de Martin Junge
secretar general al Federaţiei Luterane Mondiale
A apărut în librărie, marţi, 24 noiembrie 2020, volumul Cerul pe pământ. A iubi şi a sluji pentru a transforma lumea (Libreria editrice vaticana, Città del Vaticano, 288 de pagini), cu un text inedit al Papei Francisc şi prefaţa secretarului general al Federaţiei Luterane Mondial, Martin Junge, din care publicăm un fragment. Cartea, care face parte din coloana Schimb de daruri - caracterizat de o nuanţă specific ecumenică - repropune tema iubirii creştine şi a valorilor legate de ea printr-o culegere de fraze ale Papei Bergoglio.
Drumul de la conflict la comuniune, care ne conduce pe unii spre ceilalţi, este întotdeauna un itinerar în comuniunea cu întreaga familie umană, într-o atitudine de îngrijire faţă de toată creaţia. Această dinamică a fost manifestată, în timpul Comemorării Comune, când am mers din catedrala din Lund la Arena Malmö, unde Lutheran World Federation World Service şi Caritas Internationalis s-au angajat să slujească împreună pe aproapele nostru suferind din lume. A fost vorba de a o mişcare de la rugăciune la acţiune, de la liturgia de aducere de mulţumire, de plângere, mărturisire şi dezlegare la angajarea ecumenică faţă de fiecare aproape al nostru, oricine ar fi. Împreună mărturisim milostivirea lui Dumnezeu fie cu mărturisirea credinţei fie cu slujirea comună adusă lumii.
Evenimentul de la Lund a fost o chemare. Liturgia a făcut vizibilă unitatea profundă, fundamentală, care există deja şi care, în acelaşi timp, ne angajează să întrupăm această unitate, adică să ne exercităm în ea, să o punem în practică, să improvizăm şi să continuăm să căutăm modurile pentru ca să ia formă încontinuu în vieţile noastre, în comunitatea noastră şi în lumea noastră.
În cartea Cerul pe pământ. A iubi şi a sluji pentru a transforma lumea, legătura care este constitutivă a familiei umane plăsmuieşte vocaţia noastră creştină. Chemarea lui Dumnezeu ajunge la noi prin fraţii noştri şi surorile noastre, prin cei care au fost marginalizaţi şi asupriţi de cei puternici şi de forţele economice şi politice care au creat sisteme nedrepte şi rele de distribuire a bogăţiei pământului.
Din punct de vedere luteran, această chemare este definită misiune. Pentru luterani misiunea este globală. Include proclamarea credinţei, slujirea aproapelui şi mărturia publică. Misiunea - a proclama dreptatea lui Dumnezeu şi a se opune oricărui sistem asupritor, evident sau ascuns - este posibilă pentru că am fost eliberaţi de harul lui Dumnezeu.
Libertatea creştină este un dar unic şi frumos. Persoana este cu adevărat liber, şi totuşi în acelaşi timp este slujitoare a tuturor. Martin Luter a exprimat asta în acest mod: "Creştinul este stăpân liber asupra fiecărui lucru şi nu este supus nimănui. Creştinul este slujitor plin de bunăvoinţă în fiecare lucru şi este supus fiecăruia". Creştinii trăiesc în Cristos prin credinţă şi în aproapele prin iubire.
Tema libertăţii şi a slujirii este prezentă în paginile acestei cărţi. "Apostolul [Paul] învaţă că libertatea care ne-a fost dăruită cu moartea şi învierea lui Isus Cristos este pentru fiecare dintre noi o responsabilitate pentru a ne pune în slujba celorlalţi, mai ales a celor mai slabi. Nu este vorba de un îndemn facultativ, ci de o condiţie a autenticităţii credinţei pe care o practicăm".
Cerul pe pământ ne arată că promisiunea lui Dumnezeu este deja prezentă aici şi acum. Speranţa noastră nu este orientată dincolo de această lume ci spre această lume, spre aproapele şi spre creaţie. Suntem chemaţi la solidaritate şi la îngrijire. Cristos întrupează această promisiune fără rezerve: în Cristos escatologia şi-a înfipt rădăcini în lume.
Pentru cei care, în Cristos, au văzut o licărire a împărăţiei lui Dumnezeu, va fi dificil să se adapteze la nedreptate, la dezbinare şi la asuprire, aşa cum adesea se experimentează în această lume. Cristos este izvorul speranţei, raţiunea noastră şi posibilitatea noastră de a depăşi realităţile din această lume aşa cum este, pentru a imagina şi a construi o lume aşa cum o imaginează Dumnezeu, o viziune care ne este oferită prin darul lui Cristos.
Această speranţă a susţinut oamenii noştri în America Latină; este o parte a istoriilor noastre personale pe care Papa Francisc şi eu le împărtăşim şi care ne-a format. Şi aceasta este astăzi speranţa, în timp ce omenirea se confruntă cu efectele pandemiei de covid-19 şi înfruntă provocările devastării ecologice, a inegalităţii crescânde şi a păcatului de indiferenţă care se află la bază.
În timpul Rugăciunii Comune de la Lund a fost proclamat acest text din Evanghelia lui Ioan: "După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi dacă nu rămâneţi în mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic" (In 15,4-5).
Viziunea unei comuniuni întemeiate în Isus Cristos, cu toată frumuseţea sa şi cu speranţa pe care o revarsă în noi, include şi suferinţa care provine din rănile despărţirii noastre. Aşadar, să ne agăţăm de vestea profetică şi pline de speranţă a legăturii solide dintre viţă şi mlădiţele sale, care aduc roade de vindecare şi viaţă din belşug.
Conştienţi de numeroasele forţe centrifuge care riscă mereu să ne despartă şi să despartă întreaga familie umană, ne încredem plini de credinţă în forţa centripetă a Botezului. Harul eliberator al Botezului este un dar divin care ne cheamă împreună şi ne uneşte! Botezul este vestea profetică a vindecării şi a unităţii în lumea noastră rănită; astfel devine dar de speranţă pentru omenirea care doreşte să trăiască în pace, cu dreptate şi într-o diversitate reconciliată. Ce mister profund: strigătul popoarelor şi al fiecărui om care trăiesc sub povara violenţei şi a asupririi este în sintonie cu ceea ce Dumnezeu şopteşte încontinuu în urechile noastre prin Isus Cristos, adevărata viţă cu care suntem uniţi. Rămânând în această viţă, vom aduce roadele păcii, dreptăţii şi reconcilierii, speranţei şi solidarităţii pe care poporul le cere cu putere şi pe care Dumnezeu le împlineşte.
Isus Cristos ne cheamă să fim ambasadori de reconciliere. Ca Dumnezeu să ne poată găsi angajaţi să construim punţi pentru a ne apropia mai mult unii de alţii, să construim case unde să ne putem întâlni şi să construim mese - da, mese - unde să putem împărtăşi pâinea şi vinul, prezenţa lui Cristos, care nu ne abandonează niciodată şi care ne cheamă să locuim în el pentru ca lumea să creadă. Cristos îi invită încontinuu pe toţi la masă. La masă se oferă pe sine însuşi ca hrană pentru drum, întăreşte comuniunea sfinţilor stabilită în Botez, îi reconciliază pe toţi pentru că zidurile de despărţire sunt dărâmate. Şi Cristos însuşi, care ni se dăruieşte pe sine însuşi la masă, este "săracul care întinde mâna". Comuniunea este trăită ca solidaritate.
Cu puţin înainte de călătoria la Lund pentru Comemorarea Comună a Reformei, fratele nostru papa Francisc a acordat un interviu în care ni s-a adresat nouă tuturor: "A merge, a umbla împreună! A nu rămâne închişi în perspective rigide, pentru că în acestea nu există posibilitate de reformă". În aceste pagini, puternice şi profetice, din Cerul pe pământ, îndemnul continuă: nu poruncă, ci promisiune, înrădăcinată în bunătatea imensă a lui Dumnezeu, în milostivirea lui Dumnezeu, care nu doreşte altceva decât viaţă din belşug pentru toată omenirea şi pentru întreaga creaţie.
(După L'Osservatore Romano, 24 noiembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
