|
| © Vatican Media |
Nota doctrinară despre unele titluri mariane referitoare la cooperarea Mariei la opera mântuirii
În această dimineaţă, marţi, 4 noiembrie 2025, noul document al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, "Mater Populi Fidelis. Notă doctrinară despre unele titluri mariane referitoare la cooperarea Mariei la opera mântuirii", a fost prezentat la Roma, la Casa Generală a Societăţii lui Isus din "Borgo Santo Spirito". Printre vorbitori s-au numărat cardinalul prefect Víctor Manuel Fernández - a cărui prezentare este publicată aici - şi profesorul Maurizio Gronchi, profesor la Universitatea Pontificală Urbaniana şi consultant al Dicasterului. Întâlnirea a fost moderată de Monseniorul Armando Matteo, secretar pentru Secţiunea Doctrinară.
Astăzi prezentăm o Notă doctrinară. Este important de menţionat că termenul "doctrinar" din titlu indică faptul că acest document are o valoare specială, superioară altor documente pe care le-am publicat în ultimii ani. Semnat de papa, aparţine Magisteriului ordinar al Bisericii şi ar trebui luat în considerare în legătură cu studiul şi aprofundarea temelor mariologice. Dacă se doreşte compararea traducerilor, versiunea originală este cea spaniolă.
Sensul şi scopul documentului
Acest text nu este ceva care cade brusc din cer. El răspunde la numeroase întrebări şi propuneri care au ajuns la Sfântul Scaun mai ales în ultimii treizeci de ani şi care se referă la devoţiunea mariană şi la unele titluri mariane. Este vorba, aşadar, de probleme tratate în mod repetat în diferitele domenii de studiu ale dicasterului, cum ar fi congrese, sesiunile ordinare etc.
Astfel, chiar şi în timpul cardinalului prefect Ratzinger, avusese loc un studiu aprofundat al acestor teme. Cu acea ocazie, viitorul Benedict al XVI-lea se implicase personal, împreună cu membrii din "Feria IV", iar rezultatul a fost o analiză căreia Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea i-a acordat o atenţie deosebită. Concluzia lui Ratzinger ca prefect este citată în Notă. Acest lucru este oarecum neobişnuit în acest caz, dar ne foloseşte pentru a ilustra parcursul făcut. Studiul respectiv s-a încheiat cu un răspuns pe care cei interesaţi nu l-au făcut public, deşi conceptele sale fundamentale au fost reafirmate de prefectul Ratzinger într-o carte ulterioară.
Acesta este numai un exemplu semnificativ care ne confirmă că există o bogată istorie de decenii în spatele acestui document. Prin urmare, dicasterul a decis în sfârşit că a venit momentul să exprime public unele concluzii ale acestui studiu îndelungat.
Permiteţi-mi să clarific ceva despre acest subiect. Vedeţi, de exemplu, Evangelii gaudium este un document "despre vestirea" evangheliei, nu despre evanghelizare. Este important de menţionat acest lucru, deoarece evanghelizarea este un subiect mult mai amplu. Dacă această cheie de interpretare nu este înţeleasă, documentul nu va fi interpretat corect.
Acum, spun că, deşi documentul pe care îl prezentăm astăzi răspunde la probleme referitoare la unele titluri mariane, tema sa este mai degrabă aceea a raportului Mariei cu noi. Adică, vorbim despre devoţiunea mariană autentică în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Motivul marian fundamental care străbate aceste pagini este maternitatea Mariei faţă de credincioşi, o întrebare care revine în tot documentul, ca un leitmotiv.
Maternitatea Mariei faţă de noi, care provoacă devoţiunea credincioşilor (această temă este tema centrală), are două aspecte fundamentale care sunt ceea ce este mai frumos şi important putem spune despre ea: primul este cel al apropierii materne, care se exprimă în moduri foarte diferite, chiar şi în existenţa concretă de fiecare zi. Şi al doilea este cel al mijlocirii materne care ne însoţeşte mereu. Prin urmare, nu este nevoie să inventăm alte concepte pentru a valoriza semnificaţia concretă a Mariei pentru viaţa noastră.
Tocmai pentru că Nota vrea să recunoască valoarea acestei devoţiuni, oferă o aprofundare amplă despre devoţiunea mariană în Biblie. În acest mod se confirmă că ea nu este o invenţie a Bisericii sau un produs pur psihologic sau cultural, ci o lucrare a Duhului Sfânt în credincioşi.
De exemplu, să privim textul despre vizita Mariei la Elisabeta. Elisabeta se prezintă ca nedemnă să primească vizita Mariei: "Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?" (Lc 1,43).
