Papa Leon al XIV-lea: Mesaj pentru a 112-a Zi Mondială a Migrantului și a Refugiatului (27 septembrie 2026)
Chiar și numai unul dintre acești copii (cf. Mt 18,10)
Dragi frați și dragi surori,
În fiecare an, Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului ne invită să ne îndreptăm privirea asupra diferitelor aspecte ale fenomenului complex al migrației. Pentru această a 112-a Zi Mondială, tema „Chiar și numai unul dintre acești copii” ne atrage atenția asupra minorilor implicați direct în experiența migrației și a fugii, asupra grijii noastre față de ei și asupra promisiunii Domnului că „oricine primește un astfel de copil în numele meu, pe mine mă primește” (Mc 9,37).
Minori strămutați: o realitate complexă a vulnerabilității
Minorii sunt cei mai vulnerabili în fluxurile migratorii globale. Sunt fețe reale, istorii unice, care apelează la conștiința noastră. În fiecare an, milioane de copii și adolescenți sunt forțați să-și abandoneze țările din cauza războaielor, a sărăciei, a violențelor, a dezastrelor ecologice și a altor tragedii; și, din păcate, numărul lor continuă să crească. Responsabilitățile economice, politice și militare pentru acest dezastru sunt imense. Suferința nu se termină odată cu strămutarea: există persoane foarte tinere care și-au pierdut părinții, frații, surorile și prietenii și au fost martori la violențe de nedescris. Alții, separați de familiile lor pentru perioade lungi, încearcă să se reunească cu acestea, experimentând în același timp angoasa distanței. Apoi, există minori care întreprind călătoria alături de părinții lor, dar sunt expuși unor condiții extreme și traumatizante. În cele din urmă, nu putem uita situația tragică a celor separați de părinți din cauza repatrierii.
La acest scenariu deja dramatic se adaugă alte tragedii: decese pe rutele de migrație, trafic și exploatare, recrutarea minorilor în scopul utilizării lor în conflicte armate, violența sexuală, căsătoriile forțate și atrocitățile suferite sau la care au fost martori pe parcurs. Demnitatea lor este călcată în picioare în prea multe moduri.
Papa Francisc, în Mesajul său pentru Ziua Mondială a Migrantului și a Refugiatului din 2017, dedicată temei „Migranții minori, vulnerabili și fără voce”, a amintit că aceștia „sunt de trei ori lipsiți de apărare, pentru că sunt minori, pentru că sunt străini și pentru că sunt lipsiți de apărare, atunci când, din diferite motive, sunt forțați să trăiască departe de patria lor și separați de afecțiunile familiei lor”.
Totuși, în mijlocul atâtor întunecimi, lumina solidarității nu lipsește: persoane, familii, instituții civile și comunități ecleziale aleg să nu se îndepărteze (cf. Lc 10,29-37). Să ne gândim la familiile care deschid ușile caselor lor pentru a reda căldura unui lăcaș acestor minori, la educatorii din centrele de primire, la voluntarii și lucrătorii care în fiecare zi, pe trasee și în orașele noastre, se dedică vindecării rănilor invizibile ale acestor mici. Prin angajarea lor, ei mărturisesc că iubirea poate învinge indiferența.
Chiar și numai unul dintre acești copii
În fața acestei realități tragice, gândul meu se îndreaptă către un cuvânt al lui Isus care provoacă profund conștiința fiecăruia dintre noi: „Cine primește un copil ca acesta, în numele meu, pe mine mă primește” (Mt 18,5). Nu este o chestiune de numere sau statistici. Evanghelia ne invită să nu calculăm: chiar și numai unul singur. Fiecare copil, fiecare ființă umană posedă o demnitate infinită. Sunt chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26), sunt prezența Domnului. În fața fiecărui copil migrant, suntem chemați să săvârșim un act de umanitate și de credință: în copil, de fapt, îl putem primi și întâlni pe Domnul. Această chemare devine și mai presantă în lumina celeilalte afirmații a Domnului din Evanghelia după Sfântul Matei: „Am fost străin și m-ați primit” (Mt 25,35).
