Un grup de 21 de credincioşi români, însoţiţi de pr. Robert Măţău (capelanul romano-catolic pentru românii din Marea Britanie), împreună cu 19 de englezi din Parohia Kingsbury, în frunte cu părintele paroh David Williamson, unde şi românii celebrează sfânta Liturghie în fiecare duminică, au participat, în perioada 20-27 octombrie 2012, la un pelerinaj în Ţara Sfântă, cel mai important loc de pelerinaj pentru creştinii din toată lumea. A fost al treilea mare pelerinaj, după cel de anul trecut de la Roma, iar acum doi ani la Lourdes.
Cele opt zile petrecute în Ţara Sfântă au fost încărcate de haruri şi binecuvântări, emoţii şi bucurie sufletească.
Pelerinajul a început în ziua de sâmbătă, 20 octombrie, cu sosirea la Tel Aviv, iar apoi în Ierusalim. În zilele ce au urmat am fost copleşiţi de o avalanşă de bucurii spirituale, mai ales pentru faptul că aproape toţi se aflau pentru prima dată în Ţara Sfântă şi aveau posibilitatea să vadă şi să fie pe viu în locuri pe care le văzuseră până atunci doar în poze sau la televizor, şi nu numai să le vadă, ci şi să fie acolo şi să se roage în atât de multe locuri unde am primit credinţă de la Mântuitorul nostru Isus Cristos, transmisă mai departe de apostoli şi Biserică.
Prima parte a pelerinajului a început la Betleem unde am participat la sfânta Liturghie, într-o grotă de la câmpul păstorilor şi unde am cântat cântece de Crăciun. Au urmat Betania, Ein Karem, toate locurile legate şi de prezenţa sfintei Fecioare Maria.
După sfânta Liturghie celebrată foarte de dimineaţă în bazilica "Naşterea Domnului" la Betleem, chiar la locul ce marchează evenimentul ce a schimbat pentru totdeauna vieţile şi mai ales parcursul nostru spre împărăţia veşnică. Unii au plâns (mai toţi aveau ochii strălucind de lacrimi de bucurie) la vederea reprezentării Pruncului Isus, ce de obicei se afla în centrul ieslei nativităţii în fiecare biserică la Crăciun, purtat de pr. Cristian Vacaru pe braţe şi oferit spre adorare pelerinilor, care asemenea magilor cu peste două mii de ani în urmă au venit de foarte departe să i se închine.
Apoi a urmat Ierusalimul timp de două zile unde momentele cheie au fost spovada pelerinilor la biserica "Dominus Flevit" pe Muntele Măslinilor (ce loc mai potrivit pentru a ne căi de păcate şi a-i cere cu ochii în lacrimi lui Isus iertarea şi ajutorul), Calea Sfintei Cruci pe Via Dolorosa, precum şi cele două sfinte Liturghii, prima celebrată în Grădina Ghetsemani în prima zi, iar mai apoi cea de-a doua şi cea mai emoţionantă Liturghie în Sfântul Mormânt, locul şi izvorul credinţei noastre unde pentru o jumătate de oră am fost doar noi în rugăciune, în locul unde orice creştină visează să ajungă şi să stea ceva mai mult decât cele câteva secunde alocate celor ce vin în pelerinaj!
Ultima parte a pelerinajului s-a desfăşurat în Galileea, binecuvântată de Cristos, prin predicile şi învăţătura ţinute în aceste locuri şi minunile făcute în peregrinările sale. În drum spre Ierihon ne-am oprit pentru jumătate de oră în Pustiul Iudeei, unde, la îndemnul pr. Cristian, după ce am admirat priveliştea în căldura ce începea să încingă aerul, deşi era dimineaţă devreme, am meditat pentru ceva vreme, fiecare acolo pe dealuri, singur la drumul credinţei noastre personale de până acum, cu suişurile şi coborâşurile, obstacolele şi realizările fiecăruia, totul în liniştea nefirească pentru noi cei veniţi dintr-o mare metropolă a lumii, linişte în care puteai parcă să-ţi auzi şi gândurile!
La Ierihon am văzut sicomorul lui Zaheu şi parcă i-am auzit glasul Domului strigându-l să se dea jos pentru că vrea să fie cu el la masă.
La râul Iordan, în locul care a fost închis de autorităţi pentru 47 de ani şi redeschis anul acesta pentru pelerini, am reînnoit făgăduinţele de la Botez. Spre seară am ajuns la Marea Moartă unde am rămas câteva ore. O parte din membri grupului au încercat experienţa ireală a plutirii pe apa atât de sărată, încât te ţine la suprafaţă fără nici cel mai mic efort, iar unii ne-am gândit că, dacă am avea credinţă şi curajul de a ne lăsa cu totul purtaţi pe braţe de Isus, viaţa nu ar mai fi atât de grea, ci o lină plutire spre tărâmul veşniciei. Dar suntem oameni, greşitori şi cu temeri şi ne este mai "uşor", paradoxal, să plutim în Marea Moartă decât să ne lăsăm - în încăpăţânarea noastră - în braţele iubitoare ale Lui Isus.
