|
| © Vatican Media |
Omilia Sfântului Părinte Francisc (Bazilica Vaticană, sâmbătă, 29 iunie 2024)
Să privim la cei doi apostoli Petru şi Paul: pescarul din Galileea pe care Isus îl face pescar de oameni; fariseul persecutor al Bisericii transformat de har în evanghelizator al neamurilor. În lumina cuvântului lui Dumnezeu să ne lăsăm inspiraţi de istoria lor, de zelul apostolic care a marcat drumul vieţii lor. Întâlnindu-l pe Domnul, ei au trăit o adevărată experienţă pascală: au fost eliberaţi şi, în faţa lor, s-au deschis porţile unei vieţi noi.
Fraţilor şi surorilor, în ajunul anului jubiliar, să ne oprim tocmai asupra imaginii porţii. De fapt, Jubileul va fi un timp de har în care vom deschide Poarta Sfântă, pentru ca toţi să poată trece pragul acelui sanctuar viu care este Isus şi, în el, să poată trăi experienţa iubirii lui Dumnezeu care revigorează speranţa şi reînnoieşte bucuria. Şi în istoria lui Petru şi a lui Paul există porţi care se deschid.
Prima lectură ne-a relatat evenimentul eliberării lui Petru din închisoare; această relatare are atâtea imagini care ne amintesc experienţa Paştelui: episodul are loc în timpul sărbătorii azimelor; Irod aminteşte de figura faraonului din Egipt; eliberarea are loc noaptea aşa cum a fost pentru israeliţi; îngerul îi dă lui Petru aceleaşi dispoziţii care au fost date lui Israel: să se ridice în grabă, să se încingă, să-şi ia sandalele (cf. Fap 12,8; Ex 12,11). Aşadar, ceea ce ne este relatat este un nou exod. Dumnezeul eliberează Biserica sa, eliberează poporul său care este în lanţuri, şi încă o dată se arată ca Dumnezeul milostivirii care susţine drumul său.
Şi în acea noapte de eliberare, mai întâi se deschid în mod miraculos porţile închisorii; după aceea, despre Petru şi despre îngerul care-l însoţeşte se spune că au ajuns "la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine pentru ei" (Fap 12,10). Nu ei deschid poarta, ea se deschide de la sine. Dumnezeu este cel care deschide porţile, el este cel care eliberează şi netezeşte drumul. Lui Petru - aşa cum am ascultat din Evanghelie - Isus i-a încredinţat cheile Împărăţiei; dar el trăieşte experienţa că, acela care deschide porţile, este cel dintâi Domnul, el ne precede mereu. Şi este curios un fapt: porţile închisorii s-au deschis prin forţa Domnului, dar după aceea Petru intră cu greutate în casa comunităţii creştine: cea care merge la uşa de la intrare crede că este o fantomă şi nu-i deschide (cf. Fap 12,12-17). De câte ori comunităţile nu învaţă această înţelepciune de a deschide uşile!
Şi drumul apostolului Paul este înainte de toate o experienţă pascală. De fapt, el mai întâi este transformat de Cel Înviat pe calea Damascului şi după aceea, în contemplarea continuă a lui Cristos Răstignit, descoperă harul slăbiciunii: când suntem slabi - afirmă el - în realitate chiar atunci suntem puternici, pentru că nu ne mai agăţăm de noi înşine, ci de Cristos (cf. 2Cor 12,10). Prins de Domnul şi răstignit cu el, Paul scrie: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20). Dar scopul a toate acestea nu este o religiozitate intimistă şi consolatoare - aşa cum ne prezintă astăzi unele mişcări în Biserică: o spiritualitate de sufragerie -; dimpotrivă, întâlnirea cu Domnul aprinde în viaţa lui Paul zelul pentru evanghelizare. Aşa cum am ascultat în lectura a doua, la sfârşitul vieţii sale el declară: "Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele" (2Tim 4,17).
Tocmai relatând modul cum Domnul i-a dăruit atâtea posibilităţi pentru a vesti Evanghelia, Paul foloseşte imaginea porţilor deschise. Astfel, despre sosirea sa la Antiohia împreună cu Barnaba, se spune că "atunci când au ajuns acolo, au adunat comunitatea şi au relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum le-a deschis şi păgânilor poarta credinţei" (Fap 14,27). În acelaşi mod, adresându-se comunităţii din Corint, spune: "Mi s-a deschis o poartă largă şi favorabilă" (1Cor 16,9); şi scriind colosenilor îi îndeamnă astfel: "Rugaţi-vă şi pentru noi ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă a cuvântului, ca să vorbesc despre misterul lui Cristos" (Col 4,3).
Fraţilor şi surorilor, cei doi apostoli Petru şi Paul au trăit această experienţă de har. Au atins cu mâna lucrarea lui Dumnezeu, care a deschis porţile închisorii lor interioare, precum şi ale închisorilor reale unde au fost închişi din cauza evangheliei. Şi, în afară de asta, a deschis în faţa lor porţile evanghelizării, pentru ca să experimenteze bucuria întâlnirii cu fraţii şi surorile din comunităţile de la început şi să poată duce tuturor speranţa evangheliei.
Şi noi în acest an ne pregătim să deschidem Poarta Sfântă.
Fraţilor şi surorilor, astăzi arhiepiscopii mitropoliţi numiţi în ultimul an primesc pallium. În comuniune cu Petru şi după exemplul lui Cristos, poarta oilor (cf. In 10,7), sunt chemaţi să fie păstori zeloşi, care deschid porţile evangheliei şi care, cu slujirea lor, contribuie la construirea unei Biserici şi a unei societăţi cu porţile deschise.
Şi vreau să dau, cu afect fratern, salutul meu delegaţiei Patriarhiei Ecumenice: mulţumesc pentru că aţi venit să manifestaţi dorinţa comună a comuniunii depline între Bisericile noastre. Trimit un salut cordial afectuos fratelui meu, fratelui meu drag Bartolomeu.
Sfinţii Petru şi Paul să ne ajute să deschidem poarta vieţii noastre pentru Domnul Isus, să mijlocească pentru noi, pentru oraşul Roma şi pentru lumea întreagă. Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
