Papa Francisc: Angelus (4 iulie 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia din această duminică (Mc 6,1-6) ne relatează necredinţa consătenilor lui Isus. El, după ce a predicat în alte sate din Galileea, trece din nou pe la Nazaret, unde a crescut împreună cu Maria şi Iosif; şi, într-o sâmbătă, începe să înveţe în sinagogă. Mulţi, ascultându-l, se întreabă: "De unde îi vine toată această înţelepciune? Dar nu este el fiul lemnarului şi al Mariei, adică al vecinilor noştri pe care-i cunoaştem bine?" (cf. v. 1-3). În faţa acestei reacţii, Isus afirmă un adevăr care a intrat şi în înţelepciunea populară: "Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui" (v. 4). Spunem asta de atâtea ori.
Să ne oprim asupra atitudinii consătenilor lui Isus. Am putea spune că ei îl cunosc pe Isus, dar nu-l recunosc. Există diferenţă între a cunoaşte şi a recunoaşte. De fapt, această diferenţă ne face să înţelegem că putem să cunoaştem diferite lucruri despre o persoană, să ne facem o idee, să ne încredem în ceea ce ne spun alţii, eventual s-o întâlnim uneori în cartier, însă toate acestea nu sunt suficiente. Este vorba de un a cunoaşte aş spune obişnuit, superficial, care nu recunoaşte unicitatea acelei persoane. Este ceva ce riscăm cu toţii: credem că ştim multe despre o persoană, şi ceea ce este mai rău e că o etichetăm şi o închidem în prejudecăţile noastre. În acelaşi mod, consătenii lui Isus îl cunosc de treizeci de ani şi cred că ştiu totul! "Dar acesta nu este băiatul pe care l-am văzut crescând, fiul lemnarului şi al Mariei? Dar de unde îi vin aceste lucruri?" Neîncrederea. În realitate, nu şi-au dat seama niciodată despre cine este Isus cu adevărat. Se opresc la exterioritate şi refuză noutatea lui Isus.
Şi aici intrăm tocmai în miezul problemei: când facem să prevaleze comoditatea obişnuinţei şi dictatura prejudecăţilor, este greu să ne deschidem la noutate şi să ne lăsăm uimiţi. Noi controlăm, cu obişnuinţa, cu prejudecăţile. Ajungem ca adesea din viaţă, din experienţe şi chiar din persoane să căutăm numai confirmări pentru ideile noastre şi pentru schemele noastre, pentru nu trebui niciodată să ne trudim să schimbăm. Şi asta se poate întâmpla şi cu Dumnezeu, chiar nouă celor care credem, nouă celor care credem că îl cunoaştem pe Isus, că deja ştim atât de mult despre el şi că ne este suficient să repetăm lucrurile din totdeauna. Şi acest lucru nu este suficient, cu Dumnezeu. Dar fără deschidere la noutate şi mai ales - ascultaţi bine - deschidere faţă de surprizele lui Dumnezeu, fără uimire, credinţa devine o litanie obosită care se stinge lent şi devine o obişnuinţă, o obişnuinţă socială. Am spus un cuvânt: uimirea. Ce este uimirea? Uimirea este tocmai atunci când are loc întâlnirea cu Dumnezeu: "L-am întâlnit pe Domnul". Să citim evanghelia: de atâtea ori, oamenii care-l întâlnesc pe Isus şi-l recunosc simt uimirea. Şi noi, cu întâlnirea cu Dumnezeu, trebuie să mergem pe această cale: să simţim uimirea. Este precum certificatul de garanţie că acea întâlnire este adevărată, nu este obişnuinţă.
La sfârşit, de ce consătenii lui Isus nu-l recunosc şi nu cred în el? De ce? Care este motivul? Putem spune, în cuvinte puţine, că nu acceptă scandalul Întrupării. Nu-l cunosc, acest mister al Întrupării, dar nu acceptă misterul. Nu ştiu asta, însă motivul este inconştient şi simt că este scandalos ca imensitatea lui Dumnezeu să se reveleze în micimea trupului nostru, ca Fiul lui Dumnezeu să fie fiul lemnarului, ca divinitatea să se ascundă în omenitate, ca Dumnezeu să locuiască în chipul, în cuvintele, în gesturile unui simplu om. Iată scandalul: întruparea lui Dumnezeu, concreteţea sa, "cotidianitatea" sa. Şi Dumnezeu s-a făcut concret într-un om, Isus din Nazaret, s-a făcut însoţitor de drum, s-a făcut unul dintre noi. "Tu eşti unul dintre noi": a spune asta lui Isus este o rugăciune frumoasă! Şi pentru că este unul dintre noi ne înţelege, ne însoţeşte, ne iartă, ne iubeşte mult. În realitate, este mai comod un dumnezeu abstract, distant, care nu se amestecă în situaţii şi care acceptă o credinţă îndepărtată de viaţă, de probleme, de societate. Şi totuşi ne place să credem într-un dumnezeu "cu efecte speciale", care face numai lucruri excepţionale şi dă mereu emoţii mari. În schimb, iubiţi fraţi şi surori, Dumnezeu s-a întrupat: Dumnezeu este umil, Dumnezeu este duios, Dumnezeu este ascuns, se apropie de noi locuind în normalitatea vieţii noastre zilnice. Şi atunci, ni se întâmplă nouă ca şi consătenilor lui Isus, riscăm ca, atunci când trece, să nu-l recunoaştem. Spun din nou acea frumoasă frază a sfântului Augustin: "Mi-e frică de Domnul, atunci când trece". Dar, Augustin, de ce îţi este frică? "Îmi este frică să nu-l recunosc. Îmi este frică de Domnul când trece. Timeo Dominum transeuntem". Nu-l recunoaştem, ne scandalizăm de el. Să ne gândim cum este inima noastră cu privire la această realitate.
Acum, în rugăciune, să-i cerem Sfintei Fecioare Maria, care a primit misterul lui Dumnezeu în cotidianitatea din Nazaret, să avem ochi şi inimă libere de prejudecăţi şi să avem ochi deschişi la uimire: "Doamne, fă să te întâlnesc!" Şi atunci când îl întâlnim pe Domnul este această uimire. Îl întâlnim în normalitate: ochi deschişi la surprizele lui Dumnezeu, la prezenţa sa umilă şi ascunsă în viaţa de fiecare zi.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Din iubita naţiune Eswatini, în sudul Africii, vin ştiri despre tensiuni şi violenţe. Îi invit pe cei care deţin responsabilităţi şi pe cei care manifestă propriile aspiraţii pentru viitorul ţării la un efort comun pentru dialog, reconciliere şi refacerea paşnică a diferitelor poziţii.
Şi sunt bucuros să anunţ că de la 12 la 15 septembrie, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge în Slovacia pentru a face o vizită pastorală. În după-amiaza zilei [de 12]. Sunt bucuroşi slovacii, acolo! [în piaţă sunt prezenţi numeroşi pelerini slovaci]. Mai întâi [în dimineaţa din aceeaşi duminică, 12 septembrie], la Budapesta, voi concelebra Liturghia de încheiere a Congresului Euharistic Internaţional. Mulţumesc din inimă celor care pregătesc această călătorie şi mă rog pentru ei. Să ne rugăm toţi pentru această călătorie şi pentru persoanele care lucrează pentru a o organiza.
Şi vă salut cu afect pe toţi, romani, pelerini din Italia, din diferite ţări, în special pe slovaci! Îndeosebi, salut grupurile de credincioşi din Cosenza, Crotone, Morano Calabro şi Ostuni. Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc! Ciao!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
