|
| © Vatican Media |
Unsprezece ani de pontificat pe calea milostivirii şi a păcii
de Andrea Tornielli
În tăcerea asurzitoare a diplomaţiei, într-o panoramă caracterizată de lipsa tot mai evidentă de iniţiativă politică şi de conducători capabili să parieze pe pace, în timp ce lumea a început o cursă nebună a reînarmării destinând sofisticatelor instrumente de moarte sume care ar fi suficiente pentru a asigura de două ori asistenţa sanitară de bază pentru toţi locuitorii de pe pământ şi pentru a reduce semnificativ emisiile de gaz, vocea solitară a Papei Francisc continuă să implore să tacă armele şi să invoce curajul de a favoriza parcursuri de pace. Continuă să ceară încetarea focului în Ţara Sfântă, unde masacrul nemilos din 7 octombrie făcut de teroriştii din Hamas este urmat şi continuă să fie comis de măcelul tragic din Gaza. Continuă să ceară să tacă armele în conflictul tragic izbucnit în inima Europei creştine, în Ucraina distrusă şi martirizată de bombardamentele armatei agresoare ruseşti. Continuă să invoce pace în celelalte părţi ale lumii unde au loc cu violenţe inexprimabile conflictele uitate care compun pietricele tot mai mari ale unui conflict mondial.
Episcopul de Roma intră în al doisprezecelea an de pontificat într-o oră întunecată, cu destinele omenirii aflată în voia protagonismului unor guvernaţi incapabili să evalueze consecinţele deciziilor lor care par să capituleze în faţa inevitabilităţii războiului. Şi cu luciditate şi realism spune că "este mai puternic cel care vede situaţia, cel care se gândeşte la popor", adică "acela care are curajul de a negocia", pentru că "a negocia este un cuvânt curajos", de care nu trebuie să ne ruşinăm. Papa Francisc, sfidând neînţelegeri ale celor de aproape şi de departe, continuă să pună în centru sacralitatea vieţii, să fie aproape de victimele nevinovate şi să denunţe interesele economice murdare care mişcă firele războaielor îmbrăcându-se în ipocrizie.
O privire rapidă la aceşti ultimi unsprezece ani de istorie ne face să înţelegem valoarea profetică a glasului lui Petru. Alarma, lansată pentru prima dată cu două cincinale în urmă, despre al treilea război mondial pe bucăţi. Enciclica socială Laudato si' (2015), care a arătat cum schimbările climatice, migraţiile, războaiele, economia care ucide sunt fenomene interconectate între ele şi pot fi înfruntate numai printr-o privire globală. Marea enciclică despre fraternitatea umană (Fratelli tutti, 2020), care a indicat calea pentru a construi o lume nouă bazată pe fraternitate, eliminând încă o dată orice alibi la abuzul numelui lui Dumnezeu pentru a justifica terorismul, ura şi violenţa. Şi apoi referinţa constantă în magisteriul său la milostivire, care ţese toată ţesătura unui pontificat misionar.
În societăţile secularizate şi "lichide" care nu mai au certitudini, nimic nu poate să fie considerat sigur şi evanghelizarea - învaţă Papa Francisc - reîncepe de la esenţial, cum se citeşte în Evangelii gaudium (2013): "Am redescoperit că şi în cateheză are un rol fundamental prima vestire sau «kerygma», care trebuie să ocupe centrul activităţii evanghelizatoare şi al oricărei intenţii de reînnoire eclezială. [...] Centralitatea kerygmei cere câteva caracteristici ale vestirii care astăzi sunt necesare în fiecare loc: ca să exprime iubirea mântuitoare a lui Dumnezeu prealabilă obligaţiei morale şi religioase, ca să nu impună adevărul şi ca să facă apel la libertate, ca să posede unele note de bucurie, stimulent, vitalitate şi un întreg armonios care să nu reducă predica la puţine învăţături uneori mai mult filozofice decât evanghelice. Asta cere de la evanghelizator câteva dispoziţii care ajută să se primească mai bine vestirea: apropiere, deschidere la dialog, răbdare, primire cordială care nu condamnă".
Mărturia milostivirii reprezintă aşadar un element fundamental al acestei "iubiri mântuitoare a lui Dumnezeu" care este "prealabilă obligaţiei morale şi religioase". Cu alte cuvinte, cel care încă n-a venit în contact cu faptul creştin, aşa cum afirmase deja în mod luminos Papa Benedict al XVI-lea în mai 2010, cu greu va fi impresionat şi fascinat de afirmarea de norme şi obligaţii morale, de insistenţa asupra interdicţiilor, de listele minuţioase ale păcatelor, de condamnări, sau de apelurile nostalgice la valorile de odinioară.
La originea primirii, a apropierii, a duioşiei, a însoţirii, la originea unei comunităţi creştine capabile să îmbrăţişeze şi să asculte existe reverberaţia milostivirii care s-a experimentat şi care se încearcă - chiar şi printre mii de limite şi căderi - să se restituie. Dacă se citesc cu aceşti ochi gesturile Papei Francisc, chiar şi cele care au provocat în unii aceleaşi reacţii scandalizate pe care le provocau în urmă cu două mii de ani gesturile lui Isus, se descoperă profunda lor forţă evanghelizatoare şi misionară.
(După Vatican News, 13 martie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
