Cultura păcatului. Ciudat? Deloc! E exact ceea ce întâlnim în jur, sunt lucrurile şi lucrările cu care suntem asaltaţi, modul perfid de "educaţie" a celor mici şi inculturaţie a tuturor, sub pavăza diabolică a unei aşa-zise libertăţi.
Cultura, reprezentând caracteristicile distincte ale unei societăţi în termeni spirituali, materiali, intelectuali şi emoţionali, se defineşte în funcţie de părţile sale componente şi anume: valori (= idei); norme (= comportamente) şi artefacte (= lucruri în sensul cel mai larg). Valorile orientează întreaga cultură, iar normele sunt expectaţii ale comportamentului uman în diferite situaţii. O cultură îşi impune valorile şi normele prin "sancţiuni", care variază în raport de importanţa normei respective. Normele cele mai importante sunt ocrotite de sancţiuni care se numesc legi. Artefactele derivă din valorile culturale şi din norme.
Bine-bine, o să spuneţi - interesantă povestea, o putem găsi în orice dicţionar (chiar de acolo a fost luată) dar ce are toată pletora de definiţii cu termenul de "cultură a păcatului"?! Păi, aici e aici! Nu vi se pare că am uitat ce înseamnă "legi" şi ce anume sau pe cine anume ar trebui să apere ele?! Dacă legea nu mai incriminează prostituţia şi incestul, asta înseamnă că legea apără pe traficanţii de carne vie şi dă frâu liber instinctelor care până şi la animale (în fine, la unele din ele) sunt... controlate de o lege morală animală, adică înnăscută. Prin urmare, norma moralităţii cade, cu ea cade şi ideea de cinste în care mai credeam noi, cei umili, pe care nu ne duce mintea că se poate trăi fără cinste, fără onoare şi fără obraz - iar prăbuşirea e iniţiată tocmai de cei aleşi în fruntea societăţii ca să-i apere... valorile! (A fost nevoie de intervenţia Bisericii pentru ca o astfel de lege să nu fie momentan votată).
O altă valoare este istoria. Sau ar trebui să fie. Norma comportamentală în raport de această valoare ar trebui să fie ocrotirea artefactelor care oglindesc durata noastră pe acest teritoriu. Când un dicţionar editat recent preia fără discernământ datele unui altuia, vechi de vreo 40 de ani şi alcătuit tendenţios, cum era ordinul la acea epocă, inclusiv erorile inerent voite şi dorite privind diverse etimologii; când un renumit profesor de arheologie-istorie afirmă că nu este interesat de tăbliţele de la Tărtăria şi că, odată ce sunt într-o colecţie particulară, probabil că nu sunt autentice (dar nici nu s-a uitat vreodată la ele, măcar de curiozitate); când ruine istorice sunt îngropate cu bună ştiinţă sub construcţii moderne, chiar cu riscul major de deteriorare a unei alte construcţii cu valoare istorică şi arhitecturală; când a fost nevoie de ani de zile de luptă pentru ca în fine, să se recunoască faptul că o construcţie ilegală ameninţă catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti - timp în care lucrările la acel mamut s-au continuat, cu obrăznicia pe care numai banul şi încrederea în corupţie şi coruptibilitate o poate da - atunci, odată cu acest comportament, se subminează ideea existenţei noastre pe acest teritoriu. Ce să ştim, ce să recunoaştem, ce să apărăm dacă cei desemnaţi s-o facă "se uită în altă parte" (oare la ce?!)? E foarte frumos când cinstim memoria eroilor altor neamuri pe pământul nostru - dar cimitirele eroilor români sunt în altă parte (undeva, spre răsărit) arate; iar pe propriul teritoriu, "din greşeală" se dărâmă cu buldozerul o inscripţie fiindcă era doar în limba română şi nu bilingvă; cât despre vizite şi vizitatori (evident, nu extratereştri) ar fi multe de spus, cu responsabilitate şi înţelepciune, nu ironic, deşi "băşcălia" se pare că a devenit limbajul diplomatic predilect pentru unii...
Bine, o să spuneţi, e prea complicat, ce să ne batem capul, haideţi să ne refugiem în natura care reînvie, să ne liniştim, să ne bucurăm... Perfect! iată o valoare a culturii noastre care... Care, ce?! Haideţi să ne uităm: munţii despăduriţi barbar, inundaţiile, corolar al dramei ecologice şi tragedia celor loviţi de ele... E bine că peste graniţă se percepe amendă pentru un ghiocel sau o brânduşă ruptă (fiindcă sunt monumente ale naturii); aceleaşi flori sunt ocrotite şi la noi prin lege (nu ştiaţi?!) - dar pădurile, când sunt tăiate, oare de ce lege or fi ocrotite?
Valori - norme - artefacte: în felul acesta se defineşte cultura. Prostituţie, incest, anihilarea rădăcinilor de suflet (ştiţi, cam aşa ceva înseamnă istoria - rădăcina sufletului unui neam), promovarea interesului economic imediat în dauna tuturor - cam în acest fel se creionează cultura păcatului. Dar acestea nu sunt decât câteva aspecte. Să nu ne mirăm dacă, aşa cum nu am fost consultaţi printr-un referendum naţional atunci când s-au luat decizii importante în numele nostru, probabil tot aşa nu vom fi consultaţi - doar ni se va aduce la cunoştinţă - probabil se va legifera suicidul asistat medical sau eutanasia, aşa cum s-a legiferat luna aceasta în Washington, DC. Doar copiem cu bună ştiinţă tot ce e negativ pe alte meleaguri, nu-i aşa?! Fiindcă. În accepţia unora, aceasta înseamnă cultură, civilizaţie.
Şi e adevărat. Cultura păcatului în civilizaţia morţii.
În această logică diabolică, un singur punct de sprijin avem: "legea morală în mine şi cerul înstelat deasupra". Altfel spus, Biserica.
Dr. Ecaterina Hanganu
