"Să cultivaţi interioritatea! Se devine preot din motive de credinţă" Mesajul cardinalului Pietro Parolin către seminariştii din Dieceza de Iaşi
În solemnitatea Rusaliilor, 19 mai 2024, cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Sanctităţii Sale, a avut o întâlnire cu toţi seminariştii din Dieceza de Iaşi. Întâlnirea s-a desfăşurat începând cu ora 9.00 în Aula magna a Seminarului Mare din Iaşi. Au participat seminarişti, profesori şi formatori din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, Seminarului Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău, Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, Seminarului Liceal Franciscan din Roman, Ordinului Fraţilor Minori Capucini, Seminarului "Don Orione" din Iaşi, Seminarului "Don Guanella" din Iaşi şi "Iosefinii lui Murialdo" din Roman. După această întâlnire a avut loc Sfânta Liturghie, începând cu ora 10.00.
Pr. rector Ştefan Lupu a adresat cuvântul de bun venit în numele Seminarului mare din Iaşi. Apoi cardinalul Pietro Parolin a adresat un cuvânt seminariştilor.
Eminenţa Sa şi-a exprimat bucuria de a-i întâlni pe seminarişti. "Îi mulţumesc Excelenţei Sale Iosif Păuleţ, care m-a invitat la seminar. Excelenţa Sa mi-a propus două programe: unul mai scurt, - care să cuprindă Ziua Tineretului, sau un program mai lung, care să includă şi întâlnirea cu seminariştii. Iată că am ales, bineînţeles, programul mai lung, care să vă includă pe voi, seminariştii".
Pr. Ştefan Lupu a continuat cu o scurtă prezentare a Seminarului: "Eminenţa Voastră, astăzi sărbătorim Rusaliile. Rodul Rusaliilor este vizibil şi în Dieceza de Iaşi. În acest Seminar diecezan «Sfântul Iosif», deschis la 29 septembrie 1886, de către primul episcop al diecezei, Nicolae Iosif Camilli, s-au format 821 preoţi de-a lungul timpului. Urmând proiectul formativ din Seminarul major din Iaşi dorim să îi ajutăm pe seminarişti să crească în cele patru dimensiuni ale formării: dimensiunea umană, spirituală, intelectuală şi pastorală. Totodată, o atenţie deosebită o acordăm deschiderii misionare...". Apoi, reprezentanţii din fiecare Seminar major sau minor din dieceză au oferit o scurtă prezentare a instituţiei în care se formează.
Au urmat întrebările seminariştilor şi răspunsurile din partea cardinalului.
Prima întrebare a venit din partea seminariştilor franciscani:
1. "Sanctitatea Sa Papa Francisc, în mesajele sale recente, atât pentru Ziua Mondială a Păcii, cât şi pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, a dorit să ne atragă atenţia asupra problemei foarte actuale a inteligenţei artificiale, care «modifică radical informaţia şi comunicarea şi, prin intermediul lor, unele dintre bazele convieţuirii civile». În faţa acestui fenomen, Sfântul Părinte a repropus, printre altele, o idee deja afirmată de Romano Guardini, şi anume că «trebuie să se formeze un nou tip uman, înzestrat cu o spiritualitate mai profundă, cu o nouă libertate şi interioritate». În opinia dumneavoastră, care ar fi mijloacele şi aspectele cele mai potrivite cărora trebuie să se acorde atenţie în formare, astfel încât în seminarii şi casele de formare să se favorizeze dezvoltarea şi integrarea acestor calităţi - spiritualitate profundă, libertate şi interioritate - în personalitatea candidaţilor la preoţie şi la viaţa consacrată?"
La această întrebare, cardinalul Pietro Parolin a răspuns: "Tema inteligenţei artificiale este un subiect căruia Sfântul Scaun îi acordă o importanţă mare". Cea mai delicată problemă este cea de natură etică pentru că, după cum ştim, există două abordări: cea care consideră că este necesar ca să se pună şi întrebarea asupra dimensiunii etice a dezvoltării tehnologice, şi cealaltă abordare, aceea care crede că ştiinţa nu ar trebui limitată pentru că numai în acest fel va putea să aducă roade şi bunăstare.
