Interviu cu jurnalistul şi scriitorul Andrea Monda
Când era profesor lumea stătea la coadă pentru a-i asculta lecţiile. Ca episcop oamenii se îngrămădea pentru a-i asculta omiliile. Când a fost prefect al Congregaţiei pentru Doctrina credinţei, cărţile sale au fost vândute într-un mare număr. Acum că e papă, cu numele de Benedict al XVI-lea, Piaţa "Sfântul Petru" din Roma se umple în mod constant cu pelerini. Papa Benedict al XV-lea a împlinit în aprilie un an de pontificat. Care este impactul cultural al papei Ratzinger asupra lumii? Zenit l-a întrebat pe Andrea Monda, profesor de religie, jurnalist şi autor de cărţi despre J.R.R. Tolkien, G.K. Chesterton şi C.S. Lewis. Monda colaborează cu Consiliul Pontifical pentru Cultură şi urmăreşte zi de zi "fişa" pontificatului Benedict al XVI-lea din punct de vedere cultural şi "teologic" şi nu "istoric".
• Cum vedeţi primul an de pontificat al lui Benedict al XVI-lea? Care sunt caracteristicile sale evidente?
În primul rând o reflecţie "cantitativă": afluxul credincioşilor la audienţele de miercuri şi la toate ocaziile de întâlniri "publice", care cu Ioan Paul al II-lea au înregistrat un succes record, în loc să se diminueze s-a mărit. Cu toate că Ratzinger aparent nu este "comunicativ" ca Wojtyla. Dar este ceva care atrage credincioşii spre figura papei, a oricărui papă, a acestui papă şi care nu se explică numai prin "marele val" de după moartea papei polonez. Din punct de vedere "calitativ", aş spune că Benedict al XVI-lea a ales linia continuităţii predecesorului său: mă gândesc la câteva aspecte, cum ar fi raportul cu tinerii (ZMT de la Köln, catehezele şi dialogul cu copii...), importanţa raportului ecumenic cu alte confesiuni creştine (în special cu ortodocşii) şi dialogul interreligios (în special cu evreii), apărarea temei adevărului şi critica absolutismului şi relativismului. Toate acestea cu stilul şi ritmul cel mai calm al unui om care a devenit papă la 78 de ani, cu 20 de ani mai mult decât predecesorul său.
• Care sunt principalele diferenţe dintre acest pontificat şi cel al lui Ioan Paul al II-lea?
Unele diferenţe sunt "de procedură": Ioan Paul a fost un papă care nu s-a menajat niciodată. Benedict trebuie - nu are de ales - să-şi menajeze forţele. Ca atare a redus misiunile sale publice şi acelea referitoare la rolul său de cap al statului. Un exemplu: celebrarea beatificărilor a fost "restituită" Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor. Apoi Benedict al XVI-lea este un papă care se bazează mult pe colegialitate şi astea înseamnă mai multă muncă, participare şi eficienţă a Curiei Romane şi a colegiului cardinalilor. O alegere de "stil", dar şi de substanţă.
Este un papă aş spune foarte "ecleziologic". Dacă Ioan Paul al II-lea a fost un papă "cristologic" ("Deschideţi porţile lui Cristos"), Benedict al XVI-lea este un papă "ecleziologic": "Deschideţi porţile Bisericii!" ar putea fi "motoul" său. Este, în sfârşit, un papă "pescar", în timp ce Wojtyla a fost un papă "păstor". În sensul că după "forţa" păstorului care a călăuzit poporul catolic spre un nou sens de apartenenţă, dărâmând zidurile din lume, acum este timpul blândeţii pescarului, este timpul de a recoase, de a ţese firele, de a arunca poduri, de a coase mrejele, cu răbdarea calmă şi meditativă a pescarului. Este rolul papei Ratzinger, rafinat om al dialogului, deschis tuturor şi "dezarmant" prin umila sa inteligenţă şi dulcea sa blândeţe.
• Cât poate influenţa cultura un pontif cu un profil aşa de intelectual ca al lui Benedict al XVI-lea?
"Blândul studios în dialog" trezeşte o mare simpatie, atât la nivel popular cât şi la nivelul elitelor intelectuale. Modul simplu şi deschis cu care Benedict e gata să dialogheze cu toţi e demonstrat de cel puţin două exemple: faptul că a primit în Vatican persoane atât de diverse ca Oriana Fallaci şi Hans Küng - niciodată primite până la el - arată o mare putere care pătrunde şi mişcă dezbaterea culturală contemporană, de altfel aproape în întregime îngheţată. Este un papă care poate "să mişte lumea", misiune a Bisericii, cum spunea scriitorul Chesterton celor care îi reproşau Bisericii că nu e în pas cu lumea. Lumea nu se mişcă dacă nu e mişcată de Biserică, spunea marele scriitor englez, un autor apreciat de papa german.
• Un comentariu asupra enciclicei Deus caritas est...
Într-un cuvânt aş spune: esenţială. Acesta este stilul şi conţinutul acestui prim an de pontificat, un an al învăţării esenţialităţii. Unii, ca Vittorio Messori, au spus că Wojtyla a fost un papă mistic, spre deosebire de acest papă - teolog mai intelectual. Dar Wojtyla nu a scris în mod direct nici o enciclică despre iubire, eros şi agape. În schimb, papa "intelectual" a scris. Şi cu Benedict (foarte semnificativă alegerea acestui nume) ne găsim în faţa unui papă mistic. Ne găsim în faţa unui îndrăgostit de Cristos care vrea să transmită bucuria sa lumii; un papă dulce, deschis, serios şi sever, dar e în deosebi blând şi primitor.
Traducere de pr. Cornel Cadar
