 |
| © Vatican Media |
Domnul este refugiul celui sărac (cf. Ps 14,6)
1. Domnul este refugiul celui sărac (cf. Ps 14,6). Cuvintele psalmistului sugerează drumul pe care suntem chemaţi să-l parcurgem în perspectiva celei de-a zecea Zile Mondiale a Săracilor. Încă o dată, trebuie să ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu pentru a aprecia importanţa săracilor în viaţa Bisericii. Cuvintele psalmului devin un criteriu pentru a judeca existenţa creştină, deoarece dezvăluie faţa lui Dumnezeu şi recunosc sărăcia umană. Într-un moment istoric dramatic, de fapt, precum distrugerea templului din Ierusalim, poporul s-a simţit lipsit de prezenţa lui Dumnezeu şi a experimentat o sărăcie materială şi morală fără precedent.
Acest cuvânt apare în toată relevanţa sa pentru fiecare generaţie. Încă de la început, el evidenţiază contradicţia care încă se întâmplă adesea în zilele noastre. Prima observaţie, de fapt, este aceasta: "Nebunul zice în inima lui: «Nu este Dumnezeu!» Sunt corupţi, fac lucruri urâte; nu este nimeni care să facă binele" (Ps 14,1). Evidenţiază contrastul dintre cei care se comportă cu înţelepciune şi cei care, în schimb, îşi trăiesc viaţa ca şi cum nu ar exista nimic deasupra lor. Din păcate, vedem cât de răspândită este şi astăzi nedreptatea socială, provenită dintr-o corupţie aprigă, pe cât de deplorabilă, pe atât de discriminatorie. Pierderea simţului transcendenţei în viaţa de zi cu zi nu mai este atât o negare teoretică a existenţei lui Dumnezeu; mai degrabă, este evidenţiată de neluarea în considerare a bunătăţii şi a milostivirii sale în construirea dreptăţii personale şi sociale.
Primii care suferă consecinţele sunt săracii, al căror număr, nu este surprinzător, creşte în multe societăţi. Absenţa lui Dumnezeu nu mai pune oamenii unul lângă altul în respect reciproc, ci unul deasupra celuilalt într-un spirit de dominaţie şi opresiune. Aceasta expune o logică profanatoare a opresiunii şi respingerii care marginalizează şi umileşte. Nu numai indivizii, ci populaţii întregi se află în această condiţie. Cuvintele psalmului încă răsună cu adevăr: "Devorează poporul meu cum ar mânca o pâine" (Ps 14,4).
2. Strigătul săracilor pentru dreptate este astăzi redus la tăcere printr-o varietate de tehnici din ce în ce mai subtile, până la punctul de a înăbuşi orice efort de a le face auzite rugăminţile. Lumea digitală radicalizează prejudecăţile împotriva lor şi amplifică perdeaua de indiferenţă care înconjoară cauzele lor. Săracii nu pot decât să strige către Dumnezeu (cf. Ps 34,7) şi să-şi înalţe plânsul înaintea lui, încrezători că vor fi ascultaţi, pentru că Dumnezeu este fidel şi bogat în milostivire. Şi astăzi, cei asupriţi, umiliţi şi lipsiţi de apărare cresc în certitudinea abandonării lor în mâinile lui Dumnezeu, plini de încredere şi aşteptare. În această încredere totală, înfloreşte un sentiment al propriei demnităţi, se recunosc surori şi fraţi cu care îşi pot împărtăşi visele, iar speranţa devine în tăcere realitate. A te refugia în Dumnezeu echivalează cu a găsi o protecţie adevărată şi sigură, cea pe care cei puternici nu o pot garanta şi preferă să o nege.
Săracii, însă, sunt mai capabili decât alţii să recunoască esenţialul, pentru că trăiesc după esenţial. Mai asemănători decât oricine cu Cristos, ei îl recunosc pe Dumnezeu ca refugiu chiar şi atunci când împrejurările par să-l nege şi sunt plini de speranţa în dreptatea sa, care nu întârzie să se manifeste. În noaptea abandonului şi a singurătăţii, săracii "locuiesc sub adăpostul Celui Preaînalt" (cf. Ps 91,1). Cei necăjiţi, cei care suferă nedreptate şi sunt ofensaţi, cei care sunt în suferinţă şi în durere, cei singuri şi lipsiţi de sens în viaţă pot găsi în Domnul mângâiere şi o nouă motivaţie.
3. A fi refugiu nu este numai o promisiune, ci devine realitate în persoana lui Isus Cristos. Dumnezeu locuieşte printre noi prin întruparea Fiului, care face concret şi vizibil refugiul sperat. Isus Cristos este cu adevărat refugiul lui Dumnezeu pentru cei săraci. În ascultarea sa faţă de Tatăl, el coboară până la punctul cel mai de jos, unde se găsesc cei din urmă. El vine în întâmpinarea tuturor şi oferă fiecăruia un refugiu sigur: "Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă" (Mt 11,28). În Isus, Dumnezeu nu numai că protejează, ci împărtăşeşte sărăcia umană până la cruce.
