Exerciţii spirituale ale Curiei Romane
Întoarce-te pe calea ta!
Ce faci aici? Ce cauţi? Te laşi surprins de Dumnezeu? De asemenea: vrei să înţelegi unde vrei să mergi? Atunci "întoarce-te pe calea ta". S-a deschis cu întrebări şi invitaţii adresate direct inimii celor prezenţi a patra zi de exerciţii spirituale de Postul Mare pentru Papa şi Curia Romană, în desfăşurare în casa "Învăţătorul divin" a călugărilor paulini la Ariccia. Carmelitul Bruno Secondin a semănat aceste solicitări în prima meditaţie de miercuri 25 februarie care, după reflecţiile dedicate pentru a recupera propriul adevăr interior şi libertatea de adeziune la propunerea lui Dumnezeu, a deschis spre drumul către acea propunere.
Acţiunea contrastată a profetului Ilie care s-a bătut cu zel şi furie sacră, dar cu un egocentrism exasperat, pentru a apăra alianţa dintre Domnul şi poporul său, şi care este epuizat, înfrânt şi înfricoşat într-o peşteră din muntele Horeb, a continuat să ofere ideile pentru reflecţiile predicatorului. În meditaţia de marţi 24 februarie după-amiază, călugărul a completat propunerea de "cercetare a conştiinţei" analizând tocmai situaţia tragică a lui Ilie care, aşa cum se relatează în capitolul 19 al Primei Cărţi a Regilor, este într-o stare de "deprimare mortală", înfricoşat, fugind, singur, epuizat, dezamăgit de propriul eşec.
O stare de deprimare care, a spus părintele Secondin, "nu este aşa de rară şi în viaţa sacerdotală. Atâţia se prăbuşesc, şi printre preoţi". Deci trebuie să fim atenţi la anumite semnale care ar putea să ajungă în dificultăţi interioare enorme. Înainte de toate "frica". Iese în evidenţă când ne este teamă de viitor, să ne asumăm responsabilităţi. Şi poate fi însoţită de "singurătate", de faptul de a ne simţi excluşi şi diferiţi, de sentimentul de "gol" dat de o viaţă uscată, dezamăgită de insuccese, de "prăbuşirea psihofizică" şi de "autoacuzare" (însuşi Ilie spune: "nu sunt mai bun decât părinţii mei"). Toate acestea pot să ducă la "fugă" - care poate să fie fizică sau în imaginar - sau la repetarea obsesivă a unor anumite gesturi (cum ar fi consumul de alcool şi de mâncare sau evadările în lumea virtuală), sau chiar la "dorinţa morţii".
Pentru a evita toate acestea este importat a trăi o viaţă în care "raportul dintre muncă, odihnă, rugăciune şi relaţii sociale" să fie "bine echilibrat".
A recunoaşte cât mai repede posibil anumite dinamici interioare, anumite "semnale de stres", este fundamental pentru a putea găsi acea soluţie care este prospectată în relatarea biblică prin intervenţia îngerului care-l întăreşte pe Ilie şi-l invită să se îndrepte spre Horeb. "Ilie - a explicat carmelitul - prăbuşit în iad, cunoaşte transformarea fugii înfricoşate care devine pelerinaj". Şi noi, s-a întrebat el, în dificultăţi "ştim să recunoaştem în jurul nostru mâna îngerului?". Aşa cum pâinea a fost sprijin pentru Ilie, "recunoaştem în Euharistie viaticul care ne însoţeşte?". Aşa cum călătoria l-a dus din nou pe Ilie la rădăcinile alianţei, ştim şi noi "să ne întoarcem la rădăcinile" credinţei noastre?
Odată ce s-a făcut adevăr în interiorul propriu şi ne-am predispus la ascultare, poate să vină confruntarea cu Dumnezeu. Şi "manifestarea misterioasă" pe care a experimentat-o Ilie pe Horeb, acel "sunet de linişte adâncă" asupra căruia atâţia exegeţi frământat, poate sugera mult meditaţiei personale.
