de Amedeo Lomonaco
Cuvintele papilor despre magi se împletesc cu zilele trăite la Betleem de Sfânta Familie. Din Evanghelia după Matei se citesc aceste cuvinte: "După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau, spunând: «Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm»".
Văzând steaua, se mai citeşte în Evanghelia după Matei, magii "au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat". Papa Leon al XIII-lea, în scrisoarea enciclică din 1890, Catholicae Ecclesiae, subliniază că aceşti înţelepţi sunt "numiţi primele roade ale vocaţiei noastre şi ale credinţei". Papa Pius al X-lea, în discursul din 23 decembrie 1903 pentru prezentarea urărilor de Crăciun la Curia Romană, descrie scena Naşterii şi, făcând referinţă la venirea magilor, afirmă că "staulul din Betleem este o şcoală".
Magii ajung la Betleem conduşi de stea. În mesajul radio din 6 ianuarie 1957, Papa Pius al XII-lea îndeamnă să se îndrepte privirea spre Pruncul Isus, care, "aşa cum i-a chemat pe magi din Răsărit, tot aşa invită şi acum pe oamenii din orice neam la plinătatea fericirii prin cunoaşterea adevărului şi iubirea binelui". Papa Ioan al XXIII-lea, în discursul din 18 decembrie 1958, îşi îndreaptă gândul "spre persoanele distinse aflate în călătorie" spre Betleem: "spre Isus, închis în sânul neprihănit al Mariei; spre Sfânta Fecioară Maria, expusă la toate greutăţile, din obligaţia ascultării faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni; Iosif, care este cu ea, soţ umil şi tăcut, fidel şi puternic". "Şi păstorii şi magii - adaugă Papa Roncalli - pornesc la drum, care îi va duce la adoraţie în peşteră".
Prezenţa magilor la Betleem introduce dimensiunea misionară a Bisericii: venirea lui Cristos, afirmă Papa Paul al VI-lea la Angelus din 6 ianuarie 1977, "este pentru toţi, este universală în intenţia sa de mântuire; de aceea este apostolică, este misionară; magii sunt întocmai consideraţi ca primii reprezentanţi ai popoarelor îndepărtate, chemate şi ele la credinţă". Biserica în solemnitatea Epifaniei merge pe urmele celor trei magi şi aminteşte etapele drumului lor. "Calea lor - explică Ioan Paul al II-lea în timpul Sfintei Liturghii din 6 ianuarie 1985 - nu conduce la Ierusalim, la Betleem, ea conduce la Dumnezeu, la acel Dumnezeu care este invizibil, deşi se revelează prin ceea ce este vizibil. Cei trei magi au fost chemaţi să devină martori ai acestui lucru care în revelarea invizibilului este apogeul şi limita: Dumnezeu s-a revelat ca om, a devenit om".
Papa emerit Benedict al XVI-lea, în timpul veghii cu tinerii la 20 august 2005 la Köln, pe esplanada de la Marienfeld, descrie scena venirii magilor la Betleem. "Cu siguranţă l-au imaginat pe acest Rege nou-născut în mod diferit". "Noul Rege, în faţa căruia s-au prosternat în adoraţie - explică Benedict al XVI-lea - se diferenţia mult de aşteptarea lor. Astfel trebuiau să înveţe că Dumnezeu este diferit de modul în care noi de obicei ni-l imaginăm". Dumnezeul căutat şi adorat de magi "ne invită la acel pelerinaj interior care se numeşte adoraţie".
Aşadar, magii veniţi la Betleem au văzut un copil sărac cu mama sa. Dar au ştiut să transcende acea scenă aşa de umilă "recunoscând în acel Prunc prezenţa unui suveran". Adică au fost în măsură să "vadă", explică Papa Francisc în timpul Sfintei Liturghii din 6 ianuarie 2021, dincolo de aparenţă. "Asemenea magilor, şi noi trebuie să ne lăsăm instruiţi de drumul vieţii, marcat de inevitabilele dificultăţi ale călătoriei. Să nu permitem ca oboselile, căderile şi eşecurile să ne arunce în descurajare. În schimb, recunoscându-le cu umilinţă, trebuie să facem din ele ocazie pentru a înainta spre Domnul Isus". "Pentru a-l adora pe Domnul trebuie «văzut» dincolo de vălul vizibilului, care adesea se dovedeşte înşelător. Irod şi personalităţile din Ierusalim reprezintă mondenitatea, veşnic sclavă a aparenţei. Văd şi nu ştiu să vadă - nu spun că ei nu cred, este prea mult - nu ştiu să vadă, deoarece capacitatea lor este sclavă a aparenţei şi în căutare de atracţii: ea dă valoare numai lucrurilor senzaţionale, lucrurilor care atrag atenţia celor mai mulţi. Pe de altă parte, în magi vedem o atitudine diferită, pe care am putea s-o definim realism teologal - un cuvânt prea «înalt», dar putem spune aşa, un realism teologal -: el percepe cu obiectivitate realitatea lucrurilor, ajungând în sfârşit la înţelegerea că Dumnezeu fuge de orice ostentaţie. Domnul este în umilinţă, Domnul este ca acel prunc umil, fuge de ostentaţie, care este tocmai produsul mondenităţii. Acest mod de «a vedea» care transcende vizibilul, face în aşa fel încât noi să-l adorăm pe Domnul adesea ascuns în situaţii simple, în persoane umile şi marginale. Aşadar, este vorba de o privire care, nelăsându-se orbită de focurile artificiale ale exhibiţionismului, caută în fiecare ocazie ceea ce nu trece, îl caută pe Domnul".
Magii, aminteşte în cele din urmă Papa Francisc la 6 ianuarie 2017, "aveau inima deschisă la orizont şi au putut să vadă ceea ce arăta cerul pentru că era în ei o dorinţă care îi determina: erau deschişi la o noutate". Şi exprimă "portretul omului credincios, al omului care are nostalgie de Dumnezeu; al celui care simte lipsa propriei case, patria cerească". Reflectă imaginea "tuturor oamenilor care în viaţa lor nu lasă inima lor să fie anesteziată".
(După Vatican News, 5 ianuarie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
