|
| © Vatican Media |
Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 15. Martori: Venerabilul Matteo Ricci
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Noi continuăm în aceste cateheze vorbind despre zelul apostolic, adică ceea ce simte creştinul pentru a duce înainte vestea lui Isus Cristos. Şi astăzi aş vrea să prezint un alt mare exemplu de zel apostolic: noi am vorbit despre Sfântul Francisc Xaveriu, despre Sfântul Paul, zelul apostolic al marilor zeloşi; astăzi vom vorbi despre unul - italian - dar care a mers în China: Matteo Ricci.
Originar din Macerata, în Marche, după ce a studiat în şcolile iezuiţilor şi a intrat el însuşi în Societatea lui Isus, entuziasmat de rapoartele misionarilor pe care le asculta şi s-a entuziasmat, ca atâţia alţi tineri care simţeau acelaşi lucru, a cerut să fie trimis în misiunile din Extremul Orient. După tentativa lui Francisc Xaveriu, alţi douăzeci şi cinci de iezuiţi au încercat fără succes să intre în China. Dar Ricci şi un confrate al său s-au pregătit foarte bine, studiind cu atenţie limba şi obiceiurile chineze, şi până la urmă au reuşit să obţină să se stabilească în sudul ţării. A fost nevoie de optsprezece ani, cu patru etape prin patru oraşe diferite, înainte de a ajunge la Pechin, care era centrul. Cu statornicie şi răbdare, animat de o credinţă neclintită, Matteo Ricci a putut să depăşească dificultăţi, pericole, neîncrederi şi opoziţii. Gândiţi-vă în acel timp, a merge pe jos sau a merge călare, atâtea distanţe... şi el mergea înainte. Dar care a fost secretul lui Matteo Ricci? Pe ce drum l-a împins zelul?
El a urmat mereu calea dialogului şi a prieteniei cu toate persoanele pe care le întâlnea, şi asta i-a deschis multe uşi pentru vestirea credinţei creştine. Prima sa operă în limba chineză a fost tocmai un tratat Despre prietenie, care a avut mare rezonanţă. Pentru a se insera în cultura şi în viaţa chineză într-un prim moment se îmbrăca precum călugării budişti, după obiceiul ţării, dar apoi a înţeles că cea mai bună cale era aceea de a asuma stilul de viaţă şi hainele literaţilor, cum se îmbrăcau profesorii universitari, literaţii: şi el se îmbrăca aşa. A studiat în mod aprofundat textele lor clasice, aşa încât să poată prezenta creştinismul în dialog pozitiv cu înţelepciunea lor confucianistă şi cu uzanţele şi obiceiurile societăţii chineze. Şi asta se numeşte o atitudine de înculturare. Acest misionar a ştiut să "încultureze" credinţa creştină în dialog, ca părinţii antici cu cultura greacă.
Optima sa pregătire ştiinţifică trezea interes şi admiraţie din partea oamenilor culţi, începând de la vestitul său mapamond, harta întregii lumi cunoscute atunci, cu diferitele continente, care le revelează chinezilor pentru prima dată o realitate externă Chinei mult mai amplă decât şi-ar fi imaginat ei vreodată. Le arată că lumea este mai mare decât China, iar ei înţelegeau - pentru că erau inteligenţi. Dar şi cunoştinţele matematice şi astronomice ale lui Ricci şi ale misionarilor ucenici ai săi au contribuit la o întâlnire rodnică între cultura şi ştiinţa din Occident şi din Orient, care va trăi atunci unul din timpurile sale cele mai fericite, sub semnul dialogului şi prieteniei. De fapt, opera lui Matteo Ricci n-ar fi fost posibilă vreodată fără colaborarea marilor săi prieteni chinezi, ca vestiţii "Doctor Paul" (Xu Guangqi) şi "Doctor Leon" (Li Zhizao).