Elisabeta nu spune: "Cine sunt eu, ca să vină Domnul meu la mine?". Ea se referă direct la mama ei. Şi Elisabeta vorbeşte plină de Duhul Sfânt (cf. Lc 1,41), astfel încât atitudinea sa în faţa Mariei se prezintă ca o lucrare a Duhului. Mişcată de Duh, nu-i este suficient să-l numească pe Isus "binecuvântat", ci o numeşte şi pe mama sa "binecuvântată": în acest moment de bucurie mesianică, ea îi contemplă intim uniţi.
Documentul analizează şi alte texte sacre, precum relatarea despre nunta din Cana sau relatarea despre prezenţa Mariei lângă Cruce ca mamă a discipolilor şi permite astfel să iasă la iveală fundamentele biblice ale mijlocirii mariane.
A iubi credinţa celor simpli
Devoţiunea mariană, inspirată de maternitatea Mariei, este prezentată aici ca o comoară a Bisericii. Putem spune că această Notă este un imn adus devoţiunii populare mariane, care percepe întotdeauna în Maria primire, încurajare, duioşie şi speranţă. Vrem să valorizăm această preţioasă devoţiune, să-i recunoaştem frumuseţea şi să-i mulţumim Duhului Sfânt care o inspiră.
Nu vrem să-i judecăm pe creştinii simpli drept credincioşi de mâna a doua pentru că nu au urmat cursuri de teologie sau pentru că nu participă la structurile Bisericii; în schimb, vrem să învăţăm de la ei încrederea proaspătă, capacitatea de a avea încredere fără ezitare, duioşia vie a iubirii lor spontane faţă de Maria.
Mulţi dintre ei nu se îndoiesc de existenţa transcendenţei; nu se întreabă dacă Dumnezeu există sau nu; ştiu cu certitudine că au nevoie de misterul care îi transcende. Şi, aşa cum au spus episcopii latinoamericani la Aparecida, săracii "întâlnesc duioşia şi iubirea lui Dumnezeu pe faţa Mariei. În ea văd reflectat mesajul esenţial al evangheliei" (Aparecida, 265).
În ce sens cei mai simpli găsesc în Maria chipul evangheliei? Pentru că Duhul Sfânt care a inspirat evanghelia este acelaşi care a făcut-o pe Maria "plină de har". Ceea ce Duhul exprimă în evanghelie, a sculptat în Maria, pe chipul ei. Punctul 77 al Notei arată acest lucru, concret, într-o împletire de texte biblice. Se spune: "Poporul credincios nu se îndepărtează de Cristos, nici de evanghelie, atunci când se apropie de ea", pentru că în acest chip îl văd reflectat pe Domnul care ne caută şi care vine să ne întâmpine cu braţele deschise. În chipul Mariei, oamenii văd această apropiere, pe Domnul care se opreşte în faţa orbului pe cale şi spune: "Ce vrei să fac pentru tine?". Poporul găseşte acest mesaj în chipul Mariei, pe Dumnezeul care ne priveşte cu iubire, care nu ne condamnă. Acest chip de femeie cântă misterul Întrupării, recunoscând misterul Crucii, iar în acel chip luminat de lumina pascală se percepe că Cristos este viu. În această împletire se înţelege că poporul citeşte evanghelia în chipul Mariei.
Trebuie înţeles că această credinţă are propriul mod de a se manifesta, care nu este cel al cuvintelor, teoriilor sau explicaţiilor, ci este, mai degrabă, o expresie mistagogică şi simbolică a acelei atitudini evanghelice de încredere în Domnul pe care însuşi Duhul Sfânt o inspiră în mod liber credincioşilor. Şi o astfel de atitudine este puternic legată de Maria din Nazaret.
Adică, credincioşii care pot chiar împodobi efigiile mariane cu flori şi cu detalii de aur şi de glorie, nu uită niciodată că în acele efigii este onorată Maria istorică pe care o întâlnim în Evanghelii, aceea care este una dintre ei. Ea care, asemenea femeilor noastre, şi-a purtat fiul în pântece, l-a alăptat, l-a crescut cu iubire, şi nu fără problemele maternităţii (cf. Lc 2,48-50).
