"Isus a început să predice" (Mt 4,17). Aşa a introdus evanghelistul Matei activitatea lui Isus. El, care este Cuvântul lui Dumnezeu, a venit pentru a ne vorbi, cu cuvintele sale şi cu viaţa sa. În această primă Duminică a Cuvântului lui Dumnezeu să mergem la originile predicii sale, la izvoarele Cuvântului vieţii. Ne ajută Evanghelia de astăzi (Mt 4,12-23), care ne spune cum, unde şi cui a început Isus să predice.
1. Cum a început? Cu o frază foarte simplă: "Convertiţi-vă: s-a apropiat împărăţia cerurilor" (v. 17). Aceasta este baza tuturor discursurilor sale: să ne spună că împărăţia cerurilor s-a apropiat. Ce înseamnă? Prin împărăţia cerurilor se înţelege împărăţia lui Dumnezeu, adică modul său de a domni, de a fi faţă de noi. Or, Isus ne spune că împărăţia cerurilor s-a apropiat, că Dumnezeu este aproape. Iată noutatea, primul mesaj: Dumnezeu nu este departe, Cel care locuieşte în ceruri a coborât pe pământ, s-a făcut om. A dat la o parte barierele, a eliminat distanţele. Nu noi am meritat asta: El a coborât, ne-a venit în întâmpinare. Şi această apropiere a lui Dumnezeu de poporul său este o obişnuinţă a sa, de la început, şi din Vechiul Testament. El spunea poporului: "Gândeşte-te: care popor are dumnezeii săi aşa de aproape, cum sunt eu aproape de tine?" (cf. Dt 4,7). Şi această apropiere s-a făcut trup în Isus.
Este un mesaj de bucurie: Dumnezeu a venit să ne viziteze personal, făcându-se om. Nu a luat condiţia noastră umană din simţ de responsabilitate, nu, ci din iubire. Din iubire a luat omenitatea noastră, pentru că se ia ceea ce se iubeşte. Şi Dumnezeu a luat omenitatea noastră pentru că ne iubeşte şi vrea să ne dea gratuit acea mântuire pe care singuri nu ne-o putem da. El doreşte să fie cu noi, să ne dăruiască frumuseţea de a trăi, pacea inimii, bucuria de a fi iertaţi şi de a ne simţi iubiţi.
Aşadar înţelegem invitaţia directă a lui Isus: "Convertiţi-vă", adică "schimbaţi-vă viaţa". Schimbaţi-vă viaţa pentru că a început un nou mod de a trăi: s-a terminat timpul de a trăi pentru noi înşine, a început timpul de a trăi cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, cu alţii şi pentru alţii, cu iubire şi pentru iubire. Isus îţi repetă şi ţie astăzi: "Curaj, sunt aproape de tine, fă-mi loc şi viaţa ta se va schimba!". Isus bate la uşă. Pentru aceasta Domnul îţi dăruieşte Cuvântul său, pentru ca tu să-l primeşti ca scrisoarea de iubire pe care a scris-o pentru tine, pentru a te face să simţi că El este lângă tine. Cuvântul său ne mângâie şi ne încurajează. În acelaşi timp provoacă convertirea, ne zdruncină, ne eliberează de paralizia egoismului. Deoarece Cuvântul său are această putere: de a schimba viaţa, de a face să trecem de la întuneric la lumină. Aceasta este forţa Cuvântului său.
2. Dacă vedem unde a început Isus să predice, descoperim că a început chiar de la regiunile considerate pe atunci "întunecate". De fapt, prima lectură şi Evanghelia ne vorbesc despre cei care stăteau "în regiunea şi în umbra morţii": sunt locuitorii din "pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali, pe drumul spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor" (Mt 4,15-16; cf. Is 8,23-9,1). Galileea neamurilor: regiunea în care Isus a început să predice era numită aşa pentru că era locuită de neamuri diferite şi era un adevărat amestec de popoare, limbi şi culturi. De fapt era acolo drumul spre mare, care reprezenta o răscruce. Acolo trăiau pescari, negustori şi străini: desigur nu era locul în care se găsea puritatea religioasă a poporului ales. Şi totuşi Isus a început de acolo: nu din atriul templului din Ierusalim, ci din partea opusă a ţării, din Galileea neamurilor, dintr-un loc de graniţă. A început dintr-o periferie.
