"Va veni Mângâietorul, pe care eu îl voi trimite de la Tatăl" (In 15,26). Cu aceste cuvinte Isus îl promite discipolilor pe Duhul Sfânt, darul definitiv, darul darurilor. Vorbeşte despre asta folosind o expresie deosebită, misterioasă: Mângâietor. Să primim astăzi acest cuvânt, care nu este uşor de tradus deoarece cuprinde în sine mai multe semnificaţii. În substanţă, Mângâietor înseamnă două lucruri: Consolator şi Avocat.
1. Mângâietorul este Consolatorul. Noi toţi, în special în momentele dificile, ca acela prin care trecem, din cauza pandemiei, căutăm mângâieri. Însă adesea recurgem numai la mângâieri pământeşti, care dispar repede, sunt mângâieri de moment. Isus ne oferă astăzi mângâierea cerului, pe Duhul, "Mângâietorul desăvârşit" (Secvenţa). Care este diferenţa? Mângâierile lumii sunt ca anesteticele: dau o alinare momentană, dar nu vindecă răul profund pe care-l purtăm înăuntru. Abat, distrag, dar nu vindecă la rădăcină. Acţionează la suprafaţă, la nivelul simţurilor şi cu greu la nivelul inimii. Pentru că numai cel care ne face să ne simţim iubiţi aşa cum suntem dă pace inimii. Duhul Sfânt, iubirea lui Dumnezeu, face astfel: coboară înăuntru, ca Duh acţionează în duhul nostru. Vizitează "în interiorul inimii", ca "oaspete dulce al sufletului" (ibid.). Este însăşi duioşia lui Dumnezeu, care nu ne lasă singuri; pentru a sta cu acela care este singur înseamnă deja a mângâia.
Soră, frate, dacă simţi întunericul singurătăţii, dacă porţi înăuntru un bolovan care sufocă speranţa, dacă ai în inimă o rană care arde, dacă nu găseşte calea de ieşire, deschide-te Duhului. El, scria sfântul Bonaventura, "unde este suferinţă mai mare aduce mângâiere mai mare, nu cum face lumea care în prosperitate mângâie şi adulează dar în adversitate râde cu dispreţ şi condamnă" (Predică în octava Înălţării). Aşa face lumea, aşa face mai ales duhul duşman, diavolul: mai întâi ne linguşeşte şi ne face să ne simţim invincibili - linguşirile diavolului care fac să crească vanitatea -, apoi ne trânteşte la pământ şi ne face să ne simţim greşiţi: face un joc cu noi. Face orice pentru a ne trânti jos, în timp ce Duhul Celui Înviat vrea să ne ridice. Să privim la apostoli: erau singuri în dimineaţa aceea, erau singuri şi rătăciţi, stăteau cu uşile închise de frică, trăiau în teamă şi în faţa ochilor aveau toate fragilităţile lor şi eşecurile lor, păcatele lor; îl renegaseră pe Isus Cristos. Anii petrecuţi cu Isus nu i-au schimbat, continuau să fie aceiaşi. După aceea îl primesc pe Duhul şi totul se schimbă: problemele şi defectele rămân aceleaşi, şi totuşi nu se mai tem de ele pentru că nu se tem nici de cei care vor să le facă rău. Se simt mângâiaţi înăuntru şi vor să reverse în afară mângâierea lui Dumnezeu. Mai înainte înfricoşaţi, acum le este frică numai să nu mărturisească iubirea primită. Isus profeţise asta: Duhul "va da mărturie despre mine; şi voi daţi mărturie" (In 15,26-27).
Şi să facem un pas înainte. Şi noi suntem chemaţi să mărturisim în Duhul Sfânt, să devenim mângâietori, consolatori. Da, Duhul ne cere să dăm trup mângâierii sale. Cum putem face asta? Nu făcând mari discursuri, ci devenind aproapele; nu cu vorbe de circumstanţă, ci cu rugăciunea şi apropierea. Să ne amintim că apropierea, compasiunea şi duioşia este stilul lui Dumnezeu, mereu. Mângâietorul spune Bisericii că astăzi este timpul mângâierii. Este mai mult timpul veştii bune a Evangheliei decât al luptei împotriva păgânismului. Este timpul pentru a duce bucuria Celui Înviat, nu pentru a ne plânge de drama secularizării. Este timpul pentru a revărsa iubire asupra lumii, fără a adera la mondenitate. Este timpul în care mai mult să mărturisim milostivirea decât să se înveţe reguli şi norme. Este timpul Mângâietorului! Este timpul libertăţii inimii, în Mângâietorul.
