Papa Francisc: "Creştinii alături de cei din urmă care astăzi sunt bătrâni singuri, refugiaţi şi muncitori rău plătiţi"
De Salvatore Cernuzio
"Se mai poate crede în posibilitatea unei lumi noi, mai drepte şi fraterne? Se poate spera cu adevărat într-o transformare a societăţilor în care trăim, unde să nu domine legea celui mai puternic şi aroganţa dumnezeului ban, ci respectarea persoanei şi o logică de gratuitate?". Întrebări cruciale şi foarte actuale, acestea ale Papei Francisc, acum când s-a încheiat anul 2020 rănit de pandemie şi se priveşte cu încredere la noul an abia început.
Papa pune aceste întrebări într-un text inedit semnat pentru "Cerul pe pământ. A iubi şi a sluji pentru a transforma lumea", volum nou de la Libreria Editrice Vaticana. Cartea face parte din colecţia Scambio dei doni (Schimb de daruri), dedicată dialogului ecumenic, care se foloseşte de contribuţia reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale creştine. În trecut, arhiepiscopul de Caterbury, Justin Welby, patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu, şi patriarhul de Moscova, Chiril; în schimb acum Martin Junge, secretar general al Federaţiei Luterane Mondiale, semnează prefaţa centrată în întregime pe evenimentul istoric care a fost călătoria papei la Lund, în Suedia, în 2016, pentru Comemorarea comună a Reformei.
Tocmai amintind cuvintele rostite în catedrala luterană, Francisc reînnoieşte în carte invitaţia adresată tuturor creştinilor de a se angaja, uniţi într-o lume deja în sine fragmentată, "alături de cei din urmă, care astăzi au faţa bătrânilor singuri, a muncitorilor rău plătiţi sau la negru, a refugiaţilor, a persoanelor neputincioase". Angajarea creştinilor este una "diferită", scrie pontiful: "Nu este umplutură a unui gol propriu din care eventual se încearcă să se evadeze cu un activism «entuziast» care pe parcurs nu este credibilă şi nici nu se susţine în timp. Un abis desparte profesioniştii entuziasmului de angajarea care se naşte din experienţa unui dar primit".
De fapt, papa aminteşte că "harul" este fundamentul creştinismului, acela care în decursul secolelor a dat "forţa transformatoare" a devenirii istoriei. "Tot fluviul de opere de caritate mici sau mari, un curent de solidaritate care de două mii de ani străbate istoria, are acest unic izvor. Caritatea se naşte dintr-o înduioşare, dintr-o uimire, dintr-un har", afirmă Jorge Mario Bergoglio. "Nicio minte onestă nu poate nega" că "de fiecare dată când viaţa creştină s-a răspândit în societate în mod autentic şi liber, a lăsat mereu o urmă de umanitate nouă în lume. Încă din primele secole".
Papa aminteşte marile noutăţi pe planul social introduse de creştini: de la "considerarea valorii fiecărei persoane", care a dus la condamnarea sclaviei şi la repulsia faţă de cruzimea jocurilor cu gladiatori, la "rezistenţa făcută de monahismul benedictin în timpul barbarilor", de la "frumuseţea sobră a bisericilor romanice" la "refuzarea severă a cametei".
Graţie religiei creştine a luat formă "o lume nouă" în cadrul "unei lumi vechi în destrămare". Şi acum când se asistă la o treptată decădere socială, politică şi chiar religioasă, papa argentinian invocă aceeaşi forţă transformatoare a creştinismului care, însă, avertizează el, "pierde ceea ce are mai bun în sine atunci când ajunge să se corupă şi să se identifice cu logici şi structuri lumeşti". "Cuvintele creştine în timpul nostru adesea evaporează, pierd semnificaţia lor. Iubire, caritate... cuvinte care astăzi evocă un sentimentalism vag sau o filantropie melancolică".
Papa avertizează cu privire la ceea ce defineşte el "una din erorile cele mai vechi şi mereu prezente în istoria Bisericii", pelagianismul, în sinteză "un creştinism fără Har, credinţa redusă la un moralism, la un efort de voinţă titanic şi falimentar". Când creştinismul, în schimb, "nu a transformat lumea veche cu tactici lumeşti sau voluntarisme etice, ci numai cu puterea Duhului lui Isus înviat".
"Încă de la începuturi, din punct de vedere istoric - subliniază Papa Francisc -, caritatea creştinilor devine atenţie faţă de nevoile persoanelor mai fragile, văduvele, săracii, sclavii, bolnavii, marginalizaţii... Compătimire, a pătimi cu acela care suferă, împărtăşire. Devine şi denunţare a nedreptăţilor şi angajare de a le contrasta pe cât posibil. Pentru că a avea grijă de o persoană înseamnă a îmbrăţişa toată condiţia sa şi a o ajuta să se elibereze de ceea ce o oprimă mai mult şi neagă drepturile sale".
Papa îl citează pe Luther care avertiza: "Nu trebuie să crezi că a fura înseamnă numai a-l tâlhări pe aproapele tău de averile sale; dacă tu îl vezi pe vecinul tău care îndură foamea, setea, nevoia, că nu are casă, haine şi încălţăminte, şi nu-l ajuţi, îl tâlhăreşti exact ca acela care fură banii dintr-o geantă sau din casetă".
Textul se încheie cu versurile din "Porticul misterului celei de-a doua virtuţi", poezie de Charles Péguy, poetul uimirii, printre autorii preferaţi ai lui Bergoglio: "Pentru a nu-l iubi pe aproapele, ar trebui să se acopere ochii şi urechile. La atâtea strigăte de dezolare... Însă speranţa, spune Dumnezeu, iată ceea ce mă uimeşte [...]. Ca acei sărmani fii să vadă cum merg lucrurile şi să creadă că va merge mai bine mâine dimineaţă. Acest lucru este uluitor şi este tocmai cea mai mare minunăţie a harului nostru".
În prefaţa sa, Martin Junge relansează invitaţia adresată catolicilor şi luteranilor de a continua pe "un drum care să ducă de la conflict la comuniune". "Noi - luterani şi catolici - înţelegem această chemare la solidaritate şi la muncă de reconciliere ca intim unită cu diaconia şi cu demontarea bolilor rasismului, nedreptăţii şi indiferenţei care desfigurează faţa familiei noastre comune", scrie secretarul general al LWF.
Cele 288 de pagini ale cărţii continuă cu o culegere de texte selecţionate din meditaţiile despre evanghelie, despre Biserică, Euharistie, convertire, dialog, şi reflecţii despre politică şi cultură şi religie luate din enciclica Fratelli tutti. Printre temele de mare actualitate, şi catehezele papei despre pandemie.
(După Vatican Insider, 4 ianuarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