Despre acest aspect Papa Francisc scrie şi în Laudate Deum, un document în care papa continuă reflecţia din Laudato s?. Aici se vorbeşte despre paradigma tehnocratică, "paradigmă în care omul este redus doar la dimensiunea tehnologică, celelalte dimensiuni fiind uitate".
"În ceea ce priveşte efectiv chestiunea formării, după cum specifica şi părintele rector, Biserica a oferit câteva repere importante în Ratio fundamentalis. Este deosebit de important ca în parcursul de formare al candidaţilor la Sfânta Preoţie şi la viaţa consacrata să se evite accentuarea exagerată a uneia dintre cele patru dimensiuni (umană, spirituală, intelectuală, pastorală) în detrimentul celorlalte". De fapt, după cum ştim, uneori, s-a accentuat dimensiunea intelectuală, lăsându-le pe un plan secund pe celelalte, dar acest lucru nu este drept. Cele patru dimensiuni trebuie să fie trăite şi propuse într-un mod echilibrat.
Apoi, este important ca să reflectăm mereu asupra raportului nostru cu lumea. După cum ştim, lumea este semnul iubirii lui Dumnezeu şi este iubită de către Dumnezeu. De aceea şi noi suntem chemaţi să îi iubim pe oameni şi să lucrăm pentru binele lumii. Însă, după cum ne spune Sfânta Evanghelie şi după cum putem să observăm cu precădere astăzi, lumea are şi o dimensiune negativă faţă de care trebuie să luăm distanţă. De aceea, astăzi, mai mult ca niciodată, devine fundamentală capacitatea de a discerne.
Apoi, cardinalul Parolin a insistat asupra unui aspect fundamental, şi anume cel al liniştii, al interiorizării. Candidaţii la Sfânta Preoţie trebuie să înveţe să facă linişte în inima lor. Să iubească tăcerea. Trăim într-o lume în care mijloacele de comunicare devin tot mai invazive. De aceea, cu toţii trebuie avem nevoie să preţuim şi să învăţăm să facem linişte în vieţile noastre.
A doua şi a treia întrebare au venit din partea seminariştilor de la Seminarul Don Orione şi, respectiv, de la Seminarul minor din Bacău:
2. "Mă numesc ...., sunt seminarist la Don Orione, şi sunt în clasa a X-a. Din comunitatea seminarului nostru aproape cu toţii frecventăm cursurile Colegiului Pedagogic «Vasile Lupu» din Iaşi la profilul de teologie. Aşadar, colegii noştri de şcoală, fie fete, fie băieţi, sunt cu toţii catolici şi ţin la noi. Ne înţelegem destul de bine. La fel şi cu tinerii din comunităţile noastre parohiale. Însă, deşi avem un raport bun cu ei, adesea, dacă se întâmplă să le spunem că ne gândim sau că suntem la seminar chiar cu gândul de a verifica chemarea noastră la sfânta preoţie, de cele mai multe ori, ne spun «nu aveţi ce face» sau că ne «irosim viaţa» lucru care, evident, ne face să nu ne simţim bine. Ce le-ar răspunde Eminenţa Voastră şi cum credeţi că am putea să menţinem vie chemarea pe care o simţim în inimă într-un context în care, inclusiv în mediile catolice, se simte tot mai mult influenţa secularizării? Cum am putea să rămânem aproape de colegii noştri sau de persoanele care desconsideră faptul că suntem la seminar?"
3. "Seminariştii noştri se află într-un moment al vieţii lor în care trebuie să facă un discernământ vocaţional. Unii dintre ei se tem să devină preoţi pentru că văd că societatea nu iubeşte preoţii, nu îl iubeşte pe Isus; alegerea lor este împotriva curentului. Şi nu este uşor. Întrebarea noastră este: Care este cel mai convingător lucru care poate încuraja un tânăr de astăzi de faptul că merită să devină preot?"