Apoi am fost la Nazaret, în bazilica "Buna-Vestire", unde cuvântul s-a făcut trup, şi ne-am rugat acolo urmând ca în bazilica "Sfântul Iosif" să celebrăm o sfântă Liturghie şi să cerem binecuvântarea Sfintei Familii asupra familiilor noastre. Firesc, au urmat sinagoga şi izvorul Mariei.
Am urcat şi ne-am rugat pe Muntele Fericirilor (unde am celebrat sfânta Liturghie), Tabgha, Marea Galileii. La Marea Galileii unii dintre noi am încercat să mergem pe ape la propriu, e drept mai la ţărm! Câţi au reuşit?! Doar cei ce au fost cu noi au răspunsul!
Am concluzionat cu toţii că e mai sigur ca, pe marea vieţii, "să înaintăm în larg" în corabia credinţei călăuziţi de Duhul sfânt spre limanul vieţii veşnice unde Cristos cel Înviat şi glorificat ne va aştepta cu un zâmbet de părinte iubitor uitându-se în sufletele noastre şi cu privirea ne va întreba uşor şi iertător ca un părinte răbdător şi iubitor: "De ce te-ai îndoit! Ştiai că sunt mereu alături să-ţi întind mâna să te ajut să te ridici şi să te salvez!"
Au urmat Cafarnaum şi Cana Galileii (unde cinci cupluri au reînnoit jurămintele de la căsătorie), Muntele Tabor şi am încheiat cu Liturghia celebrată în mănăstirea "Stella Maris" de pe Muntele Carmel.
La sfârşit mulţi au avut parte de un sentiment neobişnuit.
Părinte ceva lipseşte! Mi-au spus mulţi dintre ei!
Da, am spus şi eu!
Ce anume?
O părticică de suflet ne-a rămas în Betleem la iesle, în Nazaret, la casa Sfintei Familii, la Iordan, pe muntele fericirilor, pe Muntele măslinilor. În Grădina Ghetsemani cu o lacrimă, pe Calea Crucii la fiecare oprire, pe Golgota la picioarele crucii, ca mai apoi, la vederea mormântului gol, să spunem nu că l-au luat şi nu ştim unde l-au pus, ci Cristos a Înviat! El este tăria, credinţa şi speranţa noastră şi este cu noi mereu şi ne invită în Casa Tatălui.
Bucuria acestui pelerinaj e pentru noi asemenea cu a ucenicilor pe Muntele Tabor, care cu siguranţă că şi ei apoi nu au mai avut apoi linişte! "Doamne, ce bine ne este nouă aici..."! Ceva lipsea pe mai departe şi au înţeles la sfârşit ca sufletul nostru tânjeşte după Dumnezeu şi doar în el îşi găseşte fericirea şi pacea!
Dacă acum aceste locuri ni s-au părut minunate şi le simţim lipsa, cu cât mai minunat va fi la marea reîntâlnire!
Sub călăuzirea părintelui Cristian Vacaru (care pentru noi a fost mai mult decât un ghid şi călăuză spirituală în Ţara Sfântă) - am înţeles că pelerinul adevărat este cel ce-şi ia propria cruce - necazul său, încercările şi întreaga povară a vieţii - şi porneşte la drum, mergând în căutarea lui Dumnezeu pe care este încredinţat că îl va găsi şi îi va putea vorbi.
Mulţumindu-i părintelui Cristian încă odată pentru cărţile pelerinului, seninătate, răbdare, bunătate, hrana spirituală şi pentru bucuria şi gândurile bune sădite în suflete, îi invităm pe toţi să experimenteze acest mod de întâlnire la locurile sfinte, în bisericile de acasă sau pe unde se află cu cel care a dat sens şi semnificaţie vieţii noastre: Isus Cristos, izvorul de apă vie al credinţei.
Cu mult regret, la 27 octombrie a trebuit să părăsim atmosfera deosebită oferită de locurile sacre din Ţara Sfântă. La întoarcere, cei mai mulţi aveau lacrimi în ochi şi rosteau cuvinte ce porneau din inimă, povestind trăirile lor şi cum au simţit ocrotirea şi prezenţa lui Isus şi a Mariei. Pentru noi toţi acest pelerinaj făcut în Anul Credinţei la izvoarele credinţei va rămâne adânc întipărit în suflet şi va fi un imbold către o viaţă mai sfântă, plină de speranţă şi curaj în trăirea şi mărturisirea credinţei. Încredinţându-ne încă odată sfintei Fecioare Maria, Mama noastră cerească, am plecat spre Londra, nu trişti, ci cu veselia celor ce au trăit momente speciale de har pe care doresc să le împărtăşească şi celor dragi, odată ajunşi acasă.
În Anul Credinţei, la izvoarele credinţei, ne-am alinat setea sufletească şi privim cu speranţă, credinţă şi iubire către ţinta finală a vieţii fiecărui creştin, un loc în împărăţia fericirii veşnice, acolo unde ne vom bucura de vederea celor pe care acum mintea noastră nu le poate pricepe şi închipui!
Pr. Robert Măţău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-27 octombrie: Londra: Pelerinaj comunităţii catolice române în Ţara Sfântă
