|
| © Vatican Media |
Isus părăseşte viaţa liniştită şi ascunsă din Nazaret şi se transferă la Cafarnaum, un oraş situat de-a lungul Mării Galileei, un loc de trecere, o răscruce de popoare şi culturi diferite. Urgenţa care-l împinge este vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, care trebuie să fie dus la toţi. De fapt, vedem în Evanghelie că Domnul invită pe toţi la convertire şi cheamă pe primii discipoli pentru ca să transmită şi altora lumina Cuvântului (cf. Mt 4,12-23). Să percepem acest dinamism, care ne ajută să trăim Duminica Cuvântului lui Dumnezeu: Cuvântul este pentru toţi, Cuvântul cheamă la convertire, Cuvântul ne face vestitori.
Cuvântul lui Dumnezeu este pentru toţi. Evanghelia ni-l prezintă pe Isus mereu în mişcare, în drum spre ceilalţi. În nicio ocazie din viaţa sa publică el nu ne dă ideea că este un învăţător static, un învăţător aşezat la catedră; dimpotrivă, îl vedem itinerant, îl vedem pelerin, parcurgând oraşe şi sate, întâlnind feţe şi istorii. Picioarele sale sunt cele ale mesagerului care anunţă vestea bună a iubirii lui Dumnezeu (cf. Is 52,7-8). În Galileea neamurilor, pe calea mării, dincolo de Iordan, unde Isus predică, era - notează textul - un popor cufundat în întuneric: străini, păgâni, femei şi bărbaţi din diferite regiuni şi culturi (cf. Mt 4,15-16). Acum şi ei pot să vadă lumina. Şi astfel Isus "lărgeşte graniţele": Cuvântul lui Dumnezeu, care vindecă şi ridică, nu este destinat numai celor drepţi din Israel, ci tuturor; vrea să ajungă la cei de departe, vrea să-i vindece pe bolnavi, vrea să-i mântuiască pe păcătoşi, vrea să adune oile pierdute şi să ridică pe cei care au inima trudită şi oprimată. Aşadar, Isus "invadează" pentru a ne spune că milostivirea lui Dumnezeu este pentru toţi. Să nu uităm asta: milostivirea lui Dumnezeu este pentru toţi şi pentru fiecare dintre noi. "Milostivirea lui Dumnezeu este pentru mine", fiecare poate spune asta.
Acest aspect este fundamental şi pentru noi. Ne aminteşte că Cuvântul este un dar adresat fiecăruia şi că noi de aceea nu putem restrânge niciodată câmpul său de acţiune pentru că el, dincolo de toate calculele noastre, încolţeşte în mod spontan, neprevăzut şi imprevizibil (cf. Mc 4,26-28), în modurile şi în timpurile pe care Duhul Sfânt le cunoaşte. Şi dacă mântuirea este destinată tuturor, chiar şi celor mai îndepărtaţi şi pierduţi, atunci vestirea Cuvântului trebuie să devină principala urgenţă a comunităţii ecleziale, aşa cum a fost pentru Isus. Să nu ni se întâmple să mărturisim un Dumnezeu cu inimă largă şi să fim o Biserică având inima strâmtă - asta ar fi, îmi permit să spun, un blestem -; să nu ni întâmple să predicăm mântuirea pentru toţi şi să facem impracticabil drumul pentru a o primi; să nu ni se întâmple să ştim că suntem chemaţi să ducem vestea Împărăţiei şi să neglijăm Cuvântul, pierzându-ne în atâtea activităţi secundare, sau atâtea discuţii secundare. Să învăţăm de la Isus să punem Cuvântul în centru, să lărgim graniţele, să ne deschidem oamenilor, să generăm experienţe de întâlnire cu Domnul, ştiind că Cuvântul lui Dumnezeu "nu este cristalizat în formule abstracte şi statice, ci cunoaşte o istorie dinamică făcută din persoane şi din evenimente, din cuvinte şi din acţiuni, din dezvoltări şi tensiuni" (Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii. Instrumentum laboris pentru a XII-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, 2008, 10).
Acum să trecem la al doilea aspect: Cuvântul lui Dumnezeu, care este adresat tuturor, cheamă la convertire. De fapt, Isus repetă în predica sa: "Convertiţi-vă pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor" (Mt 4,17). Asta înseamnă că apropierea lui Dumnezeu nu este neutră, prezenţa sa nu lasă lucrurile aşa cum sunt, nu apără trăirea liniştită. Dimpotrivă, Cuvântul ne zdruncină, ne incomodează, ne provoacă la schimbare, la convertire: ne pune în criză pentru că "este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri [...] şi judecă sentimentele şi gândurile inimii" (Evr 4,12). Şi astfel, ca o sabie Cuvântul pătrunde în viaţă, făcându-ne să discernem sentimentele şi gândurile inimii, adică făcându-ne să vedem care este lumina binelui căreia să-i dăm spaţiu şi unde se adună în schimb întunericul viciilor şi păcatelor de combătut. Cuvântul, atunci când intră în noi, transformă inima şi mintea; ne schimbă, ne face să orientăm viaţa spre Domnul.
