Cuvintele Sfântului Părinte
Dragi ministranţi, bună seara!
Îmi face bucurie să vă văd aşa de numeroşi aici în Piaţa "Sfântul Petru", împodobită cu culorile steagurilor voastre. Am avut bucuria să vă văd şi pe la amiază, cu căldura asta: sunteţi curajoşi! Felicitări! Mi-aţi dat semnele distinctive ale pelerinajului vostru: mulţumesc din inimă! Sunt pelerin cu voi care veniţi din atâtea ţări ale lumii. Suntem uniţi în credinţa în Isus Cristos, suntem în drum cu El care este pacea noastră. Îi mulţumesc preşedintelui vostru, monseniorul Nemet, pentru salutul pe care mi l-a adresat în numele vostru. Mi-a cerut să vă încurajez, a cerut: "Ermutigen Sie sie, Heiliger Vater!". Trebuie să vă încurajez. Pentru aceasta vă dau locul vouă şi voi puneţi întrebările.
___________________
Întrebări ale tinerilor şi răspunsuri ale Sfântului Părinte
Întrebarea nr. 1 - Din Luxemburg (zona lingvistică franceză)
Sfinte Părinte, ca ministranţi dar şi ca oameni care cred ne dăruim reciproc pacea dându-se semnul păcii în timpul Sfintei Liturghii. Cum putem contribui să facem să iasă această pace şi în afara zidurilor bisericilor noastre şi astfel să fim constructori de pace în comunităţile noastre, în ţările noastre, în familiile noastre şi în lume?
Papa Francisc:
Mulţumesc! Ai spus foarte bune: pacea şi Sfânta Liturghie merg împreună. Înainte de semnul păcii îi cerem Domnului să dea pace şi unitate comunităţii Bisericii. Pacea este darul său care ne transformă pentru ca şi noi, ca mădulare ale trupului său, putem simţi aceleaşi sentimente ale lui Isus, putem gândi aşa cum gândeşte El - aceleaşi sentimente ale lui Isus, putem gândi! -, putem iubi aşa cum iubeşte El. Şi asta dă pace. Şi la sfârşitul Liturghiei suntem trimişi cu îndemnul: "Mergeţi în pace", adică: duceţi pacea cu voi, pentru a o da altora, a o da cu viaţa voastră, cu zâmbetul, cu faptele de caritate. Angajarea concretă pentru pace este dovada faptului că suntem cu adevărat discipoli ai lui Isus. Căutarea păcii începe de la lucrurile mici. De exemplu, acasă, după o ceartă între fraţi, mă închid în mine însumi - întreb eu - făcând-o pe ofensatul, sau încerc să fac un pas spre celălalt? Ştiu să fac pacea în gesturile mici? Sunt gata să mă întreb în orice situaţie: "Ce ar face Isus în locul meu?". Dacă facem acest lucru şi încercăm să-l punem în practică în mod hotărât, vom duce pacea lui Cristos în viaţa de fiecare zi şi vom fi constructori şi instrumente de pace. Mulţumesc.
Întrebarea nr. 2 - Din Portugalia (zona lingvistică portugheză)
Sfinte Părinte, suntem ministranţi, îl slujim pe Domnul la altar şi îl contemplăm în Euharistie. Cum putem trăi contemplaţia spirituală după exemplul Mariei şi slujirea practică după exemplul Martei în mod concret, încercând să recunoaştem ce vrea Isus de la noi în viaţa noastră?
Papa Francisc:
De fapt, ca ministranţi voi trăiţi un pic experienţa Martei şi Mariei. Este frumos dacă, în afară de rândul vostru de slujire liturgică, ştiţi pe de o parte să vă angajaţi în viaţa parohială şi pe de altă parte să staţi în tăcere în prezenţa Domnului: ambele lucruri. Şi astfel, în această împletire de acţiune şi de contemplaţie, se recunoaşte şi planul lui Dumnezeu cu privire la noi: se vede care sunt talentele şi interesele pe care Dumnezeu ni le pune în inimă şi cum să le dezvoltăm; dar mai ales ne punem cu umilinţă în faţa lui Dumnezeu, aşa cum suntem: aşa cum suntem, fără a ne machia, fără a ne travesti, aşa cum suntem, în faţa lui Dumnezeu, cu calităţile şi limitele, cerând de la El cum putem să-l slujim mai bine pe El şi pe aproapele nostru. Şi nu vă fie frică să cereţi un sfat bun atunci când vă întrebaţi cum puteţi să-i slujiţi lui Dumnezeu şi persoanelor care au nevoie de ajutor în lume. Amintiţi-vă: cu cât vă veţi dărui mai mult altora, cu atât veţi primi mai mult în plinătate voi înşivă şi veţi fi fericiţi! Mulţumesc.
