Liturghia prezidată de cardinalul Re, decan al Colegiului

© Vatican Media

Maria să ne ajute să construim fraternitatea

"În această a doua zi a consistoriului, Maica Domnului să ne însoţească în a înfrunta cu înţelepciune marile provocări ale vremurilor noastre, caracterizate de cultura puterii şi a puterii, şi să ne ajute să construim civilizaţia fraternităţii, a iubirii şi a păcii": aşa s-a rugat cardinalul decan Giovanni Battista Re în concelebrarea euharistică cu participanţii la consistoriul extraordinar prezidat la altarul Catedrei din bazilica "Sfântul Petru", in aceasta dimineaţă, sâmbătă, 27 iunie 2026, la începutul celei de-a doua zile de lucrări. Iată omilia rostită de cardinal care comentează Evanghelia (In 19, 25-34) a Liturghiei votive a Fecioarei Maria şi Maica Bisericii.

Pasajul evanghelic care tocmai a fost proclamat ne duce cu gândul şi cu inima la Calvar, cel mai înalt şi mai decisiv moment din istoria omenirii: cel al jertfei răscumpărătoare a lui Cristos pentru mântuirea noastră. Evanghelistul Ioan, singurul apostol prezent pe Calvar, ne spune că Maica Domnului a fost acolo: stabat iuxta crucem. Sobrietatea evanghelistului ne permite să înţelegem că imensa durere a trupului lui Isus a reverberat cu angoasă în inima Maicii Domnului, care a fost martoră neputincioasă la acest chin, împărtăşind cu inima ei maternă pătimirea fiului său.

În mijlocul agoniei cumplite a răstignirii, înainte de a-şi da ultima suflare, gestul final al lui Isus a fost acela de a ne oferi un dar. La darul incomparabil al lui însuşi în Euharistie, oferit nouă în seara precedentă în cenacol, Cristos a vrut să adauge un alt dar inefabil: ne-a dat-o pe Fecioara Maria ca Mamă a noastră. Conştient că "toate lucrurile se împliniseră acum", din înălţimea Crucii, întorcându-se către Fecioara Maria, Isus a spus: "Iată fiul tău". Apoi, întorcându-se către Ioan, a spus: "Iată mama ta". Desigur, în grija sa filială, Isus nu a vrut să o lase pe mama sa fără sprijin şi apărare; dar adevăratul sens al acestui pasaj este mai profund şi ne vorbeşte despre rolul matern al Mariei în viaţa tuturor credincioşilor. Într-adevăr, înainte de a o încredinţa pe Fecioara Maria apostolului Ioan, Isus îl încredinţează pe Ioan Fecioarei Maria, iar în Ioan ne încredinţează pe noi toţi. Sau mai degrabă, Cristos încredinţează Fecioarei Maria o maternitate spirituală universală care se extinde de la apostolul Ioan la toţi creştinii de-a lungul secolelor.

Primul gând al lui Cristos muribund nu a fost pentru mama lui, care din acel moment a rămas singură, ci pentru omenire, care are nevoie de ajutorul unei mame: "Femeie, iată-l pe fiul tău". Prin această încredinţare, Cristos îi atribuie Sfintei Fecioare Maria o nouă maternitate cu dimensiune universală, care de la apostolul Ioan ajunge în toată omenirea. Abia după aceea îi spune lui Ioan: "Iată mama ta". Şi din acel moment, Ioan a luat-o cu el "introducând-o în tot spaţiul propriei vieţi interioare" (Redemptoris Mater, 45). La poalele Crucii lui Isus muribund s-a născut maternitatea spirituală a Sfintei Fecioare Maria în orizontul întregii omeniri; o maternitate animată de dorinţa de a ne ajuta să creştem spiritual şi de o atenţie grijulie la toate nevoile şi la toate suferinţele fiecărei creaturi umane şi mereu disponibilă să ne vină în ajutor.

Rădăcinile devoţiunii mariane sunt aşadar înfipte acolo, pe Golgota. De atunci, în vicisitudinile bucuroase şi triste ale vieţii, putem conta întotdeauna pe ajutorul unei mame, care este aproape de Dumnezeu şi, prin urmare, poate mijloci pentru noi şi, în acelaşi timp, ne este aproape cu afecţiune maternă, şi nimic dintre problemele şi grijile noastre nu-i scapă. După cum spune Paul al VI-lea în Marialis cultus, pe calea fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, fie că ştiu, fie că nu, Dumnezeu a pus-o pe Fecioara Maria, să vegheze asupra noastră şi să ne arate calea. Acolo, pe Calvar, Fecioara Maria a suferit pentru noi, pentru ca noi să avem puterea şi încrederea de a înfrunta numeroasele încercări ale existenţei şi timpului nostru. Fiecare rană provocată Fiului ei a atins inima ei delicată. La ora trei după-amiaza, moartea pune capăt suferinţei inegalabile a lui Isus, dar nu pune capăt chinului mamei sale. Suliţa soldatului nu poate lovi un Isus deja mort, dar sporeşte durerea celei care, în faţa Fiului său mort, ajunge la apogeul suferinţei sale.

Maria trăieşte moartea Fiului ei nu numai cu sentimente materne, ci mai profund în credinţă şi este sensibilă la măreţia incomparabilă a dăruirii de sine însuşi de către Isus. După cum afirmă Lumen gentium, "Preasfânta Fecioară Maria a înaintat în pelerinajul său de credinţă şi a perseverat cu credinţă în unirea cu Fiul ei până la cruce, unde a stat nu fără un plan divin" (nr. 58).

Nicio creatură nu a experimentat vreodată o asemenea apropiere şi o legătură cu Dumnezeu precum Fecioara Maria, care este prezentă în fiecare moment decisiv al istoriei mântuirii. Preasfânta Fecioară Maria este în inima misterului Întrupării: Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om născându-se din ea. L-am primit de la ea. Dumnezeu, în planurile sale misterioase, a ales această cale pentru ca Cristos să vină la noi ca om adevărat şi nu putem găsi o cale mai bună de a ajunge la el decât prin Fecioara Maria.

Subordonată lui Cristos, dar împreună cu el şi în el, Preasfânta Fecioară Maria este prezentă şi acţionează în Biserică şi în lume pentru mântuirea fiecărui bărbat şi a fiecărei femei.

În această a doua zi a consistoriului, fie ca Maica Domnului să ne însoţească în timp ce înfruntăm cu înţelepciune marile provocări ale timpului nostru, caracterizat de cultura puterii şi a tăriei, şi să ne ajute să construim civilizaţia fraternităţii, a iubirii şi a păcii.

(După L'Osservatore Romano, 27 iunie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu