Acel Prunc, născut la Betleem din Fecioara Maria, a venit nu numai pentru poporul lui Israel, reprezentat de păstorii din Betleem, ci şi pentru întreaga omenire, reprezentată astăzi de magi, provenind din Orient. Şi Biserica ne invită astăzi să medităm şi să ne rugăm tocmai asupra magilor şi asupra drumului lor în căutarea lui Mesia.
Aceşti magi veniţi din Orient sunt primii din acea mare procesiune despre care ne-a vorbit profetul Isaia în prima lectură (cf. 60,1-6): o procesiune care de atunci nu se mai întrerupe şi care prin toate epocile recunoaşte mesajul stelei şi îl găseşte pe Pruncul care indică duioşia lui Dumnezeu. Există mereu persoane noi care sunt luminate de lumina stelei, care găsesc drumul şi ajung până la El.
Magii, conform tradiţiei, erau oameni înţelepţi: studioşi ai astrelor, scrutători ai cerului, într-un context cultural şi de credinţe care atribuia stelelor semnificaţii şi influenţe asupra evenimentelor umane. Magii îi reprezintă pe bărbaţii şi femeile în căutarea lui Dumnezeu în religiile şi în filozofiile din lumea întreagă: o căutare care nu se termină niciodată. Bărbaţi şi femei în căutare.
Magii ne indică drumul pe care să mergem în viaţa noastră. Ei căutau Lumina adevărată: "Lumen requirunt lumine", spune un imn liturgic de la Epifanie, referindu-se tocmai la experienţa magilor: "Lumen requirunt lumine". Urmând o lumină ei caută lumina. Mergeau în căutarea lui Dumnezeu. Văzând semnul stelei, l-au interpretat şi au pornit la drum, au făcut o călătorie lungă.
Duhul Sfânt e cel care i-a chemat şi i-a determinat să pornească la drum; şi pe acest drum va avea loc şi întâlnirea lor personală cu adevăratul Dumnezeu.
În drumul lor, magii întâlnesc atâtea dificultăţi. Când ajung la Ierusalim, ei merg la palatul regelui, deoarece consideră clar că noul rege s-a născut în palatul regesc. Acolo pierd vederea stelei. De câte ori se pierde vederea stelei! Şi întâlnesc o ispită, pusă acolo de diavol: este înşelătoria lui Irod. Regele Irod se arată interesat de prunc, dar nu pentru a-l adora, ci pentru a-l elimina. Irod este omul puterii, care în celălalt reuşeşte să vadă numai rivalul. Şi în fond el îl consideră şi pe Dumnezeu ca pe un rival, ba chiar ca rivalul cel mai periculos. În palat, magii trec printr-un moment de întuneric, de dezolare, pe care reuşesc să-l depăşească graţie sugestiilor Duhului Sfânt, care vorbeşte prin profeţiile din Sfânta Scriptură. Acestea arată că Mesia se va naşte la Betleem, cetatea lui David.
În acel moment reiau drumul şi revăd steaua: evanghelistul notează că au simţit "o bucurie foarte mare" (Mt 2,10), o adevărată consolare. Ajunşi la Betleem, au găsit "copilul cu Maria mama sa" (Mt 2,11). După cea de la Ierusalim, aceasta a fost pentru ei a doua mare ispită: să refuze această micime. Şi în schimb: "au căzut cu faţa la pământ şi l-au adorat", oferindu-i darurile lor preţioase şi simbolice. Tot harul Duhului Sfânt îi ajută: acel har care, prin stea, i-a chemat şi i-a condus de-a lungul drumului, acum îi introduce în mister. Acea stea care a însoţit drumul îi introduce în mister. Conduşi de Duhul Sfânt, ajung să recunoască faptul că criteriile lui Dumnezeu sunt foarte diferite de cele ale oamenilor, că Dumnezeu nu se manifestă în puterea din această lume, ci ni se adresează nouă în umilinţa iubirii sale. Iubirea lui Dumnezeu este mare, e adevărat. Iubirea lui Dumnezeu este puternică, e adevărat. Însă iubirea lui Dumnezeu este umilă, aşa de umilă! Magii sunt astfel modele de convertire la adevărata credinţă pentru că au crezut mai mult în bunătatea lui Dumnezeu decât în aparenta splendoare a puterii.
Şi atunci ne putem întreba: care este misterul în care Dumnezeu se ascunde? Unde pot să-l întâlnesc? Vedem în jurul nostru războaie, exploatare a copiilor, torturi, trafic de arme, trafic de persoane... În toate aceste realităţi, în toţi aceşti fraţi şi surori mai mici care suferă datorită acestor situaţii este Isus (cf. Mt 25,40.45). Ieslea ne prospectează un drum diferit de cel dorit de mentalitatea lumească: este drumul înjosirii lui Dumnezeu, acea umilinţă a iubirii lui Dumnezeu care se înjoseşte, se nimiceşte, gloria sa ascunsă în ieslea din Betleem, pe cruce pe Calvar, în fratele şi în sora care suferă.
Magii au intrat în mister. Au trecut de la calculele umane la mister: şi aceasta a fost convertirea lor. Şi a noastră? Să-i cerem Domnului ca să ne dea să trăim acelaşi drum de convertire trăit de magi. Să ne apere şi să ne elibereze de ispitele care ascund steaua. Să avem mereu neliniştea de a ne întreba: unde este steaua?, atunci când - în mijlocul înşelătoriilor lumeşti - am pierdut-o din vedere. Să învăţăm să cunoaştem în mod mereu nou misterul lui Dumnezeu, să nu ne scandalizăm de "semn", de indicaţie, acel semn spus de îngeri: "un copil înfăşat şi culcat într-o iesle" (Lc 2,12), şi să avem umilinţa de a cere Mamei, Mamei noastre, ca să ni-l arate. Să găsim curajul de a ne elibera de iluziile noastre, de prezumţiile noastre, de "luminile" noastre şi să căutăm acest curaj în umilinţa credinţei şi să putem întâlni Lumina, Lumen, aşa cum au făcut sfinţii magi. Să putem intra în mister. Aşa să fie.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