Părintele Secondin, în meditaţia de dimineaţă din ziua de miercuri, a parcurs în detaliu dialogul dintre Dumnezeu şi Ilie. Profetul este caracterizat de un "eu hipertrofic" care îl face să se considere "buricul pământului"; în această optică, "înfrângerea sa ar putea să pară înfrângerea lui Dumnezeu". Domnul "îl lasă să facă poliloghie în solilocviul său hipertrofic", vrea ca Ilie "să se lase descompus" şi să facă o "purificare profundă". Îl dărâmă cu întrebarea: "Ce faci aici?". Dumnezeu "se prezintă cu o întrebare" şi îl constrânge pe om "să se privească înăuntru, să dea glas neliniştilor pe care le poartă".
Uneori, a avertizat predicatorul, şi pentru noi Dumnezeu devine un soi de "bibelou"; şi riscăm să-l "manipulăm" cu aceeaşi furie care pare să-l pătrundă pe profet. Însă "Dumnezeu este liber în faţa celor puternici şi chiar în faţa furiei lui Ilie": eşecul lui Ilie nu-l tulbură pe Dumnezeu, care are deja un plan al său şi are un popor care oricum i-a rămas fidel.
Ilie este zdruncinat interior. Vântul puternic, cutremurul, focul în care profetul nu-l găseşte pe Dumnezeu ar putea să fie - a imaginat părintele Secondin - şi "proiecţii de stări interioare" ale unei persoane căreia i-a căzut pe umeri lumea întreagă.
Din această lectio, a explicat predicatorul, trebuie să provină întrebări personale: "Avem şi noi Isabele care ne ruinează viaţa? Suntem obsedaţi de probleme cu unele persoane, sau de muncă, de carieră?". Cum ne raportăm cu Dumnezeu? Ştim "să stăm în adoraţie temătoare a lui Dumnezeu care trece?". De vreme ce Domnul este intimitate, "avem obişnuinţa de a sta cu el în intimitate?". Sau există glasuri asurzitoare ("succes, vanitate, bani, păcatele celorlalţi") care ne distrag? În sfârşit - amintind pe cei şapte mii de israeliţi care au rămas fideli Domnului - ne dăm seama că aceştia pot să reprezinte "fidelitatea tăcută a poporului"? Şi cine meditează trebuie să se şi întrebe: sunt capabil să înţeleg şi să interceptez această fidelitate, sunt capabil să ascult "ultrasunetele săracilor, ale celor simpli, ale celor mici", care sunt "daruri preţioase şi nu fragmente pierdute"?
Răspunsurile pot găsi un sprijin în aceea care este reacţia lui Dumnezeu în relatarea biblică. Ilie voia să termine acolo, să moară pe Horeb, unde începuse alianţa; în schimb Dumnezeu "îl trimite la o nouă perioadă". Şi noi suntem chemaţi să "percepem semne de viitor" în rădăcinile noastre, să "regăsim prospeţimea", să pornim la drum. Şi dacă, asemenea lui Ilie, "suntem dezamăgiţi, obosiţi, ne credem cei mai buni dintre toţi şi credem că lumea este locuită numai de diavoli dezlănţuiţi", să ne lăsăm "surprinşi de Dumnezeu" şi să începe un drum nou.
Iată, aşadar, invitaţia cu care predicatorul a încheiat meditaţia: "Întoarce-te pe calea ta!". O invitaţie pe care părintele Secondin a însoţit-o cu o serie de sugestii concrete, invitând să împărtăşim propriile bunuri materiale cu cei mai săraci, să "deschidem dulapurile pline de mantii inutile" şi să le aruncăm, să deschidem braţele pentru "a face pace sinceră cu acela pe care nu reuşim să-l suportăm", să deschidem orizonturile "spre adevărul polifonic, spre frumuseţea culturilor şi spre bogăţia tradiţiilor" pentru a admira ceea ce Dumnezeu a făcut frumos.
În sfârşit carmelitul a îndemnat: "Îndreaptă-ţi paşii tăi spre periferii, mergi ca să celebrezi în barăci, mergi la masă cu acela care are puţin de mâncare. Vei înţelege unde te aşteaptă Dumnezeu".
(După L'Osservatore Romano, 26 februarie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
