foto: www.ofmconv.ro Părintele care m-a atenţionat. In memoriam pr. Anton Demeter

Eram în anul 1969. Pe atunci pr. Anton Demeter se afla la Oţeleni, ajutându-l pe pr. Andrei Balint. Fiind în căruţ după anii grei de închisoare comunistă, făcea ce putea şi cum putea, multe din căile de acces, mai ales către biserică, fiind adaptate nevoilor sale de sănătate.

Printre altele, s-a ocupat şi de pregătirea noastră pentru căsătorie. Parcă îl şi văd cu barba sa lungă şi îngrijită, cu privirea blândă, dar serioasă, cum m-a primit împreună cu logodnicul meu N., viitorul soţ. Ne-a poftit în biroul parohial şi ne-a întrebat de ce ne căsătorim. De emoţie nici nu am ştiut ce să-i spun. Ştiu că am pus capul în pământ şi aşteptam să răspundă logodnicul, dar nici el nu a făcut-o. Văzându-ne stingheriţi, pr. Antonel, aşa cum îl alintam noi tinerii, a continuat spunând: "Eh, aşa e normal! Tinerii şi tinerele se căsătoresc, asta faceţi şi voi!"

După această introducere a început să ne vorbească despre viaţa de căsătorie, însă ceea ce mi s-a părut curios, nu o făcea într-un mod încurajator. Parcă prin tot ceea ne spunea, mai ales mie, ca logodnică, mi se părea că mai mult mă "atenţionează" să nu fac pasul, decât să-l fac cu bucurie. Efectiv m-a descurajat!

Dovadă că, la câtva timp după acea întâlnire, m-a chemat separat şi mi-a spus: "Eu nu te încurajez să mergi după acest băiat!" Atenţionarea a căzut peste mine ca o bombă! E adevărat că nu ştiam mai nimic despre căsătorie sau despre ceea ce presupunea viaţa de familie, dar cum să spun eu mamei şi tatălui că nu mă mai căsătoresc!? Ei pregătiseră totul: şi purcelul, şi vinul, şi zestrea, cum să le spun că se anulează totul, că aşa a spus pr. Anton?!

Îmi răsunau încă în minte cuvintele părintelui: "O să duci viaţa grea cu acest băiat! Eu te sfătui să nu te duci după el"

La drept vorbind eu nu m-aş fi dus, că chiar credeam în cuvintele părintelui, mai ales că erau spuse cu atâta simplitate şi limpezime. Era ca şi cum el avea darul de a citi în viitor, dar şi în inimi şi pentru că îmi dorea atât de mult binele, a fost sincer cu mine şi m-a atenţionat spunându-mi să mă opresc.

Ce dilemă! Pe de-o parte mă înspăimântau cuvintele părintelui că o să duc viaţă grea, iar pe de alta mă temeam de ceea ce vor spune părinţii. Oricum aş fi făcut, eu eram la mijloc şi nu era de bine oricum ar fi fost. M-am rugat mult ca Dumnezeu să-mi dea curaj. La un moment dat i-am spus chiar şi părintelui să facă acelaşi lucru pentru mine.

Mă şi gândeam: "Sunt atâtea prietene de-ale mele căsătorite. Până la urmă nu o fi chiar atât de rău! Şi dacă o să fie greu, o să-mi duc crucea, ce-o să fac?!"

Văzând că nu are cu cine, părintele Anton m-a asigurat de rugăciunea Sfinţiei Sale şi mi-a spus că, chiar dacă îmi va fi greu, să nu uit că jurământul căsătoriei este sacru şi că, odată făcut, nu se mai poate desface, indiferent de consecinţe.

În neştiinţa mea m-am dus înainte. A avut loc nunta. Primele luni de căsătorie au fost frumoase, dar mai apoi, pornind de la o nuntă, unde l-am refuzat la dans, pentru că eram însărcinată cu primul copil, s-a declanşat "iadul", un iad care a durat aproape patruzeci de ani!

Nu voi uita niciodată cuvintele părintelui Anton Demeter prin care mă avertiza cu privire la "crucea" vieţii mele de familie. Da, a fost exact aşa cum m-a prezis! Nu ştiu de unde a ştiut, nu ştiu ce dar avea de a citi în sufletele oamenilor, dar lipsa mea de curaj de a rupe atunci logodna m-a costat ani întregi. Şi nu a fost uşor!

