Un grup de credincioşi din Dieceza de Iaşi participă, în perioada 8-19 aprilie, la un pelerinaj în Ţara Sfântă. Evenimentul a fost posibil prin sprijinul Misiunii Catolice de Pelerinaje "Ad Astra Pilgrims" din Bucureşti, coordonată de pr. Diacon Dan-Florian Popescu, în strânsă colaborare cu pr. Cristian Vacaru, asistentul spiritual pentru românii din Israel, la rândul său, coordonator de pelerinaje pentru credincioşii dornici să viziteze Ţara Sfântă.

Conducătorul grupului de pelerini este pr. Claudiu Dumea, profesor la Institutul Teologic "Sf. Iosif" din Iaşi, având şi misiunea de ghid spiritual. Împreună cu acesta şi cu cei doi organizatori, merg pe urmele paşilor lui Isus pr. Felician Tiba, formator la Institutul Teologic, precum şi câteva persoane din Iaşi şi Piatra Neamţ. Pelerinajul are drept scop principal participarea la momentele speciale din Duminica Floriilor, Săptămâna Sfântă şi sărbătoarea Învierii, precum şi vizitarea multora din locurile sfinte amintite în Sfânta Scriptură.

Prima etapă a pelerinajului a început duminică, 9 aprilie, Duminica Floriilor, sărbătoarea intrării oficiale a lui Isus în Ierusalim. Grupul, cazat la Mănăstirea "San Pietro in Gallicantu" - locul în care a cântat cocoşul când Petru s-a lepădat de trei ori de Isus -, s-a deplasat pe Muntele Măslinilor, la Biserica "Dominus Flevit" ridicată pe locul unde Isus a plâns asupra Ierusalimului. După celebrarea sfintei Liturghii, la ora 14,00 ni s-au alăturat şi alţi români care lucrează în Israel şi împreună ne-am îndreptat spre biserica Betfaghe, locul de unde Isus a pornit spre Ierusalim călare pe un măgăruş. Aici s-a format procesiunea, la care, conform canalului de televiziune Tele Pace, au participat în jur de 20.000 de persoane venite din întreaga lume, având un singur scop, şi anume să reparcurgă traseul străbătut de Isus acum 2000 de ani. Drumul lung de circa trei km a fost parcurs în două ore şi jumătate, mergând până în Ierusalimul vechi, la biserica "Sf. Ana", locul în care trăiau părinţii sfintei Fecioare Maria. Pe drum, pe o căldură toridă, în jur de 30 de grade, fiecare grup din procesiune s-a rugat şi a cântat în limba maternă. O dată ajunşi la biserica "Sf. Ana", am ascultat mesajul adresat de patriarhul latin al Ierusalimului, Michel Sabach, care a dat apoi binecuvântarea cu o cruce în care se aflau bucăţi din adevărata cruce a lui Isus. Procesiunea a fost impresionantă nu doar prin numărul mare de participanţi, ci şi prin extraordinara diversitate a acestora. Nenumărate grupuri de tineri, îmbrăcaţi fiecare în haine specifice organizaţiei sau asociaţiei din care făceau parte, copii pe jos sau în braţele părinţilor, patriarhul latin al Ierusalimului alături de alţi episcopi, mulţi preoţi, călugări şi călugăriţe, forţe de ordine, toţi au încercat să refacă, prin entuziasmul cântărilor şi prin intensitatea rugăciunilor, atmosfera din timpul lui Isus. Caracteristica principală a procesiunii, pe lângă cântări şi rugăciune, a fost bucuria. O bucurie specială se putea citi pe feţele tuturor, o bucurie motivată poate şi de faptul că mulţi din cei prezenţi participau pentru prima dată la un astfel de eveniment.

După binecuvântarea patriarhului latin al Ierusalimului, tinerii şi copiii prezenţi, întorcându-se fiecare spre parohia din care proveneau, au oferit un veritabil concert de tobe. Îmbrăcaţi milităreşte, fiecare dotat cu o tobă şi alte goarne, cu toţii au dat fast sărbătorii.

La sfârşitul zilei, grupul nostru a plecat spre Haifa, în Galileea, unde în ziua următoare am vizitat Biserica Înmulţirii Pâinilor, Biserica în care Isus, după învierea sa, l-a confirmat pe Petru drept cap al Bisericii Universale, Lacul Genezaret, oraşul Cafarnaum cu ruinele casei Sfântului Petru, Nazaretul cu Biserica Bunei-Vestiri, casa sfântului Iosif, precum şi Cana Galileii, locul primei minuni a lui Isus.

Marţi şi miercuri ne-am rugat pe Muntele Fericirilor şi pe Muntele Tabor, şi am vizitat Tel Dan, locul de unde izvorăşte Iordanul, şi Cezareea lui Filip, locul unde Isus l-a confirmat pe Petru ca păstor al Bisericii Universale, alături de alte locuri binecuvântate pe care le cunoaştem din Sfânta Scriptură. Miezul zilei ne-a găsit pe Muntele Carmel, la Muqraka, locul unde profetul Ilie a adus jertfă Domnului, şi a readus poporul pe calea cea dreaptă. În după-amiaza zilei am ajuns la Quiriat Yearim unde ne-am rugat sfintei Fecioare Maria, Arca Noii Alianţe, apoi ne-am bucurat să vedem locul pe unde a copilărit sfântul Ioan Botezătorul, la Ein Karem. Am încheiat ziua de miercuri cu o vizită la Zidul Plângerii, cu atât mai mult cu cât această zi este ziua în care evreii încep sărbătoarea Pesah (Paştele evreiesc). Începând de joi, întregul grup va participa activ la toate momentele speciale de la Ierusalim, respectiv Liturghia crismei la Sfântul Mormânt, celebrările din Grădina Măslinilor, Calea sfintei cruci, precum şi Liturghia Învierii. Programul nostru prevede, printre altele, şi celebrarea unei sfinte Liturghii împreună cu românii din Yafo, vizite la Ierihon, Qumran, Massada, Marea Moartă şi Betleem.

Încheierea pelerinajului va avea loc, marţi, 19 aprilie, când vom reveni în ţară.

Toate aceste vizite la locurile sfinte, precum şi celebrările din triduumul pascal, constituie un moment privilegiat pentru fiecare dintre participanţi, dar şi un imbold pentru alţi credincioşi români dornici să viziteze Ţara Sfântă, cărora nu le putem spune decât că un asemenea pelerinaj este cu adevărat un moment de har.

Pr. Felician Tiba