Săracii din zilele noastre sunt cei uitaţi şi cei marginalizaţi: lipsiţi de un cuvânt şi de un chip, precum şi de pâine. Fie ca ei să-l întâlnească pe Fiul lui Dumnezeu, care se apropie de toţi, fără să neglijeze pe nimeni. Fie ca ei să-l întâlnească, înainte de toate, în cei care se numesc creştini. În Biserică, Trupul său, Isus este cel care oferă pâine şi prietenie; aduce lumină şi un orizont de speranţă; rosteşte numele fiecărei persoane şi redă demnitatea tuturor. Isus din Nazaret este darul lui Dumnezeu pentru săraci. În el, toate promisiunile devin realitate. Pentru cei fără casă, loc de muncă, educaţie, hrană sau sănătate se deschide o nouă cale: împărtăşirea ca expresie a Împărăţiei lui Dumnezeu (cf. Mt 5,3). Obsesia celor care acumulează bogăţii numai pentru ei înşişi este contracarată de încăpăţânarea lui Dumnezeu care, în mărturia persoanelor în carne şi oase, deschide inima şi îi primeşte în iubirea sa.
4. În Cristos, aşadar, şi noi suntem chemaţi să devenim săraci şi să fim refugiu pentru săraci. Comunitatea creştină nu poate rămâne insensibilă faţă de cei mulţi care astăzi stau la uşă şi invizibilă faţă de cei care rămân închişi între zidurile sale. Biserica, prin însăşi natura sa, este chemată să fie săracă şi refugiu pentru săraci. Să nu uităm comentariul Sfântului Augustin la parabola bogatului şi a săracului Lazăr: "Nu ne-a spus numele bogatului şi ne-a spus numele săracului. Numele bogatului a circulat din gură în gură, dar Dumnezeu a tăcut despre el; numele săracului a fost trecut cu tăcerea, dar Dumnezeu ni l-a revelat. [...] Ce ai alege? Să fii sărac ca Lazăr sau să fii bogat ca celălalt? Nu te lăsa înşelat! Ascultă care a fost sfârşitul şi observă alegerea greşită" (Sermo 33A, 4).
După cum am amintit în exortaţia apostolică Dilexi te, "Dumnezeu are predilecţie faţă de săraci: cuvântul de speranţă şi de eliberare al Domnului se adresează în primul rând lor şi, de aceea, chiar şi în condiţii de sărăcie sau slăbiciune, nimeni nu trebuie să se simtă abandonat. Iar Biserica, dacă vrea să aparţină lui Cristos, trebuie să fie Biserica Fericirilor, o Biserică ce face loc celor mici şi merge în sărăcie alături de săraci, un loc unde săracii au un loc privilegiat" (nr. 21).
Inevitabil apar unele întrebări, iar în această A X-a Zi Mondială a Săracilor avem nevoie urgentă să răsune în minţile şi inimile noastre. Suntem noi semnul unui Dumnezeu care este refugiu pentru săraci? Suntem conştienţi de propria noastră sărăcie şi o preferăm bogăţiei nedrepte? Ne îndreptăm către săraci, experimentând marginalizarea lor? Le ascultăm gândurile şi le împărtăşim speranţele? Le rostim numele cu duioşie divină? Caritatea noastră reaprinde şi susţine în ei dorinţa de dreptate şi de răscumpărare? Acestea şi multe alte întrebări necesită un serios examen de conştiinţă, pentru a verifica cât de mult suntem chemaţi să devenim în favoarea săracilor şi pentru eliberarea lor. Atunci vom vedea că săracii înşişi devin refugiu pentru ceilalţi. Experienţa sărăciei ne face deosebit de sensibili la o solidaritate reînnoită în faţa provocărilor.
Iubirea lui Cristos ne face participanţi la viaţa de iubire a lui Dumnezeu. În acest sens, creştinii sunt chemaţi nu numai să caute refugiu în Dumnezeu, ci şi să-l facă pe Dumnezeu un refugiu pentru ceilalţi, fără "a face distincţie între cei care ajută şi cei care sunt ajutaţi, între cei care par să dea şi cei care par să primească, între cei care par săraci şi cei care simt că oferă timp, competenţe şi ajutor. Suntem Biserica Domnului, o Biserică a săracilor, toţi preţioşi, toţi supuşi, fiecare purtător al unui cuvânt unic al lui Dumnezeu. Fiecare este un dar pentru ceilalţi" (Omilia, 17 august 2025).
5. Al optulea centenar al morţii Sfântului Francisc de Assisi ne îndeamnă să ne amintim cum, venind la Roma ca pelerin la mormântul apostolului Petru, a fost mişcat de compasiune pentru cerşetori. Pentru a le înţelege şi a le experimenta suferinţa, şi-a scos propriile haine şi le-a schimbat cu hainele zdrenţuite ale unuia dintre ei, aşezându-se să cerşească şi petrecând întreaga zi printre săraci cu bucurie spirituală (cf. Fonti Francescane, 1405-1406). Dorim să mărturisim că este posibil, chiar şi astăzi, să experimentăm aceeaşi bucurie punându-ne în locul săracilor şi ascultându-i, mai degrabă decât vorbind pur şi simplu despre ei. Cei care îl iau pe Dumnezeu ca refugiu sunt liberi să facă alegeri profetice, care mărturisesc cum totul poate fi regândit de jos, în umilinţa şi fraternitatea care nu mai pot vindeca o lume rănită de aroganţă.
Am încredere că această A X-a Zi Mondială a Săracilor poate fi un pas semnificativ în redescoperirea feţelor atâtor fraţi şi surori care caută refugiu în Dumnezeu şi tânjesc să se simtă acasă în comunităţile noastre. Să păstrăm vie ascultarea noastră faţă de cuvântul lui Dumnezeu, care duce la convertirea inimii. Fecioara Maria, care în trupul răstignit al Fiului său a contemplat iubirea lui Dumnezeu care îi umple de bunătăţi pe cei flămânzi şi îi trimite pe bogaţi cu mâinile goale (cf. Lc 1,53), să mijlocească pentru noi.
Din Vatican, 13 iunie 2026, comemorarea Sfântului Anton de Padova
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
