-am auzit vorbindu-se despre asta." (cf. 19,1-2). Trebuie să înţelegem că el este protagonistul vieţii Bisericii, cel care o duce înainte.
Duhul Sfânt declanşează în comunitatea eclezială un dinamism profund şi variat: "forfota" de la Rusalii. Este curios ce se întâmplă la Rusalii: totul era bine aranjat, totul clar... În acea dimineaţă exista o forfotă, se vorbeau toate limbile, toţi înţelegeau... Dar este o varietate care nu se înţelege bine tot ce înseamnă... Şi după asta, marea operă a Duhului Sfânt: nu unitatea, nu, armonia. El ne uneşte în armonie, armonia tuturor diferenţelor. Dacă nu există armonie, nu există Duhul: el este cel care face aşa.
După aceea, al treilea text care poate ajuta: Duhul Sfânt este compozitorul armonios al istoriei mântuirii. Armonie - să fim atenţi - nu înseamnă "sinteză", ci "legătură de comuniune între părţi neasemănătoare". Dacă noi, în acest Sinod, vom termina cu o declaraţie toţi egali, toţi egali, fără nuances, Duhul nu există, a rămas afară. El face acea armonie care nu este sinteză, este o legătură de comuniune între părţi neasemănătoare.
Biserica, o unică armonie de voci, pe multe voci, realizată de Duhul Sfânt: aşa trebuie să concepem Biserica. Fiecare comunitate creştină, fiecare persoană are propria particularitate, dar aceste particularităţi trebuie inserate în simfonia Bisericii şi acea simfonie corectă o face Duhul: noi nu putem s-o facem. Noi nu suntem un parlament, noi nu suntem Naţiunile Unite, nu, este un alt lucru.
Duhul Sfânt este originea armoniei între Biserici. Este interesant ceea ce Vasile le spune fraţilor episcopi: "Aşadar, aşa cum noi estimăm un bine al nostru înţelegerea şi unitatea voastră reciprocă, tot aşa vă invităm şi pe voi să participaţi la suferinţele provocate de diviziuni şi să nu ne despărţim de voi pentru că suntem distanţi din cauza situării şi a locurilor, ci, pentru că suntem uniţi în comuniune conform Duhului, să ne primim în armonia unui singur trup".
Duhul Sfânt ne conduce de mână şi ne mângâie. Prezenţa Duhului este aşa de - îmi permit cuvântul - aproape maternă, ca o mamă ne conduce, ne face această mângâiere. Este Mângâietorul, unul dintre numele Duhului: Mângâietorul. Acţiunea mângâietoare a Duhului Sfânt reprezentată de hangiul căruia îi este încredinţat omul căzut în mâinile tâlharilor (cf. Lc 10,34-35). Vasile interpretează acea parabolă a bunului samaritean şi în hangiu îl vede pe Duhul Sfânt care permite ca bunăvoinţa unui om şi păcatul altui om să meargă pe un drum armonios.
În afară de asta, cel care păzeşte Biserica este Duhul Sfânt. După aceea, Duhul Sfânt are o exercitare paracletă multiformă. Trebuie să învăţăm să ascultăm vocile Duhului: toate sunt diferite. Să învăţăm să discernem.
Şi după aceea, Duhul este cel care face Biserica: el este cel care face Biserica. Există o legătură foarte importantă între cuvânt şi Duh. Putem să ne gândim la asta: cuvântul şi Duhul. Scriptura, Liturgia, tradiţia antică ne vorbesc despre "tristeţea" Duhului Sfânt, şi unul dintre lucrurile care îl întristează mai mult pe Duhul Sfânt sunt cuvintele goale. Cuvintele goale, cuvintele lumeşti şi - coborând un pic la o anumită obişnuinţă umană, dar care nu este bună - bârfa. Bârfa este contra-Duhul Sfânt, merge împotrivă. Este o boală foarte frecventă între noi. Şi cuvintele goale îl întristează pe Duhul Sfânt. "Nu-l întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu cu care aţi fost însemnaţi" (cf. Ef 4,30). Ce rău mare este a-l întrista pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este nevoie s-o spunem? Bârfă, vorbire de rău: asta întristează pe Duhul Sfânt. Este boala cea mai obişnuită în Biserică, bârfa. Şi dacă noi nu lăsăm ca el să ne vindece de această boală, cu greu va fi bun un drum sinodal. Cel puţin aici înăuntru: dacă tu nu eşti de acord cu ceea ce spune acel episcop sau acea soră sau acel laic acolo, spune-i-o în faţă. Pentru aceasta este un Sinod. Pentru a spune adevărul, nu bârfa pe sub masă.
