Papa Francisc: Angelus (28 noiembrie 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia liturgiei de astăzi, prima duminică din Advent, adică prima duminică de pregătire pentru Crăciun, ne vorbeşte despre venirea Domnului la sfârşitul timpurilor. Isus anunţă evenimente dezolante şi suferinţe, dar tocmai la acest punct ne invită să nu ne fie frică. De ce? Pentru că totul va fi bine? Nu, ci pentru că el va veni. Isus se va întoarce, Isus va veni, a promis asta. Spune aşa: "Ridicaţi-vă capul, pentru că se apropie eliberarea voastră" (Lc 21,28). Este frumos să ascultăm acest cuvânt de încurajare: să ne întărim şi să ridicăm capul pentru că tocmai în momentele în care totul pare sfârşit Domnul vine să ne salveze; a-l aştepta cu bucurie şi în inima suferinţelor, în crizele vieţii şi în dramele istoriei. A-l aştepta pe Domnul. Dar cum putem să ne ridicăm capul, să nu ne lăsăm absorbiţi de dificultăţi, de suferinţe, de înfrângeri? Isus ne arată calea cu o chemare puternică: "Aveţi grijă de voi înşivă, ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze [...]. Vegheaţi, aşadar, în orice moment şi rugaţi-vă" (v. 34.36).
"Vegheaţi", vigilenţa. Să ne oprim asupra acestui aspect important al vieţii creştine. Din cuvintele lui Cristos vedem că vigilenţa este legată de atenţie: fiţi atenţi, vegheaţi, nu vă distrageţi, adică rămâneţi treji! A veghea înseamnă asta: a nu permite ca inima să se lenevească şi ca viaţa spirituală să se acomodeze în mediocritate. A fi atenţi pentru că putem fi "creştini adormiţi" - şi noi ştim: există atâţia creştini adormiţi, creştini anesteziaţi de mondenităţile spirituale - creştini fără elan spiritual, fără ardoare în rugăciune - se roagă ca nişte papagali - fără entuziasm pentru misiune, fără pasiune pentru evanghelie. Creştini care privesc mereu înăuntru, incapabili să privească la orizont. Şi asta duce la "aţipire": a trage înainte lucrurile din inerţie, a cădea în apatie, indiferenţi faţă de toate în afară de ceea ce ne dă comoditate. Şi aceasta este o viaţă tristă, a merge înainte astfel... nu există fericire acolo.
Avem nevoie să veghem pentru a nu târî zilele în obişnuinţă, pentru a nu ne lăsa îngreunaţi - spune Isus - de grijile vieţii (cf. v. 34). Grijile vieţii ne îngreuiază. Aşadar, astăzi este o ocazie bună pentru a ne întreba: ce anume îngreuiază inima mea? Ce anume îngreuiază spiritul meu? Ce anume mă face să stau comod în fotoliul lenei? Este trist a vedea creştini "în fotoliu"! Care sunt mediocrităţile care mă paralizează, viciile, care sunt viciile care mă strivesc la pământ şi mă împiedică să ridic capul? Şi cu privire la poverile care apasă pe umerii fraţilor, sunt atent sau indiferent? Aceste întrebări ne fac bine, pentru că ajută să păzim inima de apatie. Dar, părinte, spuneţi-ne: ce este apatia? Este un mare duşman al vieţii spirituale, precum şi al vieţii creştine. Apatia este acea lene care prăbuşeşte, alunecă în tristeţe, ia gustul de a trăi şi voinţa de a face. Este un spirit negativ, este un spirit rău care pironeşte sufletul în toropeală, furându-i bucuria. Se începe cu acea tristeţe, se alunecă, se alunecă, şi nicio bucurie. Cartea Proverbelor spune: "Ocroteşte-ţi inima, căci din ea ies izvoarele vieţii" (Prov 4,23). A ocroti inima: asta înseamnă a fi vigilent, a veghea! Fiţi treji, ocroteşte inima ta.