Întrebarea nr. 3 - Din Antigua şi Barbuda (zona lingvistică engleză)
Sfinte Părinte, fiind ministranţi ne întristează când vedem puţini de vârsta noastră care participă la Sfânta Liturghie şi la viaţa parohială. Biserica, în unele ţări, pierde cu rapiditate, din diferite motive, mulţi tineri. Cum putem noi şi comunităţile noastre să ajungem la aceste persoane şi să le întoarcem la Cristos şi la familia Bisericii?
Papa Francisc:
Astăzi voi, ca tineri, puteţi să fiţi apostoli care ştiu să-i atragă pe alţii la Isus. Asta se întâmplă dacă voi înşivă sunteţi plini de entuziasm pentru El, pentru Isus, dacă l-aţi întâlnit, l-aţi cunoscut personal şi dacă aţi fost, voi cei dintâi, "cuceriţi" de El. Pentru aceasta vă spun: încercaţi să-l cunoaşteţi şi să-l iubiţi tot mai mult pe Domnul Isus - vreau să repet asta: încercaţi să-l cunoaşteţi şi să-l iubiţi tot mai mult pe Domnul Isus -, întâlnindu-l în rugăciune, la Liturghie, în citirea Evangheliei, pe chipul celor mici şi al celor săraci. Şi încercaţi să fiţi prieteni, cu gratuitate, ai celor care sunt în jurul vostru, pentru ca o rază din lumina lui Isus să poată ajunge la ei prin inima voastră îndrăgostită de El. Preaiubiţi tineri şi tinere, nu este nevoie de multe cuvinte, sunt mai importante faptele, apropierea, slujirea, privirea tăcută în faţa Preasfântului Sacrament. Tinerii - ca toţi, de altfel - au nevoie de prieteni care dau un exemplu bun, care fac fără să pretindă, fără să aştepte ceva înapoi. Şi în acest mod voi faceţi să se simtă şi cât de frumoasă este comunitatea credincioşilor pentru că Domnul locuieşte în mijlocul lor, cât de frumos este a face parte din familia Bisericii. Mulţumesc.
Întrebarea nr. 4 - Din Germania (zona lingvistică germană)
Sfinte Părinte, mulţi oameni spun că nu au nevoie de Dumnezeu, de religie şi de Biserică în viaţa lor. De ce ar trebui să se decidă tocmai pentru credinţa catolică? Care este lucrul cel mai important? Şi de ce credinţa este atât de importantă pentru dumneavoastră?
Papa Francisc:
Credinţa este esenţială, credinţa mă face să trăiesc. Aş spune că credinţa este ca aerul pe care-l respirăm. Nu ne gândim la fiecare respiraţie cât de necesar este aerul, dar când lipseşte sau nu este curat ne dăm seama cât de important este! Credinţa ne ajută să percepem sensul vieţii: există cineva care ne iubeşte infinit şi acest cineva este Dumnezeu. El ne iubeşte infinit. Putem să-l recunoaştem pe Dumnezeu drept creator şi mântuitor al nostru; să-l iubim pe Dumnezeu şi să primim viaţa noastră ca dar al său. Dumnezeu vrea să intre într-o relaţie vitală cu noi; vrea să creeze relaţii şi noi suntem chemaţi să facem la fel. Nu putem să credem în Dumnezeu şi să credem că suntem fii unici! Singurul Fiu Unic pe care-l are Dumnezeu este Isus. Unic pentru că este Dumnezeu. Dar între oameni, nu există fii unici ai lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la asta! Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să formăm familia lui Dumnezeu, adică Biserica, o comunitate de fraţi şi surori în Cristos - suntem "oameni de casă ai lui Dumnezeu" cum spune sfântul Paul (Ef 2,9). Şi în această familie a Bisericii, Domnul îi hrăneşte pe fiii săi cu Cuvântul său şi cu sacramentele sale. Mulţumesc.
Întrebarea nr. 5 - Din Serbia (zona lingvistică ungară)
Sfinte Părinte, slujirea noastră ca ministranţi este frumoasă, ne place mult. Vrem să-l slujim pe Domnul şi pe aproapele. Dar să facem binele nu este mereu uşor, încă nu suntem sfinţi. Cum putem traduce slujirea noastră, în viaţa zilnică, în fapte concrete de caritate şi pe un drum spre sfinţenie?
