Din Roman, pelerini ai speranţei în Cetatea Eternă, Assisi şi Cascia
În perioada 25-30 octombrie 2025, un grup de 54 de pelerini din Parohia ,,Isus, Bunul Păstor" din Roman, însoţiţi de pr. Vasile Petrişor, parohul comunităţii, au participat la un pelerinaj jubiliar la Roma, Assisi şi Cascia. Păşind pe urmele sfinţilor şi lăsându-se înflăcăraţi de credinţa lor, toţi cei prezenţi au trăit cu emoţie fiecare moment al pelerinajului, întorcându-se acasă cu sufletele pline de bucurie şi speranţă.
A fi pelerini ai speranţei în acest an jubiliar 2025 a însemnat pentru noi o experienţă unică, trăită în cea mai profundă credinţă, care ne-a revărsat în suflete pace şi bucurie. Experienţa de a fi pelerini este greu de explicat în cuvinte, deoarece fiecare clipă şi fiecare drum parcurs, cu toată oboseala trupului, au fost o binecuvântare; toate trăirile intense ale sufletului vor rămâne întipărite mereu în inimile noastre. A fost o săptămână plină de haruri şi binecuvântări de la Domnul, o invitaţie de a merge pe drumul credinţei mereu cu acelaşi entuziasm cu care am trăit aceste zile, având ca motto invitaţia lui Isus adresată ucenicilor săi: "Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!" (Mc 16,15).
Nu ne-am fi imaginat că, în doar câteva zile de pelerinaj, vom străbate împreună zeci de kilometri pe jos, pe străzile Romei, dar şi şi în împrejurimi, unde fiecare piatră, monument sau obiectiv ne vorbesc despre victorie şi glorie, măreţie şi splendoare. Am păşit cu bucurie pe acele locuri ce păstrează cu sfinţenie rădăcinile poporului nostru, dar mai cu seamă istoria bimilenară a credinţei noastre creştine, ţesută cu firul roşu al iubirii şi al martiriului primilor apostoli. Dacă aceste pietre ar putea striga, ele ne-ar spune cam aşa: trăinicia credinţei se bazează pe milostivirea şi atotputernicia lui Dumnezeu, dincolo de păcatele şi limitele noastre umane, şi că nimeni şi nimic nu ar putea să ne separe de iubirea sa pentru noi.
Numeroase au fost obiectivele vizitate, intense au fost trăirile noastre, însă ceea ce rămâne este flacăra vie a credinţei şi a iubirii ce a fost reaprinsă în inimile noastre prin puterea mărturiei fiecărui chip senin şi luminos în faţa lui Isus Cristos, prezent în tabernacolele din bisericile unde am păşit cu spirit de umilinţă şi inimi pioase.
În prima zi a pelerinajului nostru, am participat la Sfânta Liturghie alături de comunitatea conaţionalilor noştri, în Biserica "San Vitale", unde slujeşte Mons. Isidor Iacovici. Apoi, am experimentat universalitatea Bisericii împreună de miile de pelerini care au luat parte, în Piaţa "San Pietro", la rugăciunea "Angelus", condusă de Sfântul Părinte Papa. Cu rozariul în mâini, am pornit apoi în procesiune spre Poarta Sfântă a Bazilicii "Sfântul Petru" din Vatican. O emoţie profundă se simţea la unison şi un zâmbet din inimă se citea pe chipul fiecăruia dintre noi. Odată ajunşi în faţa bazilicii, am intrat pe Poarta Sfântă, în rugăciune, fiind recunoscători bunului Dumnezeu pentru acest mare har cu care ne-a binecuvântat.
Model grăitor în drumul nostru, peregrinând prin credinţă, rugăciune stăruitoare, lacrimi vărsate din iubire, ne-a fost Sfânta Monica, al cărei mormânt l-am vizitat şi în faţa căruia ne-am recules. În continuare, am păşit pe străzile Romei vizitând bisericile şi monumentele din centrul oraşului.
În următoarea zi am trecut prin Poarta Sfântă a altor bazilici papale: "Sfântul Ioan din Lateran" şi "Sfânta Maria cea Mare". Cuvintele sunt prea sărace pentru a reda trăirile profunde simţite în această bazilică, la mormântul Sfântului Părinte Papa Francisc. De asemenea, am vizitat Bazilica "Sfânta Cruce în Ierusalim", unde am venerat relicvele crucii lui Isus şi ne-am rugat Calea Sfintei Cruci. O trăire deosebită am avut-o la Scala Santa; în genunchi, cu duhul smerit, am urcat aceste scări, gândindu-ne la rănile lui Isus, sărutând ai săi paşi şi al său sânge.
Spre seară am vizitat Colosseum, Arcul de Triumf al lui Constantin, Columna lui Traian şi Forul Roman - monumente ce ne vorbesc despre o istorie de glorie, dar şi despre un imperiu care, deşi părea nemuritor, ne-a arătat că doar domnia lui Cristos rămâne veşnică.
Cu multe trăiri frumoase în suflet, pelerinajul nostru a continuat la Assisi. Aici am vizitat Bazilica "Sfânta Maria a Îngerilor" în interiorul căreia se găseşte capela Porţiuncula. Ne-am îndreptat apoi spre Bazilica "Sfânta Clara", la mormântul acesteia, spre biserica "Santa Maria Maggiore", în care se află mormântul Fericitului Carlo Acutis, precum şi în Bazilica "Sfântului Francisc de Assisi" care adăposteşte mormântul acestui mare sfânt. Îi mulţumim pr. Emanuel Chiricheş, OFMConv., care ne-a condus pe străzile acestui oraş şi ne-a explicat atât de frumos bogăţiile acestuia.
Momentul culminant al acestei memorabile zile a fost vizita la sanctuarul dedicat Sfintei Rita de Cascia, unde am avut fericita ocazie să putem celebra Sfânta Liturghie în limba română şi să-i spunem sfintei toate cazurile şi problemele noastre ce ni se par imposibil de rezolvat.
Miercuri, încă din zori, cu mari emoţii ne-am îndreptat din nou spre Piaţa "Sfântul Petru", unde, de această dată, am participat la audienţa Sfântului Părinte Leon al XIV-lea, după care am intrat pe porţile celei de-a patra bazilici papale, "Sfântul Paul în afara zidurilor".
Îi mulţumim Domnului pentru aceste zile minunate! Le mulţumim şi tuturor acelora care au făcut posibil pelerinajul nostru, mai ales părintelui paroh, Vasile Petrişor. Domnul să ne ajute să păstrăm mereu aprinsă flacăra credinţei, a speranţei şi a iubirii.
Sr. Maria Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25-30 octombrie: Din Roman, pelerini ai speranţei în Cetatea Eternă, Assisi şi Cascia