Speranţe pentru o pace justă şi prosperă
De Gaetano Vallini
"Această ţară, după războiul dur şi sângeros, încă nu este vindecat de rănile profunde. Deşi conflictul s-a oprit, nu s-a creat un stat de drept în măsură să apere orice identitate personală, religioasă şi etnică. Marile puteri care au impus acordurile de la Dayton au lăsat politicienilor locali funcţia de a construi viitorul; însă aceştia au rămas numai observatori. Acest lucru nu va putea duce niciodată la o pace stabilă, justă şi prosperă". Nu arată prea mult optimism cardinalul Vinko Puljić, arhiepiscop de Vrhbosna, Sarajevo, prezentând situaţia din Bosnia şi Herţegovina. Dar speranţă da, multă. O speranţă care astăzi are faţa Papei Francisc. De fapt, după Albania, cu călătoria la Tirana, Pontiful a ales din nou să intre în Europa dintr-o altă periferie, dintr-o altă ţară balcanică în care musulmanii sunt 40% din populaţie. Mâine, sâmbătă, va fi chiar la Sarajevo, oraş cu o istorie recentă dramatică, sfâşiată de aproape patru ani de război între 1992 şi 1996, strânsă într-un asediu lung şi sângeros, la sfârşitul căruia s-au numărat douăsprezece mii de morţi şi cincizeci de mii de răniţi. "Anunţarea vizitei - explică arhiepiscopul - a pus Bosnia şi Herţegovine în centrul atenţiei mass-mediei mondiale. În acest mod, politicienii naţionali şi străini au început să se intereseze cu seriozitate de această ţară şi să caute soluţii. De aceea, oamenii obişnuiţi sunt foarte recunoscători Papei pentru gestul de dăruire paternă, care se va manifesta cu vizita sa ca pelerin de pace şi susţinător al dialogului".
- Atunci când, în urmă cu optsprezece ani, Ioan Paul al II-lea a reuşit în sfârşit să facă vizita sa la Sarajevo, rănile războiului - care a costat viaţa a aproape o sută de mii de persoane şi care a readus în Europa ruşinea purificării etnice - erau încă deschise. Ce rămâne din acel conflict tragic şi ce anume se poate face pentru a-l depăşi definitiv?
Papa Wojtyla a adus un mesaj de speranţă şi de încurajare: binele poate să învingă şi trebuie să învingă toate relele. Vizita sa şi cuvântul său patern au fost ca un balsam pe răni. Şi era necesar să se vindece multele răni cauzate în vieţile noastre de război. Invitaţia sa la iertare şi la reconciliere rămâne un program de dialog, de convieţuire şi de toleranţă încă valabil. Cei puternici ai lumii, în discursurile lor politice, au vorbit despre pace şi despre egalitate a drepturilor, dar în realitate au creat un climat în care este în vigoare legea celui mai puternic. Pentru aceasta, mesajele Pontifului constituie mereu o ţintă şi o invitaţie de a continua să ne angajăm pentru construirea păcii întemeiate pe principii de egalitate a drepturilor.
- Ţara trăieşte un moment deosebit de dificil: criză economică profundă, şomaj foarte ridicat, lipsa de perspective, fuga tinerilor în străinătate. O provocare şi pentru Biserică. Cum este înfruntată?
Această ţară are resurse naturale minunate, dar nu are dezvoltare economică şi nici legi stabile. Nici politicienii locali nici liderii internaţionali nu se preocupă să favorizeze dezvoltarea antreprenorială şi crearea de locuri de muncă. Şi astfel mulţi tineri pleacă. Unele ţări îi primesc cu plăcere pentru că sunt persoane pregătite, pentru formarea cărora n-au făcut nicio investiţie. Biserica consideră că lucrul cel mai preţios este să investească tocmai în tineri. Pentru aceasta am deschis aşa-numitele Şcoli pentru Europa. Mai ales vrem să revărsăm în ei curajul de a înfrunta provocările vieţii zilnice. În schimb, prin activitatea caritativă furnizăm ajutorul mai nemijlocit îndeosebi bătrânilor şi celor bolnavi; în timp ce cu deschiderea de grădiniţe îi ajutăm pe părinţii care lucrează.
- La Sarajevo în câteva sute de metri se situează catedrala catolică, cea ortodoxă, moscheea şi sinagoga. Definit Ierusalimul din Europa, timp de secole acest oraş a fost exemplu de convieţuire paşnică. Care este situaţia astăzi?
Trăim şi astăzi împreună în acelaşi oraş, însă catolicii, care sunt o minoritate, nu se bucură de aceleaşi drepturi, care aici sunt legate de apartenenţa etnică. De vreme ce catolicii sunt în mare parte croaţi, drepturile lor depind de cele garantate acestei etnii. Este în vigoare regula majorităţii, care nu oferă minorităţii o garanţie capabilă să înlăture toate temerile. Asta nu depinde de comunităţile religioase, ci de politică, de cel care este la conducere şi ar trebui să garanteze siguranţa fiecărui cetăţean la toate nivelele. Biserica catolică aminteşte în mod constant această realitate. Totuşi nedreptatea nu este corectată, ba chiar devine şi mai acută. Din păcate, dacă lucrurile ar trebui să continue aşa, vor rămâne numai clădirile ca să dea mărturie că aici am trăit în diversitate. Oamenii vor pleca.
- Dumneavoastră, în februarie, l-aţi întâlnit pe marele muftiu. Cum sunt raporturile cu musulmanii şi care este poziţia comunităţii locale faţă de fundamentalismul islamic?
În realitate ne întâlnim adesea pentru a discuta despre diferite probleme. Liderii musulmani participă în mod obişnuit la procesul de dialog, dar nu este simplu a comunica cu baza pentru a crea o atitudine de stimă şi de respectare a diferitelor identităţi. Cât priveşte fundamentalismul, actualul mare muftiu a dat o declaraţie foarte energică, afirmând că statul trebuie să revoce cetăţenia celor care merg în război alături de terorişti. Cea mai mare parte a musulmanilor din Bosnia nu este de partea terorismului, totuşi a apărut un grup care s-a alăturat în formă organizată fundamentalismului. Autorităţile statului încearcă să-l ţină sub control.
- Şi cum merge dialogul cu ortodocşii?
Cu Biserica ortodoxă avem întâlniri speciale cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. În urmă cu câţiva ani episcopii catolici şi ortodocşi au adresat împreună mesaje poporului. În ultima vreme angajarea nu s-a mai concretizat. În orice caz, la consiliul interreligios, în care lucrează împreună toţi conducătorii celor patru Biserici tradiţionale şi ai comunităţilor religioase, participă şi Biserica ortodoxă. Unul dintre noi, în fiecare an, prezidează consiliul; în întâlnirile anuale discutăm despre teme comune. În această lucrare ni se alătură şi unii colaboratori care lucrează permanent, ducând înainte fiecare proiect. Se organizează întâlniri de studenţi în teologie, lucrări cu tinerii, cu copiii şi cu profesorii de religie, şi aşa mai departe.
- Din anul 1991, numărul catolicilor în ţară aproape că s-a înjumătăţit. Astăzi sunt 15% din populaţie. Ce Biserică va întâlni Francisc? Şi ce anume vă aşteptaţi de la el?
Cu sinceritate suntem plini de bucurie pentru vizita Papei care vine ca pelerin al păcii. Cu vizita sa adresează întregii lumi mesajul pe care aici la Sarajevo îl trăiesc catolici pe care dinamicele internaţionale i-a făcut aproape prizonieri. Lumea va descoperi că Biserica, deşi foarte rănită, este încă vie şi desfăşoară misiunea sa de martoră a credinţei şi a speranţei. Aici catolicii sunt ca o punte între Orient şi Occident. Episcopul de Roma, cu prezenţa sa, va fi de încurajare pentru unitatea Bisericii şi de impuls pentru o vestire şi mărturie mai bucuroasă a Evangheliei.
(După L'Osservatore Romano, 6 iunie 2015)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
