Spectacolul "Evangheliştii" a fost prezentat în premieră naţională sâmbătă şi duminică (3 şi 4 decembrie) la Ateneul din Tătăraşi. vineri, 2 decembrie, printr-un comunicat de presă, Episcopia de Iaşi a luat poziţie calificând spectacolul "atentat la morala publică, drept indecenţă gravă deghizată în artă, un atentat la credinţa în Dumnezeu, o batjocorire a celor mai sfinte persoane: Isus, Maria, apostolii". Între timp spectacolul de teatru a stârnit reacţii. Subiectul a fost discutat luni, 5 decembrie în şedinţa Consiliului Local Iaşi, primarul afirmând că susţine criticile care au venit din partea Bisericilor (Catolică şi Ortodoxă). Legat de posibilitatea suspendării reprezentaţiilor, directorul Ateneului, Benoit Vitse, a declarat: "Nu suntem un popor de talibani şi nu ne aflăm în Irak. Nu văd cum ar fi posibil să ne comportăm ca într-un regim totalitar religios islamic. Spectacolul nu va fi întrerupt decât dacă Alina Mungiu-Pippidi va cere asta, nu pot fi obligat să îl suspend. Iar dacă mi se va cere demisia - deşi sper să nu se ajungă la asta -, voi demisiona. Nu pot să accept un asemenea act de cenzură". În cele ce urmează este redat un posibil răspuns la declaraţiile directorului Ateneului.
În mod regretabil, domnul Benoit Vitse recidivează insultând esenţa culturală şi de suflet a celor pe care se presupune că, în calitate de director (încă) al Ateneului încearcă să-i educe, să-i înalţe spiritual, considerându-i "talibani". Ce mai contează o insultă, pe lângă atâtea altele - acestea din urmă proferate prin piesa regizată de domnia sa?
Pentru a fi mai convingător, ne agită pe sub ochi demisia augustei sale persoane din slujba "trogloditei" şi "fundamentalist-îmbisericitei" comunităţi ieşene, incapabile să priceapă actul său de cultură, conjugat cu actul de cultură al doamnei Pippidi.
Se vede de departe că domnul Vitse n-a înţeles nimic din spiritualitatea acestor oameni şi locuri, deşi afirmă că iubeşte România şi poporul său.
Domnul Vitse e o nouă dovadă a faptului că de dragul unor graţii occidentale am ajuns vremea de a spune "răului" - "bine" şi "binelui" că este "rău": nu este de condamnat cel care batjocoreşte valorile sfinte ale unui popor, singurele care au asigurat acestuia supravieţuirea în timpuri al căror amar şi greu el nu le-a cunoscut; e vinovat cel batjocorit. Nu e vinovat călăul, ci victima. Nu a fost răstignit profetul Isus, ci tâlharul Barabas.
În istoria recentă talibanii au intrat prin extremismul lor religios. Pentru asta domnia sa consideră firească o atare comparaţie: poporul român şi talibanii.
Personal consider că domnia sa greşeşte din nou, după aceeaşi inversare de prototipuri pe care o indicăm la început..., ...că domnia sa se apropie mai mult de statutul de "taliban" - în acel conţinut semantic peiorativ pe care l-a folosit - decât poporul român.
În primăvara anului 2001, talibanii - ca exteriorizare a fundamentalismului lor religios - au distrus în mare parte statuile uriaşe ale lui Buddha de la Bamiyan. Dacă românii ar fi fost "talibani", domnul Benoit Vitse nu ar fi ajuns să-i ofere doamnei Pippidi darul pentru cel de-al 41-lea aniversar, premiera naţională a piesei: nu ar mai fi fost nici cui să i se ofere, nici cine să ofere.
Domnul Benoit Vitse, în exteriorizarea fundamentalismului credinţei sale într-o libertate de exprimare ce calcă în picioare libertatea celorlalţi (libertatea proslăvirii marasmului social scăpat de orice cenzură şi discernământ, ca singura alternativă validă în sistemul său de valori libertăţii demne de conştiinţă câştigate de împământeniţi cu jertfa de sânge a jumătate de secol), şi-a pus aruncătoarele de grenade pe ceea ce în timp s-a dovedit pentru locuitorii acestui spaţiu mai tare ca piatra din care au fost cioplite statuile lui Buddha: credinţa acestui neam. Un om care nu a experimentat până în rărunchi (nici pentru sine, nici pentru neamul din care provine) ce înseamnă pentru identitatea sa ca fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu a te hrăni cu trupul şi sângele Domnului, un om pentru care a exista se traduce în actul de a mutila chipul lui Cristos în om (spunând acestui vandalism artă) şi nu a îndumnezei făptura prin talanţii pe care creatorul i-a încredinţat, un om care nu a cunoscut gustul libertăţii de conştiinţă pe din două cu terciul Sighetului şi apa viermănoasă a Aiudului nu are cum să înţeleagă revolta celor care au rezumat "copilul" sau regizoral drept blasfemie. De asta Benoit Vitse se înfruptă încă din răbdarea aşezată a celor pe care îi insultă şi care îi tot întorc obrajii lăsându-se scuipaţi avangardist, după modelul profetului ce-i dă regizorului francez atâtea coşmaruri, făcându-i ineficientă batjocura, egală cu aceea a actorului din "Cristos în haine de gală" a lui V. Nichiforov - Volghin.
"Cum să-şi permită un primar sau consiliul local al unei comunităţi să mă întrebe ce fac în Ateneu (finanţat din banii lor, până una alta)?! Decât cenzura talibanilor, mai bine demisia!", se sumeţeşte domnia sa, gândind că va stârni coruri antice de implorări împăciuitoare, când, în fapt, nu ar face "talibanilor" săi decât un dar, în postul Crăciunului pe care l-a tulburat atât cu elucubraţiile sale: darul păcii prea îndelung siluite de setea de celebritate a unuia care zice că încă nu regizează Liturghii şi parastase, deşi tocmai a făcut-o!... Pentru că Liturghia este celebrarea jertfei Mântuitorului. Iar sâmbătă (3 decembrie), Benoit Vitse a reaşezat taina însângerată a Vinerei Mari, sacrificându-l pe Fiul lui Dumnezeu din cei pe care i-a batjocorit şi continuă să-i batjocorească. Şi dacă argumentele de suflet nu vă pot convinge, maestre(?!), pe dumneavoastră şi pe marionetele pe care le-aţi pus să joace în zilele astea, iată şi câteva argumente legale.
"Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă prin fapta prevăzută în alin. 1 s-a tulburat grav liniştea publică, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani" - art. 321 Cod penal.
Cât despre dreptul primarului: art. 68 lit. "l" din Legea 215/2001 îl îndreptăţeşte să spună "Nu!" batjocurii ce ne-o administraţi cu titlu de "act de cultură" şi de "artă". Datorează asta cetăţii şi cetăţenilor ei, pe care dumneavoastră îi insultaţi, sub greutatea unui alt articol, din acelaşi Cod penal: art. 246.
După cum se vede, încăpăţânarea dumneavoastră i-ar legitima într-un stat de drept pe cei care s-ar considera lezaţi în profunzimea credinţelor lor, să formuleze plângeri penale: împotriva dumneavoastră, a marionetelor dumneavoastră şi chiar a edilului.
Din nefericire instituirea statului de drept trebuie să fie precedată de o reformă a conştiinţei, de reinstaurarea discernământului moral în concetăţenii săi, iar acest lucru este aproape imposibil de împlinit când textul ce a prilejuit incursiunea criminogenă a celor amintiţi mai sus este creat de însăşi persoana ce se erijează în formatorul conştiinţei cetăţii: doamna Alina Mungiu Pippidi.
Cât despre instanţa aceea adevărată prin care vom trece cu toţii, mai devreme sau mai târziu, ferice de noi că e îndelung răbdătoare şi milostivă, dorind convertirea blasfematorilor şi nu sfârşitul lor.
Aşa că din "cronica unei plângeri anunţate" nu a mai rămas decât plângerea. Plânsul amar de a se fi ajuns cu adevărat - datorită sporului slujitorilor Împăratului Muştelor, celor precum actorii, regizorul şi scriitoarea amintiţi mai sus - vremea în care, se spune "binelui" "rău" şi "răului" "bine", în care cei ce lucrează fărădelegea propăşesc fără ca glasul bunului Dumnezeu să-i mai poată opri din delirul lor.
Maria-Ramayana Nesvabda
