Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, duminică frumoasă!
Astăzi, Duminica a doua din Advent, Evanghelia de la liturgie ne prezintă figura lui Ioan Botezătorul. Textul spune că "avea o haină din păr de cămilă", că "hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică" (Mt 3,4) şi că îi invita pe toţi la convertire: "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!" (v. 2). Predica apropierea împărăţiei. Aşadar un om auster şi radical, care la prima vedere ne poate apare un pic dur şi să insufle o anumită teamă. Dar atunci ne întrebăm: de ce îl propune Biserica în fiecare an ca principal însoţitor de călătorie în acest timp de Advent? Ce se ascunde în spatele severităţii sale, în spatele durităţii sale aparente? Care este secretul lui Ioan? Care este mesajul pe care Biserica ni-l dă astăzi cu Ioan?
În realitate Botezătorul, mai mult decât un om dur, este un om alergic la duplicitate. De exemplu, când se apropie de el farisei şi saducei, cunoscuţi pentru ipocrizia lor, "reacţia sa alergică" este foarte puternică! De fapt, unii dintre ei probabil că mergeau la el din curiozitate sau din oportunism, pentru că Ioan devenise foarte popular. Acei farisei şi saducei se simţeau în ordine şi, în faţa apelului biciuitor al Botezătorului, se justificau spunând: "Îl avem ca tată pe Abraham" (v. 9). Astfel, printre duplicităţi şi îngâmfare, nu percepeau ocazia de har, oportunitatea de a începe o viaţă nouă; erau închişi în îngâmfarea că sunt drepţi. De aceea Ioan le spune: "Faceţi deci rod vrednic de convertire" (v. 8). Este un strigăt de iubire, ca acela al unui tată care-l vede pe copil ruinându-se şi îi spune: "Nu arunca viaţa ta!". De fapt, iubiţi fraţi şi surori, ipocrizia este pericolul cel mai grav, pentru că poate să ruineze şi realităţile cele mai sacre. Ipocrizia este un pericol grav! Pentru aceasta Botezătorul - ca şi Isus după aceea - este dur cu ipocriţii. Putem citi de exemplu capitolul 23 din Matei, unde Isus vorbeşte ipocriţilor din acel timp, aşa de puternic! Şi pentru ce face aşa Botezătorul precum şi Isus? Pentru a-i scutura. În schimb cei care se simţeau păcătoşi "veneau la el (...) şi erau botezaţi de el în râul Iordan mărturisindu-şi păcatele" (v. 5-6). Aşa este: pentru a-l primi pe Dumnezeu nu contează bravura, ci umilinţa. Acesta este drumul pentru a-l primi pe Dumnezeu, nu bravura: "suntem puternici, suntem un popor mare...", nu, umilinţa: "sunt un păcătos"; dar nu în abstract, nu, "pentru asta, asta, asta", fiecare dintre noi trebuie să mărturisească, înainte de toate sieşi, propriile păcate, propriile lipsuri, propriile ipocrizii; trebuie să coborâm de pe piedestal şi să ne cufundăm în apa căinţei.
Iubiţi fraţi şi surori, Ioan, cu "reacţiile sale alergice", ne face să reflectăm. Nu suntem şi noi uneori cam ca acei farisei? Eventual îi privim pe ceilalţi de sus în jos, crezând că suntem mai buni decât ei, că avem în mână viaţa noastră, că nu avem nevoie în fiecare zi de Dumnezeu, de Biserică, de fraţi. Uităm că numai într-un caz este permis să privim pe altul de sus în jos: când este necesar să-l ajutăm ca să se ridice; unicul caz, celelalte nu sunt permise. Adventul este un timp de har pentru a ne da jos măştile - fiecare dintre noi le are - şi să ne punem la rând cu cei umili; pentru a ne elibera de îngâmfarea de a ne crede autosuficienţi, pentru a merge să mărturisim păcatele noastre, cele ascunse, şi a primi iertarea lui Dumnezeu, pentru a cere scuze de la cel pe care l-am ofensat. Aşa începe o viaţă nouă. Şi calea este una singură, cea a umilinţei: să ne purificăm de sentimentul de superioritate, de formalism şi de ipocrizie, pentru a vedea în ceilalţi nişte fraţi şi surori, nişte păcătoşi ca şi noi, şi în Isus să-l vedem pe Mântuitorul care vine pentru noi - nu pentru alţii, pentru noi - aşa cum suntem, cu sărăciile, mizeriile şi defectele noastre, mai ales cu nevoia noastră de a fi ridicaţi, iertaţi şi mântuiţi.
Şi să ne mai amintim un lucru: cu Isus posibilitatea de a reîncepe există mereu: niciodată nu este prea târziu, mereu există posibilitatea de a reîncepe. Să aveţi curaj, El este aproape de noi şi acesta este un timp de convertire. Fiecare se poate gândi: "Am această situaţie înăuntru, această problemă care mă face să mă ruşinez...". Dar Isus este alături de tine, reîncepe, mereu există posibilitatea de a face un pas în plus. El ne aşteaptă şi nu se satură niciodată de noi. Niciodată nu se satură! Şi noi suntem plictisitori, dar niciodată nu se satură. Să ascultăm apelul lui Ioan Botezătorul de a ne întoarce la Dumnezeu şi să nu lăsăm să treacă acest Advent ca zilele din calendar, pentru că acesta este un timp de har, de har şi pentru noi, acum, aici! Maria, slujitoarea umilă a Domnului, să ne ajute să-l întâlnim pe El şi pe fraţi pe calea umilinţei, singura care ne face să mergem înainte.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Vă salut cu afect pe voi toţi, care proveniţi din Italia şi din diferite ţări: familii, parohii, asociaţii şi fiecare persoană. Văd şi steaguri spaniole, poloneze, argentiniene..., multe. Bine aţi venit toţi! Îndeosebi, salut pelerinii spanioli din Madrid, Salamanca, Bolaños de Calatrava şi La Solana. Salutându-i pe polonezi, doresc să mulţumesc celor care susţin Ziua de Rugăciune şi de adunare de fonduri pentru Biserica din Europa de est.
Sunt bucuros să primesc Acţiunea Catolică din Aversa cu episcopul, Monseniorul Angelo Spinillo; precum şi credincioşii din Palermo, Sutrio şi Saronno, tinerii de la Mir din Pattada - Dieceza de Ozieri - şi cei din Parohia "Sfântul Henric" din Roma.
Urez tuturor o duminică frumoasă şi bună continuare a drumului de Advent. Joia viitoare vom celebra solemnitatea Neprihănitei. Mijlocirii sale să-i încredinţăm rugăciunea noastră pentru pace, în special pentru martirizatul popor ucrainean.
Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