2. Apoi, Mângâietorul este Avocatul. În contextul istoric al lui Isus, avocatul nu desfăşura funcţiile sale ca astăzi: în loc de a vorbi în locul imputatului, de obicei stătea lângă el şi îi sugera la ureche argumentele pentru a se apăra. Aşa face Mângâietorul, "Duhul adevărului" (v. 26), care nu ne înlocuieşte, ci ne apără de falsităţile răului inspirându-ne gânduri şi sentimente. Face asta cu delicateţe, fără a ne forţa: se propune dar nu se impune. Duhul falsităţii, cel rău, face contrariul: încearcă să ne constrângă, vrea să ne facă să credem că suntem mereu obligaţi să cedăm în faţa sugestiilor rele şi a impulsurilor viciilor. Aşadar să încercăm să primim trei sugestii tipice ale Mângâietorului, ale Avocatului nostru. Sunt trei antidoturi fundamentale împotriva a tot atâtea ispite, astăzi atât de răspândite.
Primul sfat al Duhului Sfânt este: "Locuieşte în prezent". În prezent, nu în trecut sau în viitor. Mângâietorul afirmă primatul zilei de azi, împotriva ispitei de a ne lăsa paralizaţi de amărăciunile şi de nostalgiile trecutului, sau de a ne concentra asupra incertitudinilor zilei de mâine şi a ne lăsa obsedaţi de temerile pentru viitor. Duhul ne aminteşte harul prezentului. Nu există timp mai bun pentru noi: acum, acolo unde suntem, este momentul unic şi irepetabil pentru a face bine, pentru a face din viaţă un dar. Să locuim în prezent!
După aceea Mângâietorul sfătuieşte: "Caută ansamblul". Ansamblul, nu partea. Duhul nu plăsmuieşte indivizi închişi, ci ne întemeiază ca Biserică în varietatea multiformă a carismelor, într-o unitate care nu este niciodată uniformitate. Mângâietorul afirmă primatul ansamblului. În ansamblu, în comunitate Duhului îi place să acţioneze şi să aducă noutate. Să privim la apostoli. Erau foarte diferiţi: de exemplu, printre ei era Matei, vameş care a colaborat cu romanii, şi Simon, numit zelotul, care li se opunea. Existau idei politice opuse, viziuni diferite despre lume. Însă când l-au primit pe Duhul învaţă să nu dea primatul punctelor lor de vedere umane, ci ansamblului lui Dumnezeu. Astăzi, dacă îl ascultăm pe Duhul, nu ne vom concentra asupra conservatorilor şi progresiştilor, tradiţionaliştilor şi inovatorilor, din dreapta şi din stânga: dacă acestea sunt criteriile, înseamnă că Biserica uită de Duhul Sfânt. Mângâietorul împinge la unitate, la înţelegere, la armonia diversităţilor. Ne arată părţile aceluiaşi Trup, fraţi şi surori între noi. Să căutăm ansamblul! Şi duşmanul vrea ca diversitatea să se transforme în opoziţie şi pentru aceasta le transformă în ideologii. A spune "nu" ideologiilor, "da" ansamblului.
În sfârşit, al treilea mare sfat: "Pune-l pe Dumnezeu înainte de eu-l tău". Este pasul decisiv al vieţii spirituale, care nu este o colecţie de merite şi de fapte ale noastre, ci primire umilă a lui Dumnezeu. Mângâietorul afirmă primatul harului. Numai dacă ne golim de noi înşine lăsăm spaţiu Domnului; numai dacă ne încredinţăm Lui ne regăsim pe noi înşine; numai ca săraci în duh devenim bogaţi în Duh Sfânt. Este valabil şi pentru Biserică. Nu salvăm pe nimeni şi nici măcar pe noi înşine cu forţele noastre. Dacă pe primul loc sunt proiectele noastre, structurile noastre şi planurile noastre de reformă vom ajunge în funcţionalism, în eficientism, în orizontalism şi nu vom aduce rod. "Ism"-urile sunt ideologii care dezbină, care despart. Biserica nu este o organizaţie umană - este umană, dar nu este numai o organizaţie umană -, Biserica este templul Duhului Sfânt. Isus a adus focul Duhului pe pământ şi Biserica se reformează cu ungerea, gratuitatea ungerii harului, cu forţa rugăciunii, cu bucuria misiunii, cu frumuseţea dezarmantă a sărăciei. Să-l punem pe Dumnezeu pe primul loc!
Duhule Sfânt, Duh Mângâietor, mângâie inimile noastre. Fă-ne misionari ai mângâierii tale, mângâietori de milostivire pentru lume. Avocatul nostru, dulce Sfătuitor al sufletului, fă-ne martori ai prezentului lui Dumnezeu, profeţi ai unităţii pentru Biserică şi omenire, apostoli întemeiaţi pe harul tău, care toate le creează şi toate le reînnoieşte. Amin.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