Putem percepe aici un mesaj: Cuvântul care mântuieşte nu merge în căutarea de locuri ferite, sterilizate, sigure. Vine în complexităţile noastre, în întunecimile noastre. Astăzi ca şi atunci Dumnezeu doreşte să viziteze acele locuri în care credem că El nu ajunge. În schimb de câte ori noi suntem cei care închidem uşa, preferând să ţinem ascunse dezorientările noastre, opacităţile şi duplicităţile noastre. Le sigilăm înăuntrul nostru, în timp ce mergem la Domnul cu vreo rugăciune formală, fiind atenţi ca adevărul său să nu ne zdruncine înăuntru. Şi aceasta este o ipocrizie ascunsă. Însă Isus, spune astăzi Evanghelia, "străbătea toată Galileea, [...] predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală" (v. 23): străbătea toată regiunea aceea multiformă şi complexă. În acelaşi mod nu-i este frică să exploreze inimile noastre, locurile noastre mai aspre şi dificile. El ştie că numai iertarea sa ne vindecă, numai prezenţa sa ne transformă, numai Cuvântul său ne reînnoieşte. Lui care a străbătut drumul spre mare să-i deschidem drumurile noastre mai întortocheate - acelea pe care noi le avem înăuntru şi pe care nu vrem să le vedem sau le ascundem -, să lăsăm să intre în noi Cuvântul său, care este "viu, plin de putere, [...] şi judecă sentimentele şi gândurile inimii" (Evr 4,12).
3. În sfârşit, cui a început Isus să vorbească? Evanghelia spune că "umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi fraţi [...] aruncând plasa în mare, căci erau pescari, şi le-a spus: «Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!»" (Mt 4,18-19). Primii destinatari ai chemării au fost nişte pescari: nu persoane selecţionate atent pe baza capacităţilor sau oameni evlavioşi care stăteau în templu rugându-se, ci oameni obişnuiţi care lucrau.
Să observăm ceea ce le-a spus Isus: vă voi face pescari de oameni. Vorbeşte unor pescari şi foloseşte un limbaj pe care ei îl înţeleg. Îi atrage pornind de la viaţa lor: îi cheamă acolo unde sunt şi cum sunt, pentru a-i implica în însăşi misiunea sa. "Iar, ei părăsind îndată năvoadele, l-au urmat" (v. 20). De ce îndată? Pur şi simplu pentru că s-au simţit atraşi. N-au fost rapizi şi prompţi pentru că au primit un ordin, ci pentru că au fost atraşi de iubire. Pentru a-l urma pe Isus nu sunt suficiente angajamentele bune, trebuie ascultată în fiecare zi chemarea sa. Numai El, care ne cunoaşte şi ne iubeşte până la capăt, ne face să înaintăm în largul mării vieţii. Aşa cum a făcut cu acei discipoli care l-au ascultat.
De aceea avem nevoie de Cuvântul său: să ascultăm, în mijlocul miilor de cuvinte de fiecare zi, acel unic Cuvânt care nu ne vorbeşte despre lucruri, ci ne vorbeşte despre viaţă.
Iubiţi fraţi şi surori, să facem înăuntrul nostru spaţiu pentru Cuvântul lui Dumnezeu! Să citim zilnic câteva versete din Biblie! Să începem de la Evanghelie: s-o ţinem deschisă pe noptiera din casă, s-o purtăm în buzunar cu noi sau în geantă, s-o vizualizăm pe celular, să lăsăm ca să ne inspire în fiecare zi! Vom descoperi că Dumnezeu este aproape de noi, că luminează întunericul nostru şi că El cu iubire conduce în larg viaţa noastră.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