Duhul Sfânt ne întăreşte în credinţă. El este cel face asta încontinuu...
Aceste texte ale lui Vasile, citiţi-le, sunt în limba voastră, deoarece cred că ne vor ajuta să facem în inima noastră spaţiu pentru Duhul. Repet: nu este un parlament, nu este o reuniune pentru pastoraţia Bisericii. Acesta este un syn-odos, a merge împreună este programul. Am făcut atâtea lucruri, aşa cum a spus Eminenţa Sa: consultarea, toate acestea, cu poporul lui Dumnezeu. Dar cel care ia în mână asta, cel care conduce este Duhul Sfânt. Dacă el nu este, acesta nu va da un rezultat bun.
Insist asupra acestui lucru: vă rog, să nu-l întristăm pe Duhul. Şi în teologia noastră să facem spaţiu pentru Duhul Sfânt. Şi în acest Sinod, a discerne vocile Duhului de cele care nu sunt ale Duhului, care sunt lumeşti. După părerea mea, boala cea mai urâtă care astăzi - mereu, dar şi astăzi - se vede în Biserică este ceea ce merge împotriva Duhului, adică mondenitatea spirituală. Un duh, dar nu sfânt: de mondenitate. Fiţi atenţi la asta: să nu luăm locul Duhului Sfânt cu lucruri lumeşti - chiar bune - cum este bunul simţ: acesta ajută, dar Duhul merge mai departe. Trebuie să învăţăm să trăim în Biserica noastră cu Duhul Sfânt. Vă rog, reflectaţi asupra acestor texte ale Sfântului Vasile care ne vor ajuta mult.
Apoi, vreau să spun că în acest Sinod - şi pentru a face loc Duhului Sfânt - există prioritatea ascultării, există această prioritate. Şi trebuie să dăm un mesaj lucrătorilor din presă, jurnaliştilor, care fac o muncă foarte frumoasă, foarte bună. Trebuie să dăm tocmai o comunicare care să fie reflexia acestei vieţi în Duhul Sfânt. Este nevoie de o asceză - scuzaţi-mă dacă vorbesc astfel jurnaliştilor -, un anumit post de la cuvântul public pentru a păstra asta. Şi ceea ce se publică, să fie în acest climat. Cineva va spune - o spun ei - că episcopilor le este frică şi pentru aceasta nu vor ca jurnaliştii să spună. Nu, munca jurnaliştilor este foarte importantă. Dar trebuie să-i ajutăm ca să spună asta, acest mers în Duh. Şi mai mult decât prioritatea de a vorbi, există prioritatea ascultării. Şi jurnaliştilor le cer cu rugăminte să-i facă pe oameni să înţeleagă asta, ca să ştie că prioritatea este a ascultării. Când a fost Sinodul despre familie, exista opinia publică, făcută din mondenitatea noastră, care era pentru a da divorţaţilor împărtăşania: şi astfel am intrat în Sinod. Când a fost Sinodul pentru Amazonia, exista opinia publică, presiunea, care era pentru a face viri probati: am intrat cu această presiune. Acum există câteva ipoteze despre acest Sinod: "ce vor face?", "poate preoţia pentru femei"..., nu ştiu, aceste lucruri pe care le spun ei afară. Şi spun atâtea lucruri că episcopilor le este frică să comunice ceea ce se întâmplă. Pentru această vă cer vouă, comunicatori, să faceţi funcţia voastră bine, corect, aşa încât Biserica şi persoanele de bunăvoinţă - celelalte vor spune ceea ce vor - să înţeleagă că şi în Biserică există prioritatea ascultării. Transmiteţi asta: este atât de important!
Vă mulţumesc că ne ajutaţi pe noi toţi în această "pauză" a Bisericii. Biserica s-a oprit, aşa cum s-au oprit apostolii după Vinerea Sfântă, în acea Sâmbătă Sfântă, închişi, dar aceia de frică, noi nu. Dar este oprită. Este o pauză a întregii Biserici, în ascultare. Acesta este mesajul cel mai important. Mulţumesc pentru munca voastră, mulţumesc pentru ceea ce faceţi. Şi vă rog, dacă puteţi, citiţi aceste lucruri ale Sfântului Vasile, care ajută mult. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
