Sfânta Augustina Pietrantoni, patroană a asistenţilor medicali
Martoră a carităţii
de Anna Antida Casolino,
Soră a Carităţii a Sfintei Ioana Antida Thouret
În fiecare a doua duminică din septembrie, la Pozzaglia Sabina, unde s-a născut şi se odihneşte Sfânta Augustina Pietrantoni, are loc celebrarea comemorării liturgice anuale. Anul acesta, după evenimentele dureroase şi triste cauzate de pandemie, atenţia şi invitaţia se concentrează asupra medicilor asistenţilor medicali şi lucrătorilor sanitari dedicaţi în favoarea bolnavilor în situaţii cunoscute, foarte dificile şi foarte angajante.
Augustina, asistentă în Spitalul "Santo Spirito" din Roma, a dedicat îngrijiri multor bolnavi în timpuri la fel de dificile din punct de vedere religios, moral şi politic.
Născută la 27 martie 1864 la Pozzaglia Sabina, petrece copilăria, adolescenţa şi prima tinereţe în singurătatea senină a câmpiilor cu părinţi foarte stimaţi prin onestitate, evlavie şi hărnicie. A doua dintre 11 fraţi, îi educă la iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, colaborează la mersul economic al familiei, merge la munci grele în afara satului fără a asuma vreodată tonul persoanei sacrificate. Renunţă la câteva propuneri de căsătorie. Aşa răspunde unuia dintre pretendenţi: "Nu sunt o floare pe care o poate culege el". De fapt, în 1886 este primită de Surorile Carităţii ale Sfintei Ioan Antida Thouret. Destinată la Spitalul "Santo Spirito", unde se dedică în cinci saloane, consideră un har slujirea adusă bolnavilor. Un medic spune despre ea: "Mereu foarte dulce, se străduia nu numai să-şi facă datoria sa, ci şi mai mult şi foarte disponibilă" şi printre bolnavii de tuberculoză: "Este nevoie de răbdarea sorei Augustina".
La ameninţările anticlericale întunecate ale masoneriei răspunde cu fermitate şi dulceaţă, la vulgarităţile bolnavilor disperaţi cu o slujire mereu iubitoare şi cu rugăciunea.
La sfârşitul lunii iulie 1894, este internat Giuseppe Romanelli numit la Roma "Pippo er ciocco", arogant, certăreţ, violent. La 23 octombrie este expulzat pentru indisciplină. La 13 noiembrie, Augustina este ucisă de el care, din ură şi supărare, o loveşte mortal cu şapte înjunghieri.
Comportamentul moral nu este suficient pentru a explica viaţa lui Augustina. Viaţa sa tăcută şi de slujire este răscumpărată de măsura în care Isus era în ea. Dacă ar fi acţionat într-un "anumit mod", în acele locuri s-ar fi făcut mai multă ordine, dar nu ar fi fost iubit omul întreg. Asistenta nu ar fi fost asistentă, dacă n-ar fi înţeles sensul total al vieţii: prerogativă recunoscută în procesul de beatificare şi canonizare.
Decalogul asistentului prezintă maxime ale lui Augustina şi moduri de a face care dau mărturie despre calitatea slujirii sale. Între acestea, la nr. 7 se spune: "Trebuie să-i furi fratelui povara durerii" în sensul că boala trebuie să fie mai puţin boală, moartea trebuie să fie mai puţin moarte.
Cultura, idealul unei civilizaţii în raport strâns cu gradul de respect faţă de omul aflat în spital. Viziunea despre viaţă ca aceea a Augustinei face spitalul mai trăibil!
Trebuie să ne întrebăm: "Ne-ar plăcea să fie surori, asistente, asistenţi, medici, voluntari, lucrători sanitari ca ea?".
Dacă da, atunci contează foarte mult idealul, înainte de profesionalism! Să primim îndemnul cardinalului Martini: proclamaţi "mereu cu modul vostru de a sluji în locurile de durere, de suferinţă, de sărăcie, milostivirea infinită a Tatălui care este în ceruri. Să le dăm tuturor întărire, mângâiere, înţelegere, bucurie, speranţă, încredere ca Sfânta Augustina!".
(După L'Osservatore Romano, 8 septembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
