Iubiţi fraţi şi surori! În sărbătoarea de astăzi îl contemplăm pe Domnul Isus pe care Maria şi Iosif îl prezintă la templu "ca să-l ofere Domnului" (Lc 2,22). În această scenă evanghelică se revelează misterului Fiului Fecioarei, consacratul Tatălui, venit în lume pentru a împlini cu fidelitate voinţa lui (cf. Evr 10,5-7).
Simeon îl arată ca "lumină pentru luminarea neamurilor" (Lc 2,32) şi vesteşte prin cuvânt profetic oferirea lui supremă lui Dumnezeu şi victoria lui finală (cf. Lc 2,32-35). Este întâlnirea celor două Testamente, Vechiul şi Noul. Isus intră în templul vechi, El care este noul Templu al lui Dumnezeu: vine ca să viziteze poporul său, ducând la împlinire ascultarea faţă de Lege şi inaugurând timpurile din urmă ale mântuirii.
Este interesant de văzut de aproape această intrare a Pruncului Isus în solemnitatea din templu, într-un mare "du-te, vino" al atâtor persoane, cuprinse de activităţile lor: preoţii şi leviţii cu programul lor, numeroşii evlavioşi şi pelerini, doritori să se întâlnească cu Dumnezeu cel sfânt al lui Israel. Însă nici unul dintre aceştia nu-şi dă seama de nimic. Isus este un copil ca toţi ceilalţi, fiul întâi născut din doi părinţi foarte simpli. Şi preoţii sunt incapabili să perceapă semnele prezenţei noi şi deosebite a lui Mesia şi Mântuitor. Numai doi bătrâni, Simeon şi Ana, descoperă marea noutate. Conduşi de Duhul Sfânt, ei găsesc în acel Prunc împlinirea lungii lor aşteptări şi vegheri. Amândoi contemplă lumina lui Dumnezeu, care vine să lumineze lumea şi privirea lor profetică se deschide spre viitor, ca vestire a lui Mesia: "Lumen ad revelationem gentium!" (Lc 2,32). În atitudinea profetică a celor doi vizionari este toată Vechea Alianţă care exprimă bucuria întâlnirii cu Răscumpărătorul. La vederea Pruncului, Simeon şi Ana intuiesc faptul că tocmai El este Cel Aşteptat.
Prezentarea lui Isus la templu constituie o icoană elocventă a dăruirii totale a propriei vieţi pentru cei care, bărbaţi şi femei, sunt chemaţi să reproducă în Biserică şi în lume, prin sfaturile evanghelice, "trăsăturile caracteristice ale lui Isus feciorelnic, sărac şi ascultător" (Exortaţia apostolică postsinodală Vita consecrata, 1). De aceea, sărbătoarea de astăzi a fost aleasă de Venerabilul Ioan Paul al II-lea pentru a celebra anual Ziua Vieţii Consacrate. În acest context, adresez un salut cordial şi recunoscător Monseniorului Joăo Braz de Aviz, pe care de puţin timp l-am numit Prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi pentru Societăţile de Viaţă Apostolică, împreună cu Secretarul şi colaboratorii săi. Cu afecţiune îi salut pe Superiorii Generali prezenţi şi toate persoanele consacrate.
Aş vrea să propun trei gânduri scurte pentru reflecţia din această sărbătoare.
Primul: icoana evanghelică a Prezentării lui Isus la templu conţine simbolul fundamental al luminii; lumina care, pornind de la Cristos, se iradiază asupra Mariei şi a lui Iosif, asupra lui Simeon şi Anei şi, prin intermediul lor, asupra tuturor. Părinţii Bisericii au legat această iradiere cu drumul spiritual. Viaţa consacrată exprimă acest drum, în mod special, ca "filocalia", iubire faţă de frumuseţea divină, reflexie a bunătăţii lui Dumnezeu (cf. ibid., 19). Pe chipul lui Cristos străluceşte lumina acestei frumuseţi. "Biserica contemplă chipul transfigurat al lui Cristos, pentru a se întări în credinţă şi a nu risca rătăcirea în faţa chipului desfigurat de pe Cruce... ea este Mireasa în faţa Mirelui, părtaşă la misterul lui, învăluită de lumina lui, care ajunge la toţi fiii ei... Însă o experienţă singulară a luminii care provine din Cuvântul întrupat o au cu siguranţă cei chemaţi la viaţa consacrată. De fapt, profesiunea sfaturilor evanghelice îi situează ca semn şi profeţie pentru comunitatea fraţilor şi pentru lume" (ibid., 15).