Cardinalul Parolin a răspuns, spunând: "Înainte de toate, constat cu bucurie că în Biserica voastră locală sunt prezente seminariile minore. Aşadar, aţi reuşit să rezistaţi acelui val de închideri a seminariilor minore din perioada imediat următoare Conciliului Vatican al II-lea. Pe de altă parte, în Europa, numărul efectiv al seminariştilor devenise tot mai mic. Îmi amintesc că şi în seminarul din dieceza mea rămăseseră o mână de seminarişti, motiv pentru care a fost închis". Însă, "eu cred că acolo unde este posibil e bine ca să se continue cu seminarul minor. După cum se amintea deja, o mare parte din preoţii Bisericii voastre locale au făcut seminarul minor"; şi, de fapt, seminarul mic are un rol important în maturizarea şi în punerea bazelor solide viitorilor preoţi.
Cât priveşte întrebarea voastră, "deşi nu e vorba de ură, tipul de alegere pe care o facem noi este greu de înţeles. Însuşi Isus ne spune că, atunci când vom fi urâţi de către lume, putem să ne amintim că mai întâi l-au urât pe el. Apoi, trebuie să fim conştienţi că astăzi devine tot mai greu să ne trăim credinţa... dar să nu vă descurajaţi". Acest fel de provocări fac parte din viaţă. Uneori, trebuie să fim conştienţi că "acest mod de a fi trataţi, devine şi un fel de persecuţie, bineînţeles, mai subtilă". "Dar sunt şi oameni care vă arată prietenie, după cum aţi spus".
Să deveniţi preoţi datorită credinţei şi nu datorită motivaţiilor materiale. Trebuie "să devenim preoţi din motive de credinţă", şi nu din alte motive. În trecut, preoţia era uneori şi un mod prin care să îţi asiguri cele necesare pentru viaţă sau un statut social, lucru care, astăzi, nu prea mai funcţionează. De aceea, e important ca în drumul de formare să dăm spaţiu şi timp rugăciunii şi relaţiei cu Isus. "Doar în relaţia cu Isus puteţi să depăşiţi aceste provocări" şi să deveniţi preoţi din toată inima.
Întrebarea a patra a venit din partea unui student de la Seminarului mare din Iaşi.
4. "Papa Francisc, într-un discurs adresat seminariştilor din Calabria, a spus că este foarte trist când preoţii devin funcţionari, preoţi în căutare de prestigiu, nemaifiind păstori ai poporului, cu inima plină de milă şi compasiune. În ton cu Sinodul despre sinodalitate, cum putem noi, seminariştii, să fim o Biserică dispusă să-i asculte pe oameni? Cu alte cuvinte, cum putem trăi sinodalitatea şi ascultarea ca seminarişti şi apoi ca păstori?"
Cardinalul Parolin a răspuns astfel: "Cred că cea mai bună cale pentru a evita să devenim nişte funcţionari şi care ne ajută să trăim sinodalitatea este disponibilitatea spre a-i asculta pe oameni. Chiar dacă nu reuşim să avem mereu răspunsuri clare la întrebările lor (pentru că uneori e foarte greu ca să ai un răspuns imediat), faptul în sine de a-i asculta este deja un răspuns pe care noi li-l dăm". E drept că astăzi, a-i asculta pe oameni reprezintă şi o mare provocare, deoarece noi, preoţii, "suntem prinşi în nenumărate activităţi; trebuie să alergăm dintr-o parte în alta pentru a celebra sfintele sacramente (mai ales dacă avem cinci parohii), însă, atâta cât putem, e important ca să stăm şi să îi ascultăm pe oameni... Lumea de azi are o foame de a fi ascultată". Aceasta este o cale de sinodalitate şi o cale care ne ajută să rămânem păstori, să rămânem aproape de oameni.