Ea este şi aceea care îi cântă lui Dumnezeu care "pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale" (Lc 1,53), aceea care suferă alături de soţii care au rămas fără vin pentru sărbătoarea lor (cf. In 2,3), care ştie să alerge să dea o mână de ajutor verişoarei sale aflate în nevoie (cf. Lc 1,39-40), care se lasă rănită, ca străpunsă de o sabie, din cauza istoriei poporului său (Lc 2,35); este aceea care înţelege ce înseamnă a fi un migrant sau un exilat (cf. Mt 2,13-15), care în sărăcia sa poate oferi numai doi pui de porumbel (cf. Lc 2,24) şi cea care ştie ce înseamnă a fi dispreţuit pentru că aparţii familiei unui tâmplar sărac (cf. Mc 6,3-4).
Ei înţeleg că aceasta, una dintre ei, este Mama lor. Această Mamă însoţeşte credinţa şi viaţa celor simpli cu mijlocirea sa şi cu apropierea sa maternă şi pentru mulţi devine marele sprijin care exprimă apropierea lui Cristos cu un chip de femeie.
"Mater Populi"
Titlul documentului arată că devoţiunea mariană nu este numai o chestiune individuală sau intimă, ci mai degrabă că devoţiunea mariană este forţa unui popor de credincioşi.
Poporul nu este suma indivizilor, ci o ţesătură pe care o formăm împreună, unde credinţa unuia stimulează credinţa celorlalţi, unde ne manifestăm împreună credinţa, iar această viaţă comunitară ne susţine. În evlavia populară, acest aspect este evident în special în pelerinaje.
Însă faptul că este o experienţă comunitară nu înseamnă că aceea a pelerinajelor nu este în acelaşi timp o experienţă minunat de personală şi intimă. Textul lui Aparecida continuă: "Sosirea este o întâlnire de iubire. Privirea pelerinului se opreşte asupra unei imagini care simbolizează duioşia şi apropierea lui Dumnezeu. Iubirea se opreşte, contemplă misterul şi îl savurează în tăcere. Şi el este înduioşat, revarsă toată greutatea durerii sale şi a viselor sale. Rugăciunea sinceră, care curge cu încredere, este cea mai frumoasă expresie a unei inimi care a renunţat la autosuficienţă, recunoscând că nimic nu poate realiza singură. Un scurt moment condensează o experienţă spirituală vie" (Aparecida, 259).
Priviţi: explică faptul că pelerinul soseşte şi, în faţa privirii Sfintei Fecioare, "iubirea se opreşte, contemplă misterul, îl savurează în tăcere". Nu este o religiozitate mariană de mică valoare.
Clarificări despre unele titluri mariane
Numai în acest context precis se situează bine şi se înţelege preocuparea de a clarifica semnificaţia unor titluri mariane.
Şi aceasta este o distincţie foarte, foarte importantă, deoarece, pe lângă evlavia populară răspândită, există unele grupuri de inspiraţie mariană, unele publicaţii, noi forme de devoţiune şi diferite cereri de dogme mariane care abordează titlurile mariane. Fiind foarte prezente pe internet, acestea ridică frecvent îndoieli în rândul credincioşilor mai simpli.
Prin urmare, acest document ia în considerare aceste propuneri, pentru a indica în ce sens unele dintre ele răspund la o devoţiune mariană genuină şi inspirată de evanghelie sau în ce sens altele trebuie evitate, pentru că nu favorizează o înţelegere adecvată a armoniei mesajului creştin.
Nu este vorba de a judeca intenţiile acestor grupuri şi persoane - cu siguranţă oneste şi pline de credinţă - care încearcă să exprime frumuseţea Mariei în moduri noi.
Acum ceva timp, m-am oprit mult timp în faţa statuii Piet? a lui Michelangelo. Privind braţele neclintite ale Mariei, chipul ei care exprimă o durere imensă şi, în acelaşi timp, forţa maternităţii sale, şi atâtea alte mesaje foarte frumoase, am înţeles cum, în faţa unei asemenea frumuseţi, unele grupuri vor să spună totul şi chiar mai mult despre Maria.
Dar, în acelaşi timp, este datoria Magisteriului să discearnă, pentru a ocroti credinţa genuină a poporului lui Dumnezeu.
Şi subliniez că nu este vorba numai de titlul "Corăscumpărătoare", au fost studiate şi alte titluri. Şi avem o problemă majoră: unii nu au respectat embargoul şi au publicat ceea ce documentul nostru spune despre titlul "Corăscumpărătoare", dar aceste paragrafe sunt se înţeleg dacă nu se citeşte întregul document. Şi apoi adaugă în comentariile lor: "Dar nu spune aceea, dar nu spune aceasta", şi aceste aspecte se spun cinci, zece, douăzeci de pagini mai târziu.