În al doilea rând, icoana evanghelică manifestă profeţia, darul Duhului Sfânt. Simeon şi Ana, contemplându-l pe Pruncul Isus, întrevăd destinul lui de moarte şi de înviere pentru mântuirea tuturor neamurilor şi vestesc acest mister ca mântuire universală. Viaţa consacrată este chemată la această mărturie profetică, legată cu dubla sa aptitudine contemplativă şi activă. De fapt, consacraţilor şi consacratelor le este dat să manifeste primatul lui Dumnezeu, pasiunea pentru Evanghelia practicată ca formă de viaţă şi vestită săracilor şi celor din urmă de pe pământ. "În virtutea acestui primat nimic nu poate fi pus înaintea iubirii personale faţă de Cristos şi faţă de săracii în care El trăieşte. Adevărata profeţie se naşte din Dumnezeu, din prietenia cu El, din ascultarea atentă a Cuvântului său în diferitele circumstanţe ale istoriei" (ibid., 84). În acest mod, viaţa consacrată, în trăirea ei zilnică pe drumurile umanităţii, manifestă Evanghelia şi Împărăţia deja prezentă şi activă.
În al treilea rând, icoana evanghelică a Prezentării lui Isus la templu manifestă înţelepciunea lui Simeon şi Ana, înţelepciunea unei vieţi dedicate totalmente căutării feţei lui Dumnezeu, a semnelor lui, a voinţei lui; o viaţă dedicată ascultării şi vestirii Cuvântului său. ""Faciem tuam, Domine, requiram": faţa ta, Doamne, o caut (Ps 26,8)... Viaţa consacrată este în lume şi în Biserică semn vizibil al acestei căutări a feţei Domnului şi a căilor care conduc la El (cf. In 14,8)... Aşadar, persoana consacrată mărturiseşte angajarea, bucuroasă şi în acelaşi timp laborioasă, a căutării asidue şi înţelepte a voinţei divine" (Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi pentru Societăţile de Viaţă Apostolică, Instrucţiune Slujirea autorităţii şi ascultarea. "Faciem tuam Domine requiram" [2008], 1).
Iubiţi fraţi şi surori, fiţi ascultători râvnici ai Cuvântului, pentru că orice înţelepciune a vieţii se naşte din Cuvântul Domnului! Fiţi pătrunzători ai Cuvântului, prin lectio divina, pentru că viaţa consacrată "se naşte din ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi primeşte Evanghelia ca normă proprie de viaţă". A trăi în urmarea lui Cristos curat, sărac şi ascultător este în felul acesta o "exegeză" vie a Cuvântului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, în virtutea căruia a fost scrisă Biblia, este acelaşi care luminează cu lumină nouă Cuvântul lui Dumnezeu pentru fondatori şi fondatoare. Din el a venit orice carismă şi orice regulă vrea să fie exprimare a lui, dând naştere la itinerarii de viaţă creştină marcate de radicalitatea evanghelică" (Exortaţia apostolică postsinodală Verbum Domini, 83). Trăim astăzi, mai ales în societăţile mai dezvoltate, o condiţie marcată adesea de o pluralitate radicală, de o marginalizare progresivă a religiei din sfera publică, de un relativism care atinge valorile fundamentale. Acest lucru cere ca mărturia noastră creştină să fie luminoasă şi coerentă şi ca efortul nostru educativ să fie tot mai atent şi generos. În mod deosebit, acţiunea voastră apostolică, iubiţi fraţi şi surori, să devină angajare de viaţă, care se îndreaptă, cu pasiune perseverentă, spre Înţelepciune ca adevăr şi ca frumuseţe, "strălucire a adevărului". Să ştiţi să orientaţi cu înţelepciunea vieţii voastre şi cu încrederea în posibilităţile inepuizabile ale adevăratei educaţii inteligenţa şi inima bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru spre "viaţa bună a Evangheliei".
În acest moment, gândul meu se îndreaptă cu afecţiune specială spre toţi consacraţii şi consacratele, în orice parte a pământului, şi îi încredinţez Sfintei Fecioare Maria:
O, Marie, Maica Bisericii,
îţi încredinţez ţie toată viaţa consacrată,
pentru ca tu să-i dobândeşti plinătatea luminii divine:
să trăiască în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu,
în umilinţa urmării lui Isus Fiul tău şi Domnul nostru,
în primirea vizitei Duhului Sfânt,
în bucuria zilnică a lui magnificat,
pentru ca Biserica să fie edificată de sfinţenia vieţii
acestor fii şi fiice ale tale,
în porunca iubirii. Amin.
Benedictus pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
