Meditaţie: Darul vieţii şi al consacrării

Material propus pentru 2 februarie 2008

Dragi persoane consacrate,

Vă propun spre meditaţie un exerciţiu ce poate fi aplicat de către grupuri de fraţi şi surori, de tineri şi tinere, cu ocazia zilelor de reculegere sau a zilelor de rugăciuni pentru vocaţii, aşa cum este obiceiul la diferite momente din viaţă ca şi de Ziua Mondială Vieţii Consacrate.

Dintre miile de forme şi practici pe care le întâlniţi sau le gândiţi, vă prezint şi acest exerciţiu pe care am ţinut să-l amintesc în esenţă chiar la Liturghia din Ziua Vieţii Consacrate din ziua de 2 februarie 2008 ca un prinos al dăruirii personale la întâlnirea cu Isus în templu: Iată-mă!

S-a cerut unei surori cu experienţă, Cecilia Signorotto, să pregătească liniile esenţiale ale unei întâlniri de rugăciune adresate unui grup de tineri. Ocazia poate fi un aniversar al consacrării la viaţa consacrată sau orice altă aniversare analoagă (25 de ani de la hirotonirea preoţească, priveghere vocaţională., Ziua Vieţii Consacrate etc): este o practică deosebită de a alătura la celebrările mari care se ţin de obicei în comunitatea parohială mai amplă şi un moment special adaptat unui cerc de persoane mai restrâns, dar mai motivat, din punct de vedere spiritual.

Este vorba de o celebrare (liturgie) centrată pe darul care precedă toate celelalte daruri, adică viaţa. Viaţa naturală şi viaţa spirituală. Celebrarea se axează pe patru momente fundamentale, având ca teme: I. viaţa, II. Cuvântul ce dă viaţă, III. viaţa renăscută, IV. viaţa consacrată. Fiecare dintre aceste secvenţe se deschide cu un gest care se leagă de unul dintre cele patru elemente fundamentale ale universului: pământul, aerul, apa, focul.

Pentru a pregăti ambientul

Va fi important, în linii generale, să se pregătească în modul cel mai bun posibil partea simbolică, de proclamare a cuvântului şi de cântare. În acest scop, celebrarea poate fi găzduită fie într-o capelă, fie într-o sală: important este ca, prin cântece, lumini, pauze de reflecţie în tăcere, să se creeze un climat de reculegere. Dacă numărul persoanelor o permite, participanţii se vor aranja în semicerc lăsând deschis spaţiul către un loc simbolic; acesta din urmă este delimitat de o cruce procesională cu o pânză colorată sau de un mic podium acoperit cu un covoraş corespunzător şi decorat cu compoziţii florale. Se vor mai pregăti: un vas cu pământ, o Biblie, o cană de apă, un vas cu jăratic aprins şi bucăţele de lemn pentru a fi arse sau o candelă aprinsă.

Muzica instrumentală din fundal are o dublă misiune: de a însoţi intrarea celor care vor participa la celebrare şi de a pregăti sufletele într-o atmosferă de reculegere şi meditaţie. Luminile să nu fie puternice, dar să facă posibilă lectura: recomandăm, de fapt, ca textul întâlnirii să fie împărţit celor prezenţi. Întotdeauna aceeaşi voce proclamă titlurile diferitelor părţi ale celebrării.

Prescurtări folosite în text:
L. Lector
P. Preotul (cel ce prezidează)

I. Sunt făcut din pământ, dar cu mâinile lui Dumnezeu

P. În numele Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt. Amin
Domnul să fie cu voi
R. Şi cu Duhul Tău

După obişnuitul semn al crucii şi salutul introductiv al celui care prezidează rugăciunea, o persoană merge în centrul grupului ţinând în mână vasul cu pământ, în timp ce o voce proclamă versetul din Geneză:

L1. "Şi Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărâna luată din pământ" (Gen 2,7a).

Vasul este adăugat în spaţiul simbolic pregătit. După un scurt moment muzical, persoana care celebrează aniversarul, alternându-se cu adunarea celor prezenţi, proclamă textul din psalmul biblic:
Psalmul 139
...

Reflecţie
Aceste momente de tăcere, eventual introduse de o invitaţie din partea celui care prezidează, vor fi lăsate participanţilor, fără intervenţia unor voci externe. Fiecare meditează pe cont propriu:
Pământul din care sunt plămădit (ă) este înainte de toate părinţii, familia mea, iar apoi şi comunitatea de origine, învăţătorii şi prietenii mei: ei constituie inima istoriei mele personale.
Înalţ, aşadar, un cântec de laudă şi de binecuvântare Domnului meu pentru atâtea daruri pe care ei le-au primit, în trecut şi astăzi. Şi, cu egală seninătate şi pace interioară, mă predispun pentru a ierta, în numele lui Dumnezeu, rănile care au marcat aventura mea personală.

Dacă o permite contextul, cei prezenţi - invitaţi de cel care conduce celebrarea - pot proclama cu voce tare darurile primite; iar se pot dedica măcar câteva minute de tăcere pentru a exprima cu voce tare propriile sentimente de acceptare şi reconciliere.

Cântec

II. Suflarea lui Dumnezeu şi cuvântul său mă fac să trăiesc

O persoană aduce cartea cuvântului şi o depune deschisă pe vasul cu pământ, în timp ce un solist proclamă versetul din Geneză şi din Cântarea Cântărilor:

L1. "Şi Domnul a suflat asupra lui suflu de viaţă, iar omul a devenit o fiinţă vie" Gen 2,7b + Ct 1,2.

Un moment de muzică, apoi fragmentul biblic (din Is 55,1-11). Dintre diferitele strofe, proclamate de diverşii lectori, adunarea cântă un refren adaptat (de exemplu: Vino, Duhule Preasfânt).