A cincea şi ultima întrebare a venit din partea unui seminarist din Congregaţia "Slujitorii Carităţii" (Don Guanella):
5. "Eminenţă, în România trăim într-o ţară cu o majoritate ortodoxă. Avem multe lucruri în comun cu Biserica Ortodoxă, aspecte care ne apropie: Sfânta Scriptură, sacramentele, Părinţii Bisericii, o moştenire creştină comună. Întrebarea noastră este: cum putem noi, ca seminarişti, să fim mesageri ai unităţii pentru care s-a rugat Isus? Cum putem contribui la mişcarea ecumenică pentru a face noi înşine paşi spre unitate?"
Cardinalul Pietro Parolin a răspuns că pe lângă ecumenismul doctrinar de care se ocupă teologii, "puteţi să trăiţi un ecumenism care se bazează pe iniţiative de colaborare". De exemplu, se pot avea iniţiative ce urmăresc apărarea vieţii. O temă precum aceasta, cu siguranţă, poate să ofere un bun prilej spre a realiza acţiuni concrete de colaborare şi de reflecţie comună.
Seminariştii participanţi
* * *
Predica Eminenţei Sale cardinal Pietro Parolin în solemnitatea Rusaliilor, la Liturghia cu seminariştii din toată Dieceza (ITRC, 19 mai 2024)
Doresc mai întâi de toate să adresez un salut cordial şi fratern tuturor celor care sunteţi aici prezenţi: episcopului de Iaşi, confraţilor episcopi, confraţilor preoţi, diaconilor, seminariştilor mari şi mici şi tuturor credincioşilor care participă la această celebrare. Vă aduc, în primul rând, salutul Papei Francisc, în amintirea celui de-al cincilea an aniversar al vizitei sale apostolice în această ţară şi în această Biserică. Bineînţeles, la această celebrare am unit şi amintirea celor 10 ani de la beatificarea episcopului Anton Durcovici şi cei 25 de ani de la vizita apostolică a Sanctităţii Sale Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
Despre Papa Francisc, văzând că astăzi celebrăm această frumoasă solemnitate a Rusaliilor, aş vrea să amintesc un lucru special. Voi ştiţi că papa a anunţat acest drum sinodal al Bisericii pe tema comuniunii, participării şi misiunii. A fost prima fază în octombrie anul trecut; de acum va urma în octombrie anul acesta a doua fază, cea concluzivă a acestui Sinod. Dar, dincolo de tema sinodalităţii şi alte teme care au fost tratate, papa a insistat asupra unui lucru fundamental. Şi anume că acest proces sinodal trebuie să fie un drum făcut în Duhul Sfânt, pentru că altfel, spune papa, nu va duce nicăieri şi nu va produce nimic. Şi, spune papa, insistând mult asupra acestui lucru - a făcut-o mai ales la început în octombrie anul trecut -, că Sinodul nu e o adunare parlamentară, nu e o democraţie. Sinodul este un drum făcut în lumina inspiraţiei Duhului Sfânt care ştie unde să conducă Biserica. Aşadar, cred că în această dimineaţă trebuie să ne rugăm mai ales ca Domnul să continue, prin Duhul Său Sfânt, să asiste acest drum, acest proces pe care Biserica îl poartă înainte ca să răspundă provocărilor evanghelizării în lume.
Pe lângă aceasta, amintesc şi de invitaţia pe care a făcut-o părintele rector de a ne ruga pentru vocaţii: bineînţeles, vocaţia la preoţie, la ministerul sacru - aici suntem într-un seminar unde se formează candidaţii; prezenţi sunt şi reprezentanţii congregaţiilor religioase. Dar există şi o vocaţie mai amplă, în sensul unei vieţi ca răspuns la chemarea Domnului. Aceasta este vocaţia fundamentală, care apoi în mod natural se caracterizează prin diverse forme prin care se realizează şi se articulează, dar vocaţia fundamentală este aceea de a răspunde la chemarea Domnului şi de a trăi viaţa ca răspuns la această chemare.