Şi adăugăm un ingredient esenţial: secretul pentru a fi vigilenţi este rugăciunea. De fapt, Isus spune: "Vegheaţi în orice moment şi rugaţi-vă" (Lc 21,36). Rugăciunea ţine aprinsă candela inimii. În special atunci când simţim că entuziasmul se răceşte, rugăciunea îl reaprinde, pentru că ne duce din nou la Dumnezeu, la centrul lucrurilor. Rugăciunea trezeşte sufletul din somn şi îl focalizează spre ceea ce contează, spre scopul existenţei. Chiar şi în zilele mai pline, să nu neglijăm rugăciunea. Acum vedeam, în programul "A sua immagine", o reflecţie frumoasă despre rugăciune: ne va ajuta, a o privi ne va face bine. Poate ajuta rugăciunea inimii, a repeta adesea scurte invocaţii. În Advent, să ne obişnuim să spunem, de exemplu: "Vino, Doamne Isuse!". Numai asta, dar s-o spunem: "Vino, Doamne Isuse!". Acest timp de pregătire pentru Crăciun este frumos: să ne gândim la iesle, să ne gândim la Crăciun, şi să spunem din inimă: "Vino, Doamne Isuse, vino!". Să repetăm această rugăciune de-a lungul întregii zile şi sufletul va rămâne vigilent! "Vino, Doamne Isuse!": este o rugăciune pe care o putem spune de trei ori, toţi împreună. "Vino, Doamne Isuse!", "Vino, Doamne Isuse!", "Vino, Doamne Isuse!".
Şi acum s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria: ea, care l-a aşteptat pe Domnul cu inimă vigilentă, să ne însoţească pe drumul Adventului.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Ieri am întâlnit pe membrii asociaţiilor şi grupurilor de migranţi şi de persoane care, în spirit de fraternitate, împărtăşesc drumul lor. Sunt aici în piaţă, cu acel steag aşa de mare! Bine aţi venit! Dar câţi migranţi - să ne gândim la asta - câţi migranţi sunt expuşi, şi în aceste zile, la pericole foarte grave şi câţi îşi pierd viaţa la graniţele noastre! Simt durere datorită ştirilor despre situaţia în care se află atâţia dintre ei: despre cei care au murit în Canalul Mânecii; despre cei de la graniţele Bielorusiei, dintre care mulţi sunt copii; despre cei care se îneacă în Mediterana. Atâta durere gândindu-mă la ei. Despre cei care sunt repatriaţi, în nordul Africii, sunt capturaţi de traficanţi, care îi transformă în sclavi: vând femeile, torturează bărbaţii... Despre cei care, şi în această săptămână, au încercat să traverseze Mediterana căutând o ţară de bunăstare şi găsind acolo, în schimb, un mormânt; şi atâţia alţii. Migranţilor care se află în aceste situaţii le asigur rugăciunea mea, precum şi inima mea: să ştiţi că sunt mereu aproape de voi. A ne ruga şi a face. Mulţumesc tuturor instituţiilor fie ale Bisericii Catolice, fie din altă parte, în special Caritas-urilor naţionale şi tuturor celor care sunt angajaţi să aline suferinţele lor. Reînnoiesc apelul din inimă faţă de cei care pot contribui la rezolvarea acestor probleme, îndeosebi autorităţile civile şi militare, pentru ca înţelegerea şi dialogul să prevaleze în sfârşit asupra oricărui tip de instrumentalizare şi să orienteze voinţele şi eforturile spre soluţii care să respecte umanitatea acestor persoane. Să ne gândim la migranţi, la suferinţele lor, şi să ne rugăm în tăcere... [moment de tăcere]
Vă salut pe voi toţi, pelerini veniţi din Italia şi din diferite ţări: sunt atâtea steaguri din diferite ţări. Salut familiile, grupurile parohiale, asociaţiile. Îndeosebi, salut credincioşii care provin din Timor Est - văd steagul acolo - din Polonia şi din Lisabona; precum şi pe cei din Tivoli.
Urez tuturor o duminică frumoasă şi un drum bun de Advent, un drum bun spre Crăciun, spre Domnul. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