Iată invitaţia lui Isus: Dumnezeu s-a apropiat de tine, de aceea dă-ţi seama de prezenţa sa, fă spaţiu Cuvântului său şi vei schimba privirea asupra vieţii tale. Aş vrea s-o spun şi aşa: pune viaţa ta sub Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este drumul pe care ni-l indică Biserica: toţi, şi păstorii Bisericii, suntem sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Nu sub gusturile noastre, sub tendinţele sau preferinţele noastre, ci sub unicul Cuvânt al lui Dumnezeu care ne plăsmuieşte, ne converteşte, ne cere să fim uniţi în unica Biserică a lui Cristos. Aşadar, fraţilor şi surorilor, putem să ne întrebăm: viaţa mea, unde găseşte direcţie, de unde ia orientare? Din multele cuvinte pe care le aud, din ideologii, sau din Cuvântul lui Dumnezeu care mă conduce şi mă purifică? Şi care sunt în mine aspectele care cer schimbare şi convertire?
În sfârşit - al treilea pasaj -, Cuvântul lui Dumnezeu, care se adresează tuturor şi cheamă la convertire, ne face vestitori. De fapt, Isus trece pe malul lacului Galileei şi îi cheamă pe Simon şi pe Andrei, doi fraţi care erau pescari. Îi invită cu Cuvântul său să-l urmeze, spunându-le că îi va face "pescari de oameni" (Mt 4,19): de acum nu numai experţi în bărci, în năvoade şi în peşti, ci experţi în a-i căuta pe ceilalţi. Şi aşa cum pentru navigare şi pescuit au învăţat să părăsească malul şi să arunce năvoadele în larg, în acelaşi mod vor deveni apostoli capabili să navigheze în marea deschisă a lumii, să meargă în întâmpinarea fraţilor şi să vestească bucuria Evangheliei. Acesta este dinamismul Cuvântului: ne atrage în "năvodul" iubirii Tatălui şi ne face apostoli care simt dorinţa de neoprit de a-i urca în barca Împărăţiei pe cei pe care-i întâlnesc. Şi acesta nu este prozelitism, pentru că acela care cheamă este Cuvântul lui Dumnezeu, nu cuvântul nostru.
Aşadar, să simţim adresată şi nouă astăzi invitaţia de a fi pescari de oameni: să ne simţim chemaţi de Isus personal ca să vestim Cuvântul său, ca să-l mărturisim în situaţiile de fiecare zi, ca să-l trăim în dreptate şi în caritate, chemaţi să-i "dăm trup" mângâind trupul celui care suferă. Aceasta este misiunea noastră: să devenim căutători ai celui care s-a pierdut, ai celui care este oprimat şi descurajat, pentru a le duce lor nu pe noi înşine, ci mângâierea Cuvântului, vestea năvalnică a lui Dumnezeu care transformă viaţa, pentru a duce bucuria de a şti că el este Tată şi se adresează fiecăruia, pentru a duce frumuseţea de a spune: "Frate, soră, Dumnezeu s-a apropiat de tine, ascultă-l şi în Cuvântul său vei găsi un dar minunat!".
Fraţilor şi surorilor, aş vrea să închei invitând simplu să mulţumim celor care se străduiesc pentru ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să fie repus în centru, împărtăşit şi vestit. Mulţumesc celor care îl studiază şi aprofundează bogăţia sa; mulţumesc lucrătorilor pastorali şi tuturor acelor creştini angajaţi în ascultarea şi în răspândirea Cuvântului, în special lectorilor şi cateheţilor: astăzi confer slujirea câtorva dintre ei. Mulţumesc celor care au primit multele invitaţii pe care le-am făcut de a purta Evanghelia cu ei peste tot şi de a o citi în fiecare zi. Şi în sfârşit o mulţumire deosebită diaconilor şi preoţilor: mulţumesc, iubiţi fraţi, pentru că faceţi să nu lipsească poporului sfânt hrana Cuvântului; mulţumesc pentru că vă angajaţi să-l meditaţi, să-l trăiţi şi să-l vestiţi; mulţumesc pentru slujirea voastră şi pentru jertfele voastre. Pentru noi toţi, să fie mângâiere şi răsplată bucuria dulce de a vesti Cuvântul de mântuire.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