Totuşi, faima lui Ricci ca om de ştiinţă nu trebuie să întunece motivaţia mai profundă a tuturor eforturilor sale: adică, vestirea evangheliei. El, cu dialogul ştiinţific, cu oamenii de ştiinţă, mergea înainte dar dădea mărturie despre credinţa sa, despre evanghelie. Credibilitatea obţinută cu dialogul ştiinţific îi dădea autoritate pentru a propune adevărul credinţei şi al moralei creştine, despre care el vorbeşte în mod aprofundat în principalele sale opere chineze, cum sunt Adevărata semnificaţie a Stăpânului Cerului - aşa se numeşte acea carte. În afară de doctrină, sunt mărturia sa de viaţă călugărească, de virtute şi de rugăciune: aceşti misionari se rugau. Mergeau ca să predice, se mişcau, făceau mişcări politice, toate acestea: dar se rugau. Rugăciunea alimentează viaţa misionară, o viaţă de caritate, îi ajutau pe ceilalţi, umili, în dezinteres total faţă de onoruri şi bogăţii, care induc pe mulţi dintre discipolii şi prietenii săi chinezi să primească credinţa catolică. Pentru că vedeau un om aşa de inteligent, aşa de înţelept, aşa de viclean - în sensul bun al cuvântului - pentru a duce înainte lucrurile, şi aşa de credincios încât spuneau: "Dar ceea ce predică este adevărat pentru că este spus de o personalitate care dă mărturie: mărturiseşte cu propria viaţă ceea ce vesteşte". Aceasta este coerenţa evanghelizatorilor. Şi asta ne atinge pe noi toţi, creştinii, care suntem evanghelizatori. Eu pot să spun "Crezul" pe de rost, pot să spun toate lucrurile pe care noi le credem, dar dacă viaţa ta nu este coerentă cu ceea ce mărturiseşti nu foloseşte la nimic. Ceea ce atrage persoanele este mărturia de coerenţă: noi, creştinii, suntem chemaţi să trăim ceea ce spunem şi să nu ne prefacem că trăim ca nişte creştini, dar trăim ca nişte mondeni. Priviţi aceşti mari misionari - ca Matteo Ricci care este un italian - privind aceşti mari misionari, veţi vedea că forţa cea mai mare este coerenţa: sunt coerenţi.
În ultimele zile ale vieţii sale, celui care era mai aproape de el şi îl întreba cum se simte, Matteo Ricci "a răspuns că se gândea în acel moment dacă era mai mare bucuria şi veselia pe care o simţea în interior decât ideea că era aproape de călătoria sa pentru a merge să-l guste pe Dumnezeu, sau tristeţea care i-o putea provoca părăsirea însoţitorilor din întreaga misiune pe care o iubea foarte mult şi slujirea pe care o mai putea face Domnului Dumnezeului Nostru în această misiune" (S. De Ursis, Raport despre M. Ricci, Arhiva Istorică Romană S.I.). Este aceeaşi atitudine a apostolului Paul (cf. Fil 1,22-24), care voia să plece la Domnul, să-l întâlnească pe Domnul, dar "rămân pentru a vă sluji pe voi".
Matteo Ricci moare la Pechin în 1610, la vârsta de 57 de ani, un om care şi-a dat toată viaţa pentru misiune. Spiritul misionar al lui Matteo Ricci constituie un model viu actual. Iubirea sa faţă de poporul chinez este un model; dar ceea ce reprezintă un drum actual este coerenţa sa de viaţă, mărturia vieţii sale de creştin. El a dus creştinismul în China; el este mare, e adevărat, pentru că este un mare om de ştiinţă, el este mare pentru că este curajos, el este mare pentru că a scris atâtea cărţi, dar mai ales el este mare pentru că a fost coerent cu vocaţia sa, coerent cu acea voinţă de a-l urma pe Isus Cristos. Fraţilor şi surorilor, astăzi noi, fiecare dintre noi, să ne întrebăm înăuntru: "Sunt coerent, sau sunt un pic aşa şi aşa?".
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