Aici, Nota formulează o invitaţie, aşa cum făcuse şi cardinalul Ratzinger însuşi, de a lua foarte în serios anumite texte biblice peremptorii, cum ar fi următoarele două texte, care ar trebui citite sine glossa, fără a le dilua: "Nu este în nimeni altul, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi" (Fap 4,12).
"Căci unul este Dumnezeu şi unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, omul Cristos Isus, care s-a dat pe sine însuşi ca răscumpărare pentru toţi" (1Tim 2,5-6).
În faţa a două texte atât de clare, atât de puternice ale Cuvântului revelat, nu s-ar aduce niciun omagiu Sfintei Fecioare Maria dacă această convingere centrală ar fi slăbită. Biserica a explicat acest loc unic al lui Cristos prin faptul că, el fiind Fiul veşnic şi infinit, umanitatea pe care a asumat-o este unită hipostatic cu el. Acest loc este exclusiv al umanităţii sale, iar consecinţele care decurg din acesta se pot aplica numai lui Cristos. Aceasta nu exclude posibilitatea ca, în alte sensuri, Fiul să o implice pe Maria într-o "mediere participată".
Şi ne întoarcem mereu la centru: maternitatea spirituală a Mariei, care se exprimă îndeosebi în mijlocirea sa, dar şi în gesturi materne care ne motivează să ne deschidem inima către harul pe care numai Dumnezeu îl poate crea şi comunica în adâncul inimilor noastre. Numai Dumnezeu mântuieşte, numai el insuflă harul său care ne apropie inefabil de el, astfel încât nici măcar Maria nu poate sta între noi şi el.
Aceste clarificări au ca scop menţinerea echilibrului necesar între misterele credinţei. Două lucruri sunt fundamentale pentru transmiterea adecvată a credinţei: tocmai armonia dintre diferitele mistere ale credinţei, împreună cu ierarhia care există între ele în acest ansamblu armonios, este fundamentală pentru transmiterea adecvată a credinţei. Uneori este uşor să perturbăm această armonie, complet.
Aş adăuga un aspect pe care nu îl veţi găsi în textul tipărit: Nota îşi propune, în concluzie, să însoţească şi să susţină iubirea credincioşilor faţă de Maria şi încrederea în mijlocirea ei maternă; în acelaşi timp, se angajează să împiedice această credinţă să-şi piardă prospeţimea şi parfumul evanghelic. Amintiţi-vă de Sfânta Tereza, care a spus: "O prefer pe Fecioara Maria în locul evangheliei", şi a spus asta, clar. În acest fel, depăşim dialectica dintre maximalism şi minimalism marian: divinizarea ei sau transformarea ei într-un simplu simbol. Între ele se află poziţia lui Ratzinger şi a noastră, iar această sinteză de apreciere pozitivă şi grijă vigilentă se regăseşte la ultimii trei papi: la Benedict al XVI-lea, cu devoţiunea mariană sobră, dar intensă, şi la Papa Francisc, care nutrea rezerve cu privire la titlul de corăscumpărătoare, dar cu devoţiune exuberantă. Să privim gesturile: înainte şi după fiecare călătorie, mergea la Salus Populi Romani, când avea o problemă, se îndrepta spre imaginea "Fecioarei Maria care desface nodurile". În conversaţiile pe care le-am avut cu el pe teme complicate, a venit un moment în care îmi cerea permisiunea pentru o pauză şi se oprea o clipă în faţa acestei efigii. În cele din urmă, în dimineaţa în care a murit, m-au chemat, m-am dus să-mi iau rămas bun şi, înainte de a-i strânge mâna, m-am oprit în faţa noptierei sale: acolo erau diferite imagini ale Sfintei Fecioare Maria la care el ţinea foarte mult. Am simţit emoţie şi duioşie în faţa acestor imagini.
Nici Papa Benedict, nici Papa Francisc nu au respins unele titluri din lipsă de iubire faţă de Maria, dimpotrivă: a fost un act de iubire. Acelaşi lucru se poate spune şi despre credinţa mariană solidă şi intensă a lui Leon al XIV-lea. Ca membru al Dicasterului, el a participat la Feria IV şi a semnat-o ca pontif. Acest document poate să nu fie pe placul unora, dar depăşind dialectica dintre maximalism şi minimalism, credinţa credincioşilor este îngrijită fără a o complica cu probleme care nu aparţin preocupărilor marii majorităţi a credincioşilor, nici nu adaugă nimic esenţial iubirii lor faţă de Maria.
Cardinal Víctor Manuel Fernández
(După L'Osservatore Romano, 4 noiembrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