Despre Duhul Sfânt aş vrea să adaug câteva scurte consideraţii, care ne pot ajuta să trăim în profunzime această sărbătoare. Darul Duhului Sfânt nu e numai ceva care priveşte trecutul, - am văzut în prima lectură, - ci e ceva care ne priveşte personal pe toţi. Eu aş vrea ca în această dimineaţă în fiecare dintre noi aici prezenţi să se trezească această conştiinţă că l-am primit pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt locuieşte în fiecare dintre noi. Noi suntem templul Duhului Sfânt. L-am primit, după cum ştiţi, în Botez, l-am primit cred, majoritatea dintre noi, în sacramentul Mirului; noi, preoţii şi episcopii, l-am primit prin hirotonirea ministerială. Îl primim continuu atunci când celebrăm Euharistia, pentru că Euharistia este revărsarea Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt transformă pâinea şi vinul în trupul şi sângele Domnului, dar în acelaşi timp, cum spunem în Canon, ne transformă pe noi toţi din persoane individuale şi izolate într-un popor adunat în numele Treimii: a Tatălui, şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. Aşadar, această conştiinţă să încercăm să o trezim în noi cu adevărat! Înlăuntrul meu, în viaţa mea, este Duhul lui Dumnezeu. Aşadar, dragi fraţi şi surori, ce sentimente şi ce atitudini de veneraţie şi de respect trebuie să trezească în noi această conştientizare! Pentru că această prezenţă a Duhului Sfânt ne dă fiecăruia dintre noi şi tuturor fraţilor noştri o demnitate nemăsurată.
Aşadar, să fim recunoscători Domnului pentru că am primit acest dar. Printre sentimentele care trebuie să prevaleze în noi, mai presus de toate, este sentimentul docilităţii faţă de Duhul Sfânt. Noi putem obstacula acţiunea Duhului Sfânt. Este o imagine care apare în Sfinţii Părinţi, dar mai înainte de toate, în Biblie, aceea a focului. Duhul Sfânt este un foc. Şi acest foc vrea să se aprindă în noi, să lumineze, să ne încălzească, să se extindă în noi. Dar este pericolul de a pune deasupra atâta cenuşă, şi, prin urmare, să-l împiedicăm să aducă acele roade, acele rezultate în fiecare din noi.
Această docilitate faţă de Duhul Sfânt consider că astăzi vrea să facă să crească în noi sensul şi sentimentul misiunii. Iată, am văzut în prima lectură că primul efect al Duhului Sfânt a fost acela de a deschide porţile Cenacolului şi de a face ca apostolii să înceapă să predice deschis, fără frică, evanghelia Domnului. Şi toţi îi înţelegeau ce spuneau apostolii.
Iată, şi noi trebuie, - şi aceasta este invitaţia Papei Francisc -, trebuie să ne transformăm cu adevărat într-o Biserică misionară. Să-i cerem Duhului să ne ajute să simţim înlăuntrul nostru urgenţa şi ardoarea de a-l vesti pe Domnul Isus. Să simţim această ardoare, această urgenţă, pentru că lumea are nevoie de cuvântul Domnului, are nevoie de evanghelie, chiar dacă de atâtea ori nu o recunoaşte, chiar dacă de atâtea ori pare insensibilă, chiar dacă de atâtea ori pare ostilă. Darul cel mai mare pe care îl putem face fraţilor şi surorilor noastre este acela de a le duce evanghelia, de a le purta persoana Domnului Isus. În faţa slăbiciunilor, a fricilor noastre, - pentru că şi noi suntem uneori plini de frică, plini de nelinişte, de slăbiciune -, Duhul ne dă un impuls, căruia, dacă îl lăsăm, nu-i putem rezista.
Aşadar, să primim astăzi acest mesaj, al darului Duhului Sfânt care locuieşte în noi, care cere docilitatea noastră şi ne împinge la misiune, la vestirea evangheliei. Şi aceasta se va întâmpla în măsura în care facem să crească dorinţa noastră ca el să fie cu adevărat lumina interioară, maestrul interior, călăuza vieţii noastre şi a misiunii noastre. Să ne rugăm unii pentru alţii pentru a reuşi cu adevărat să trăim această dimensiune fundamentală a vieţii noastre creştine.
Lăudat să fie Isus Cristos!
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 mai: Iaşi: Cardinalul Pietro Parolin şi seminariştii din Dieceza de Iaşi