Papa Francisc:
Da, este nevoie de trudă pentru a face mereu binele şi a deveni sfinţi... Ştii, drumul spre sfinţenie nu este pentru cei leneşi: este nevoie de trudă. Văd că voi ministranţii vă angajaţi pe acest drum. Domnul Isus ne-a dat un program simplu pentru a merge pe calea spre sfinţenie: porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Să încercăm să fim bine înrădăcinaţi în prietenia cu Dumnezeu, recunoscători pentru iubirea sa şi doritori să-i slujim Lui în toate şi astfel nu putem face altceva decât să împărtăşim darul iubirii sale cu alţii. Şi pentru a concretiza porunca iubirii, Isus ne-a indicat faptele de milostenie. Mi-ar place să întreb aici dacă voi toţi cunoaşteţi faptele de milostenie. Sunt sigur că episcopii voştri vi le-au învăţat. Dar voi, le cunoaşteţi bine, care sunt faptele de milostenie? Dacă voi nu le cunoaşteţi, cum le puteţi face? Este important: faptele de milostenie. Sunt o cale angajantă dar la îndemâna tuturor. Pentru a face o faptă de milostenie, nu este necesar să mergi la universitate, să iei o licenţă. Toţi, toţi putem face fapte de milostenie. Sunt la îndemâna tuturor. E suficient ca fiecare dintre noi să înceapă să se întrebe: "Ce anume pot să fac eu, astăzi, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor aproapelui meu?", ale acestui aproape: ale fraţilor mei, ale tatălui meu, ale mamei, ale bunicilor, ale prietenilor mei, ale săracilor, ale bolnavilor...; dar una, una pe zi. Ce anume pot să fac eu pentru a veni în întâmpinarea nevoilor aproapelui meu? Şi nu contează dacă este prieten sau necunoscut, conaţional sau străin, este aproapele. Credeţi-mă, făcând astfel puteţi deveni cu adevărat sfinţi, bărbaţi şi femei care transformă lumea trăind iubirea lui Cristos. Este adevărat, nu e uşor, costă trudă. Dar, amintiţi-vă, o spun încă o dată: drumul spre sfinţenie nu este pentru cei leneşi.
Mulţumesc pentru acest colocviu!
_________________
Omilia Sfântului Părinte
"Toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu": aşa ne îndeamnă sfântul Paul în lectura pe care tocmai am ascultat-o. A sluji gloria lui Dumnezeu în orice lucru pe care-l facem este criteriul decisiv pentru acţiunea noastră, sinteza maximă a ceea ce înseamnă a trăi prietenia cu Isus. Este indicaţia care ne orientează când nu suntem siguri despre care este lucrul corect de făcut; ne ajută să recunoaştem glasul lui Dumnezeu în noi, care ne vorbeşte în conştiinţă pentru ca să putem discerne voinţa sa. Gloria lui Dumnezeu este acul busolei conştiinţei noastre.
Sfântul Paul vorbeşte şi despre un alt criteriu: să ne străduim să fim plăcuţi tuturor în toate pentru ca să ajungă la mântuire. Toţi suntem fii ai lui Dumnezeu, avem aceleaşi dorinţe, vise şi idealuri. Uneori cineva rămâne dezamăgit şi noi suntem cei care putem reaprinde lumina, putem transmite un pic de bună dispoziţie. Astfel este mai uşor a fi în acord şi a mărturisi în viaţa de fiecare zi iubirea lui Dumnezeu şi bucuria credinţei. Depinde de coerenţa noastră ca fraţii noştri să-l recunoască pe Isus Cristos, unicul mântuitor şi speranţa lumii.
Poate că vă veţi întreba: "Cum să fac eu asta? Nu este o misiune prea înaltă?". Este adevărat, este o misiune mare, dar este posibilă. Tot sfântul Paul ne încurajează: "Fiţi imitatorii mei, aşa cum eu sunt al lui Cristos". Da, putem trăi această misiune imitându-l pe Isus aşa cum au făcut apostolul Paul şi toţi sfinţii. Să privim la sfinţi, care sunt Evanghelia trăită, pentru că au ştiut să traducă mesajul lui Cristos în propria viaţă. Sfântul de astăzi, Ignaţiu de Loyola, care ca tânăr soldat se gândea la propria glorie, în momentul bun a fost atras de gloria lui Dumnezeu şi a descoperit că acolo este centrul şi sensul vieţii. Să devenim imitatori ai sfinţilor; să facem totul pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru mântuirea fraţilor. Dar, fiţi atenţi şi amintiţi-vă: pe acest drum de urmare a sfinţilor, pe acest drum al sfinţeniei, nu este loc pentru tinerii leneşi. Mulţumesc!
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