Din păcate, copiii migranți sunt mai ușor reduși la invizibilitate, deoarece le lipsesc adulții care să îi protejeze și să îi sprijine. Este necesar să se intervină în țările lor de origine pentru a elimina orice cauze care îi obligă să fugă, precum și pentru a oferi protecție și primire în țările de tranzit și de sosire. Strigătul copiilor strămutați se ridică astăzi la Dumnezeu, la fel ca strigătul auzit în Cartea Exodului: „Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. Am coborât ca să-l scot” (Ex 3,7-8). Dumnezeu ascultă și, pentru a elibera, el interpelează cu forță conștiința și acțiunea fiecăruia dintre noi, așa cum a făcut cu Moise. Nu putem rămâne indiferenți, nici nu ne putem obișnui cu o astfel de suferință.
Un apel la responsabilitatea tuturor
Chiar și numai unul dintre acești copii ne cheamă, în viața noastră personală, să ne deschidem ochii și inimile pentru a asculta profund istoria, temerile și visele fiecăruia dintre ei, depășind detașarea care reduce ființele umane la o statistică ce nu ne implică direct. Este o invitație de a recunoaște demnitatea fiecărui copil, chiar înainte de statutul lor de „migranți”, și de a-i proteja drepturile fundamentale: la viață, la educație, la un nivel de existență care să le permită să crească și să se dezvolte pe deplin – fizic, mental, spiritual, moral și social.
Chiar și numai unul dintre acești copii ne cheamă, în viața eclezială, să transformăm ospitalitatea dintr-un concept abstract într-o practică pastorală stabilă. Nu putem pur și simplu delega această sarcină unor instituții sau asociații cu o carismă specifică: confruntată cu fețele reale care ne provoacă zilnic, întreaga comunitate creștină este chemată să-i recunoască drept fiii săi și să se apropie de istoria concretă a fiecăruia. Comunitățile creștine trebuie încurajate să-i integreze și să-i valorifice pe refugiați și migranți ca membri deplini ai familiei ecleziale, promovând noi căi educative și spirituale, inclusiv personalizate, care să transcendă logica purului ajutor social. În special, este crucial să se prevină singurătatea, izolarea și respingerea, care afectează adesea copiii migranților, și să se promoveze dinamici de întâlnire și integrare în care copiii locali și tinerii migranți să poată crește mai puternici împreună, pe un drum de respect reciproc, solidaritate și prietenie.
Chiar și numai unul dintre acești copii, în orizontul diferitelor religii, ne amintește că vulnerabilitatea copiilor nu cunoaște granițe confesionale și ne unește într-o responsabilitate umanitară și spirituală comună. Aceasta devine un teren fertil pentru un dialog interreligios concret, unde credincioșii, bazându-se pe propriul lor simț al transcendenței, cooperează în țeserea unor rețele de protecție. Comunitățile de credință sunt chemate să creeze spații în care fiecare fată și fiecare băiat să fie respectați și valorizați în identitățile lor culturale respective, prevenind riscul radicalizării de către grupările extremiste. A proteja un minor înseamnă, în cele din urmă, a păstra amprenta divină imprimată în el.
Chiar și numai unul dintre acești copii, în contextul instituțiilor civile, ne cheamă să reafirmăm principiul interesului superior al minorului. Instituțiile publice și private sunt obligate să acorde prioritate protecției și demnității fiecărui copil și adolescent. Aceasta implică adoptarea unor instrumente eficiente de protecție juridică, promovarea reîntregirii familiei și evitarea traumei separării. Este nevoie urgentă de o schimbare de perspectivă: accentul dezbaterii trebuie să se mute de la simpla gestionare a fluxurilor migratorii la protejarea deplină și imediată a drepturilor omului, adoptând „un răspuns coordonat, de susținere și eficient, capabil să garanteze protecție, acceptare și oportunități reale de integrare pentru cei care migrează” (Discurs adresat Parlamentului Spaniei, Madrid, 8 iunie 2026).
Îi încredințăm pe minorii migranți și refugiați ocrotirii materne a Preasfintei Maria, care, împreună cu Sfântul Iosif și Isus, încă prunc, a experimentat ferocitatea violenței lui Irod și tragedia exilului în Egipt (cf. Mt 2,13-15). Fie ca ea să le însoțească pașii și să ajute comunitățile noastre să devină semne vii și credibile ale evangheliei.
Din Vatican, 11 august 2026, comemorarea Sfintei Clara din Assisi
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