Din cartea profetului Isaia (55,1-11)
...

Reflecţie
Fiecare, în tăcere, să mediteze şi să răspundă la întrebări pe cont propriu:
Dumnezeu continuă să sufle duhul de viaţă asupra mea: o face prin persoane, întâlniri, muncă, rugăciune, situaţii... care m-au făcut persoană vie. Mă întreb acum: cu care cuvinte precise Dumnezeu a hrănit viaţa mea? Care cuvinte s-au întors la el cu rod? Care, în schimb, au rămas sterile? Ce cuvinte mi le adresează el acum ca să mă facă să trăiesc...?

Persoana care celebrează aniversarul poate aminti, în faţa tuturor, unele cuvinte care l-au făcut viu. Chiar şi cei care participă pot să comunice câteva dintre aceste cuvinte care i-au marcat. Ca o alternativă, se pot pregăti bileţele şi se vor împărţi pixuri pentru ca fiecare să poată scrie cuvântul care l-a făcut să trăiască, pentru ca apoi să le ducă acolo unde a fost aşezată cartea cu Scriptura.

Cântec

III. Datorită apei, am o viaţă în viaţă

Se aduce cana cu apă în locul simbolic, alături de vasul cu pământ şi de Biblie; o voce proclamă versetul din evanghelie:

L1. "După ce a fost botezat Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu, coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui. Şi iată un glas din ceruri spunea: Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit toată mulţumirea" (Mt 3,15-17).

Urmează câteva momente de muzică, după care sunt proclamate două texte (Is 11,1s şi Gal 5,22-25) de doi solişti, între care se va cânta un refren la Duhul Sfânt, de către toţi.

L2. Din cartea profetului Isaia (11, 1...).
...

L3. Din Scrisoarea sfântului Paul către Galateni (5,22-25).
...

Reflecţie
Fiecare, în tăcere, pe cont propriu:
La Botez am fost scufundat în Domnul Isus, am fost altoit în el. Şi el m-a îmbrăcat cu sine. cu Isus sunt un fiu în care Tatăl se complace. În Mir, el a făcut în mine acest dar inefabil, marcându-mă cu sigiliul iubirii. Aduc, aşadar, laudă Duhului care m-a ales pentru sine, Duhului care s-a coborât asupra mea cu daruri şi roade.

Să se dedice un timp de tăcere, de rugăciune pentru a gusta dulceaţa Duhului Sfânt care locuieşte în inimile fiecăruia. La final, se va recita în formă cântată secvenţa la Duhul Sfânt.

IV. Viaţa mea este un sigiliu pe inima lui Dumnezeu

Se aduce vasul cu focul (poate fi suficientă o flacără într-un vas) în locul simbolic, în timp ce o voce proclamă versetul din Deuteronom:

L1. "Luaţi aminte ca nu cumva să uitaţi legământul pe care Domnul, Dumnezeul vostru, l-a încheiat cu voi..., căci Domnul Dumnezeul tău este foc mistuitor, Dumnezeu gelos" (Dt 4,24).

Urmează câteva clipe de muzică. Drept moment de rugăciune, apoi, unii lectori sugerează două sau trei texte de vocaţie. Fireşte, persoana care celebrează aniversarul de consacrare ar putea arăta cuvântul lui Dumnezeu care a fost semnificativ pentru viaţa sa şi care l-a făcut să decidă să accepte chemarea Domnului. Lectura din Isaia este coerentă cu tema focului purificator, deci ar fi bine să nu fie neglijată.

L2. Din cartea profetului Isaia (Is 6,1-8).

L3. Din Evanghelia după sfântul Matei (Mt 4,18-22).

L4. Din Evanghelia după sfântul Luca (Lc 5,27s).

L5. Din Evanghelia după sfântul Ioan (In 1,35b-39a).

Reflecţie
Fiecare, în tăcere, pe cont propriu:
Doamne, tu ai spus: "Am venit să aduc focul pe pământ; şi cât de mult aş vrea să fie deja aprins" (Lc 12,49). Acum trebuie să recunosc: focul tău a înflăcărat existenţa mea.
De multe ori m-ai întrebat, Doamne: "Ce cauţi?" şi de multe ori am intrat în casa ta şi "am văzut şi am auzit". De fiecare dată era o invitaţie nouă: "Vino şi vezi", "Vino şi ascultă", "Vino şi vesteşte", "Vino şi iubeşte", "Vino şi iartă", "Vino şi..."
Tu mi-ai ascultat răspunsurile mele când am spus: "Iată-mă" plin de curaj şi chiar şi când am spus "Iată-mă" mai timid, cu teamă, şovăitor. Ai purificat cu focul iubirii viaţa mea. Astăzi sunt aici ca să-ţi spun din nou, precum Isaia: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!", pentru că împreună cu tine plec urechea la strigătul omenirii la care este necesar să se dea un răspuns.

Persoana consacrată care celebrează aniversarul profesiunii poate, în acest moment, să dea o simplă mărturie despre un moment din viaţa sa. Apoi cei prezenţi, pe rând, iau o bucăţică de lemn, simbol al propriei vieţi, şi o pun în vasul cu foc. În timp ce fac acest gest, rostesc declaraţia lui Isaia: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!". Se încheie cu următoarea rugăciune şi formele obişnuite de încheiere şi binecuvântare.

Rugăciunea finală

P.

Cântec: Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni (Magnificat).

(Din Servizio della parola, nr. 394, gennaio 2008, p. 29-38)

Cu dorinţe de binecuvântare şi de înălţare sufletească,

Petru Gherghel, episcop de Iaşi