|
| © Vatican Media |
de Andrea Tornielli
Sfântul Ciprian, episcop de Cartagina, martirizat în 258, participând la un sinod al episcopilor africani afirma: "Nu se poate nega milostivirea şi harul lui Dumnezeu niciunui om care vine la existenţă". Şi Sfântul Augustin scria: "Copiii sunt prezentaţi pentru a primi harul spiritual, nu atât de cei care îi poartă în braţe (chiar dacă şi de ei, dacă sunt credincioşi buni), cât mai ales de societatea universală a sfinţilor şi a credincioşilor... Toată Maica Biserică a sfinţilor acţionează, pentru că ea în întregime îi generează pe toţi şi pe fiecare".
Sunt două afirmaţii ale Părinţilor Bisericii care atestă gratuitatea absolută a Botezului, relativizând într-un fel şi rolul de părinţi şi naşi ("dacă sunt credincioşi buni") care cer sacramentul şi îl prezintă pe copil. Sunt cuvinte care luminează mai bine decât altele răspunsurile recente ale Dicasterului pentru Doctrina Credinţei la întrebările unui episcop brazilian cu privire la Botez. Nota, semnată de cardinalul Victor Manuel Fernandéz şi aprobată de Papa Francisc, arată o sintonie evidentă cu magisteriul papal recent. De fapt, de mai multe ori Francisc a insistat asupra faptului că uşa sacramentelor, şi îndeosebi cea a Botezului, nu trebuie să rămână închisă şi că Biserica n-ar trebui să se transforme niciodată într-o vamă, ci ar trebui în schimb să primească şi să însoţească pe toţi în parcursurile lor accidentate de viaţă.
Răspunsurile dicasterului doctrinal, în contextul puternic polarizat care caracterizează astăzi Biserica, au provocat reacţii de semn opus, între care trebuie amintită aceea a celor care se tem că, admiţând la sacramentul Botezului copiii din cuplurile homosexuale (adoptaţi sau copii ai unuia dintre cei doi parteneri, eventual generat cu maternitatea surogat), se fac legitime din punct de vedere moral fie aşa-numita "căsătorie gay", fie practica aşa-numitului "uter închiriat". În acest sens ar trebui de citit, tot din partea criticilor, şi atenuarea interdicţiei de a putea fi naşi şi naşe la botez, pe care dicasterul o prezintă în formă problematică.
Este interesant de notat înainte de toate un pasaj din notă, acolo unde aminteşte că răspunsurile publicate în aceste zile "repropun, în bună substanţă, conţinuturile fundamentale a ceea ce, deja în trecut, a fost afirmat în această temă de acest dicaster". Referinţa este la pronunţări precedente rămase sub secreto (dintre care una dintre ele este citată şi în notă) care provin din acest pontificat şi din cel al predecesorilor. De altfel, tocmai citatele iniţiale din cei doi Părinţi ai Bisericii propuse la începutul acestui articol sunt conţinute, împreună cu multe altele, într-un document public al fostei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei, condusă atunci de cardinalul croat Franjo Šeper şi de arhiepiscopul dominican Jérôme Hamer. Este vorba de o instrucţiune aprobată în octombrie 1980 de Sfântul Ioan Paul al II-lea unde se răspunde la o serie de obiecţii contrare celebrării Botezului copiilor mici, reafirmând importanţa unei "practici imemoriale" de origine apostolică ce nu trebuie abandonată.
Celui care ar vrea astăzi să refuze botezul copiilor din cupluri homosexuale, pentru că, botezându-i, Biserica ar face legitime din punct de vedere moral unirile gay sau practica uterului închiriat, în realitate îi răspunsese deja în mod indirect chiar documentul din 1980, afirmând că "practica botezului copiilor este în mod autentic evanghelică, deoarece are valoare de mărturie; de fapt, manifestă iniţiativa lui Dumnezeu faţă de noi şi gratuitatea iubirii sale care înconjoară toată viaţa noastră: «Nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit... Noi iubim pentru că el ne-a iubit mai întâi» (1In 4,10.19)". Şi "în cazul adultului, exigenţele legate de primirea Botezului nu trebuie să ne facă să uităm că Dumnezeu, «nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare, ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt» (Tit 3,5)".
Instrucţiunea aprobată de Papa Wojtyła în urmă cu patruzeci şi trei de ani ţinea cont desigur de contextul social schimbat şi de secularizare: "S-ar putea întâmpla să se adreseze parohilor părinţi mai puţin credincioşi şi practicanţi numai ocazional, sau chiar necreştini, care din motive demne de consideraţie cer Botezul pentru copilul lor". Cum se acţionează în aceste cazuri? Rămânând valabil criteriul - de ieri şi de astăzi - că Botezul administrat copiilor se celebrează dacă există angajamentul de a-i educa în mod creştin, documentul din 1980 specifica în această privinţă: "Cât priveşte garanţiile, trebuie să se considere că orice asigurare care oferă o speranţă întemeiată cu privire la educaţia creştină a copiilor merită să fie evaluată suficientă". Practica în vigoare în parohii atestă că, urmând exemplul Nazarineanului, neobosit în căutarea fiecărei oi rătăcite, este suficient să existe o rudă care se angajează în faţa Bisericii pentru a nu închide uşa.
Oare n-ar fi nevoie astăzi să se creadă mai mult în acţiunea harului care acţionează în sacramente care nu sunt răsplată pentru cei perfecţi, ci medicament pentru păcătoşi? Oare n-ar trebui să se privească mai mult la paginile evanghelice din care reiese Isus care iubeşte cel dintâi, iartă cel dintâi, îmbrăţişează cu milostivire cel dintâi şi în această îmbrăţişare inima persoanelor se mişcă spre convertire?
De asemenea, ce vină au copiii? În orice mod au venit pe lume sunt întotdeauna creaturi predilecte şi iubite de Dumnezeu. Aşadar, n-ar merita să se pună accent mai mult pe realitatea pozitivă, adică pe faptul că se cere Botezul într-un context de post-creştinătate, unde este tot mai rar ca asta să se întâmple din simplă cutumă?
Este încurajator a reciti cuvintele pe care un mare episcop din secolul al XX-lea le-a rostit într-un interviu din iulie 1978 cu privire la Luise Brown, prima fetiţă născută în eprubetă. Denunţa riscul că ar putea să apară "fabrici de copii" separate de contextele familiale şi explica faptul că împărtăşeşte "numai în parte" entuziasmul faţă de experiment. Dar la sfârşit adresa "cele mai cordiale urări fetiţei" şi un gând afectuos părinţilor spunând: "Nu am niciun drept să-i condamn: subiectiv dacă au acţionat cu intenţie dreaptă şi în bună credinţă ei pot chiar să aibă un mare merit în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce au decis şi au cerut medicilor să facă". Acel episcop se numea Albino Luciani, era patriarhul de Veneţia, după o lună avea să devină Ioan Paul I şi astăzi este fericit.
(După L'Osservatore Romano, 11 noiembrie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
