© Vatican Media
Document al Dicasterului pentru Doctrina Credinţei, aprobat de papa

Despre participarea la sacramentele Botezului şi Căsătoriei din partea persoanelor transsexuale şi homoafective

Persoanele transsexuale, chiar dacă sunt supuse la tratament hormonal sau la intervenţie chirurgicală de reatribuire a sexului, pot primi botezul "dacă nu există situaţii în care există riscul de a genera scandal public sau dezorientare în credincioşi". Şi trebuie botezaţi copiii cuplurilor homosexuale chiar dacă sunt născuţi din uterul închiriat cu condiţia să existe speranţă întemeiată că sunt educaţi la credinţa catolică. Asta afirmă Dicasterul pentru Doctrina Credinţei într-un răspuns semnat de prefectul Victor Manuel Fernandéz, aprobat de papa la 31 octombrie 2023.

Cel care a cerut clarificarea despre posibila participare la sacramentele Botezului şi Căsătoriei din partea persoanelor transsexuale şi a persoanelor homoafective a fost Monseniorul José Negri, episcop de Santo Amaro în Brazilia, în iulie anul acesta. Răspunsurile "repropun, în substanţă, conţinuturile fundamentale a ceea ce a fost afirmat, deja în trecut, în acest sens de acest dicaster".

Cât priveşte Botezul persoanei transsexuale, se răspunde afirmativ, cu condiţia să nu se creeze scandal. Fie că este vorba de un adult, fie că este vorba de copii sau adolescenţi, "dacă sunt bine pregătiţi şi dispuşi". Dicasterul, în faţa întrebărilor "despre situaţia morală obiectivă în care se află o persoană", sau despre "dispoziţiile sale subiective faţă de har" (aşadar şi atunci când nu apare pe deplin propunerea de a se corecta) propune câteva consideraţii. Biserica învaţă că atunci când sacramentul Botezului "este primit fără căinţa pentru păcatele grave, subiectul nu primeşte harul sfinţitor, deşi primeşte caracterul sacramental", care este de neşters, aşa cum se citeşte în Catehism, şi "rămâne pentru totdeauna în creştin ca dispoziţie pozitivă pentru har". Prin citate din Sfântul Toma şi Sfântul Augustin, dicasterul aminteşte că Cristos continuă să-l caute pe păcătos şi atunci când vine căinţa, caracterul sacramental primit dispune imediat la primirea harului. Pentru aceasta, Papa Francisc a repetat de mai multe ori că Biserica nu este o vamă şi, în special în ceea ce priveşte Botezul, n-ar trebui închisă nimănui uşa.

Mai problematic pentru o persoană transsexuală să fie în schimb naş sau naşă la Botez.

"Sub condiţii determinate, se poate admite", se citeşte în document, dar se aminteşte că această misiune nu constituie un drept, aşadar "prudenţa pastorală cere ca ea să nu fie permisă atunci când s-ar verifica pericol de scandal, de legitimări necuvenite sau de o dezorientare în domeniul educativ în comunitatea eclezială". Nicio problemă pentru persoana transsexuală să fie martor al unei căsătorii pentru că nimic nu interzice asta în "legislaţia canonică universală în vigoare".

O a doua parte a notei se referă la persoanele homoafective. Pot figura ca părinţi ai unui copil de botezat chiar dacă este adoptat sau obţinut cu "alte metode, precum uterul închiriat"? Dicasterul răspunde: pentru ca "să fie botezat copilul trebuie să existe speranţa întemeiată că va fi educat în religia catolică".

Apoi este tratat cazul unei persoane homoafective şi care convieţuieşte şi care cere să fie naş sau naşă a unuia care trebuie botezat. Se cere ca să ducă "o viaţă conformă cu credinţa şi cu funcţia pe care o asumă". "Este diferit cazul - explică documentul - în care convieţuirea a două persoane homoafective constă, nu într-o simplă conlocuire, ci într-o relaţie stabilă şi declarată more uxorio, bine cunoscută de comunitate". Dicasterul pentru Doctrina Credinţei invocă prudenţa cuvenită pentru "a salvgarda sacramentul Botezului şi mai ales primirea sa, care este bun preţios de tutelat, pentru că este necesară pentru mântuire". Dar aminteşte că trebuie "luată în considerare valoarea reală pe care comunitatea eclezială o conferă îndatoririlor de naş şi naşă, rolul pe care aceştia îl au în comunitate şi consideraţia arătată de ei faţă de învăţătura Bisericii". În sfârşit, se sugerează posibilitatea ca "să existe o altă persoană din cercul familial pentru a fi garant al transmiterii credinţei catolice celui care urmează să fie botezat".

În sfârşit, nimic nu se opune ca "o persoană homoafectivă şi care convieţuieşte" să poată fi martor la căsătorie.

(După L'Osservatore Romano, 9 noiembrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu