Biserica: 9. Biserica mireasă îl aşteaptă pe mirele său
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această perioadă am vorbit despre Biserică, despre sfânta noastră maică Biserică ierarhică, poporul lui Dumnezeu aflat în drum. Astăzi vrem să ne întrebăm: la sfârşit, ce va fi cu poporul lui Dumnezeu? Ce va fi cu fiecare dintre noi? La ce trebuie să ne aşteptăm? Apostolul Paul îi încuraja pe creştinii din comunitatea din Tesalonic, care îşi puneau tot aceste întrebări, şi după argumentarea sa spuneau aceste cuvinte care sunt dintre cele mai frumoase din Noul Testament: "Vom fi cu Domnul pentru totdeauna!" (1Tes 4,17). Sunt cuvinte simple, dar cu o densitate de speranţă atât de mare! Este emblematic cum în cartea Apocalipsului Ioan, preluând intuiţia profeţilor, descria dimensiunea ultimă, definitivă, în termenii de "Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei" (Ap 21,2). Iată ceea ce ne aşteaptă! Şi iată, deci, cine este Biserica: este poporul lui Dumnezeu care-l urmează pe Domnul Isus şi care se pregăteşte zi după zi la întâlnirea cu El, ca o mireasă cu mirele ei. Şi nu este numai un mod de a spune: va fi adevărată nuntă! Da, deoarece Cristos, făcându-se om ca şi noi şi făcând din noi toţi una cu El, cu moartea sa şi învierea sa, s-a căsătorit într-adevăr cu noi şi a făcut din noi ca popor mireasa sa. Şi asta nu este altceva decât împlinirea planului de comuniune şi de iubire croit de Dumnezeu în cursul întregii istorii, istoria poporului lui Dumnezeu şi istoria proprie a fiecăruia dintre noi. Domnul este cel care duce înainte asta.
Există însă un alt elemente care ne întăreşte ulterior şi care ne deschide inima: Ioan ne spune că în Biserică, mireasa lui Cristos, se face vizibil "Ierusalimul cel nou". Asta înseamnă că Biserica, în afară de a fi mireasă, este chemată să devină cetate, simbol prin excelenţă al convieţuirii şi al relaţionalităţii umane. Aşadar ce frumos este să putem contempla deja, conform unei alte imagini deosebit de sugestive din Apocalips, toate neamurile şi toate popoarele adunate împreună în această cetate, ca într-un cort, "cortul lui Dumnezeu" (cf. Ap 21,3)! Şi în acest cadru glorios nu vor mai fi izolări, samavolnicii şi distincţii de niciun fel - de natură socială, etnică sau religioasă - ci vom fi toţi una în Cristos.
În faţa acestui scenariu nemaiauzit şi minunat, inima noastră nu poate să nu se simtă întărită în mod puternic în speranţă. Vedeţi, speranţa creştină nu este pur şi simplu o dorinţă, un auspiciu, nu este optimism: pentru un creştin, speranţa este aşteptare, aşteptare ferventă, pasionată de împlinirea ultimă şi definitivă a unui mister, misterul iubirii lui Dumnezeu, în care suntem renăscuţi şi deja trăim. Şi este aşteptare a unuia care urmează să vină: este Cristos Domnului care se apropie tot mai mult de noi, zi după zi, şi care vine să ne introducă în sfârşit în plinătatea comuniunii sale şi a păcii sale. Aşadar Biserica are misiunea de a menţine aprinsă şi foarte vizibilă făclia speranţei, pentru ca să poată continua să strălucească drept semn sigur de mântuire şi să poată lumina întregii omeniri cărarea care duce la întâlnirea cu faţa milostivă a lui Dumnezeu.
Iubiţi fraţi şi surori, iată aşadar ce anume aşteptăm: ca Isus să se întoarcă! Biserica mireasă îl aşteaptă pe mirele ei! Însă trebuie să ne întrebăm, cu multă sinceritate: suntem cu adevărat martori luminoşi şi credibili ai acestei aşteptări, ai acestei speranţe? Comunităţile noastre trăiesc încă sub semnul prezenţei Domnului Isus şi în aşteptarea călduroasă a venirii sale, sau apar obosite, slăbite, sub povara oboselii şi a resemnării? Riscăm şi noi să epuizăm untdelemnul credinţei şi untdelemnul bucuriei? Să fim atenţi!
S-o invocăm pe Fecioara Maria, mama speranţei şi regina cerului, pentru ca să ne menţină mereu într-o atitudine de ascultare şi de aşteptare, aşa încât să putem fi deja acum pătrunşi de iubirea lui Cristos şi să avem parte într-o zi la bucuria fără sfârşit, în comuniunea deplină a lui Dumnezeu şi să nu uitaţi, să nu uităm niciodată: "Vom fi cu Domnul pentru totdeauna!" (1Tes 4,17).
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