Dumnezeu a fost cel care mi-a fost sprijin în toate momentele grele. Violenţă fizică şi psihică, şantaj emoţional, nevoită să mă refugiez în case părăsite, să-mi las copiii pe mâna lui violentă, beţii, muncă până la extenuare, interdicţia de a mă ruga sau de a merge la biserică, toate acestea au confirmat ceea ce părintele Demeter mi-a spus încă din perioada logodnei.

Între timp, soţul meu a decedat, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească, iar eu pot în sfârşit să-l preamăresc pe Dumnezeu rugându-mă fără stres, fără frica de a auzi un ţipăt în spatele meu, îi pot mulţumi pentru copiii minunaţi pe care mi-a dat între timp şi care s-au maturizat la rândul lor printre momentele de violenţă şi de exces în alcool ale tatălui lor.

Sigur că l-am iertat! Suntem creştini! Şi nu pot să continui să mă întreb, de unde a ştiut părintele Anton Demeter cum avea să fie viaţa mea de familie. Mare dreptate a avut! Pentru mine este un profet, nu în sensul că a "ghicit" cum avea să fie viaţa noastră de familie, ci că a avut curajul să-mi spună să rup logodna. A spus-o cu fermitate, dar eu, recunosc, nu am avut curajul, nu să o rup, dar nici măcar să vorbesc cu părinţii despre asta.

De-a lungul vieţii de familie l-am căutat mereu pe părintele Demeter, l-am vizitat ori de câte ori am avut ocazia şi mereu m-a întrebat cum îmi merge. "N., m-am rugat mereu pentru tine, m-am rugat să rezişti, să duci cu seninătate crucea!" Iar astăzi pot să spun că rugăciunile sale, dincolo de multele încercări prin care am trecut, au fost ascultate! Astăzi mi-e bine! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a permis în viaţa mea!

L. T.

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Părintele care m-a atenţionat. In memoriam pr. Anton Demeter

Roman: Invitaţie la Sfânta Liturghie de comemorare a Slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, OFMConv.

Oţeleni: Comemorarea preotului Anton Demeter, mărturisitor al credinţei

Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv., şi ieslea de Crăciun

Oţeleni: 98 de ani de la naşterea Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv.

Roman: Comemorarea trecerii la Tatăl a pr. Anton Demeter OFMConv.

In memoriam Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter (20 decembrie 2006 - 20 decembrie 2022)

Roman: Invitaţie la al XVI-lea aniversar de la întoarcerea "acasă" a slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter

Răstignit pentru Cristos, dăruit lumii. Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter

Roman: Osemintele preotului Anton Demeter au fost depuse în Capela Institutului Franciscan

Roman: Osemintele preotului Anton Demeter vor fi depuse în Capela Institutului Franciscan

O carte despre slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, "părintele fără picioare"

Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv., în Cetatea Vaticanului

Barticeşti: 15 ani de la trecerea în veşnicie a slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, OFMConv.

ERCIS FM: Interviu cu PS Petru Gherghel, despre cauza pr. Anton Demeter, OFMConv., şi lansarea în eter a postului de radio al Diecezei de Iaşi

Roman: Încheierea fazei diecezane a procesului de beatificare a pr. Anton Demeter OFMConv.

Liber în închisoare - Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, OFMConv.

La Roman va fi inaugurarea primelor frecvenţe pentru ERCIS FM şi încheierea fazei diecezane a cauzei de beatificare/canonizare a pr. Anton Demeter, OFMConv

Roman: Se va încheia faza diecezană de beatificare a slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, OFMConv.

Radio ERCIS FM se va auzi pe frecvenţe radio FM: în Piatra Neamţ (şi împrejurimi) - 89,8 Mhz, şi în Roman (şi împrejurimi) - 88,3 Mhz

"Nu!" In memoriam pr. Anton Demeter, OFMConv.

Butea: Comemorarea slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, OFMConv.

13 martie, ziua condamnării slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter

Roman: Liturghia de deschidere a procesului de beatificare a pr. Anton Demeter

Începerea primei etape a cauzei de beatificare a pr. Anton Demeter

Roman: Liturghie de comemorare a opt ani de la trecerea la Domnul a părintelui Anton Demeter

Roman: Funeraliile pr. Anton Demeter

A trecut la Domnul pr. Anton Demeter