Cateheze despre Botez - 5. Renaşterea
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Cateheza despre sacramentul Botezului ne face să vorbim astăzi despre baia sfântă însoţită de invocarea Preasfintei Treimi, adică ritul central care propriu-zis "botează" - adică scufundă - în misterul pascal al lui Cristos (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1239). Sensul acestui gest îl aminteşte sfântul Paul creştinilor din Roma, mai întâi întrebând: "nu ştiţi că noi, toţi care am fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui?" şi apoi răspunzând: "am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă" (Rom 6,4). Botezul ne deschide poarta spre o viaţă de înviere, nu spre o viaţă lumească. O viaţă conform lui Isus.
Izvorul baptismal este locul în care se face Paştele cu Cristos! Este înmormântat omul vechi, cu patimile sale înşelătoare (cf. Ef 4,22), pentru ca să se renască o creatură nouă; într-adevăr lucrurile vechi au trecut şi s-au născut lucruri noi (cf. 2Cor 5,17). În "Catehezele" atribuite sfântului Ciril din Ierusalim este explicat astfel neofiţilor ceea ce li s-a întâmplat în apa Botezului. Este frumoasă această explicaţie a sfântului Ciril: "În aceeaşi clipă aţi murit şi v-aţi născut şi acelaşi val salutar a devenit pentru voi mormânt şi mamă" (nr. 20, Mistagogica 2, 4-6: PG 33, 1079-1082). Renaşterea omului nou cere ca să fie redus în praf omul corupt de păcat. Imaginile mormântului şi a sânului matern referite la izvor, sunt de fapt foarte incisive pentru a exprima ceea ce se întâmplă măreţ prin gesturile simple ale Botezului. Îmi place să citez inscripţia care se află în vechiul baptisteriu roman din Lateran, în care se citeşte, în latină, această expresie atribuită papei Xist al III-lea: "Mama Biserică naşte feciorelnic prin apă copiii pe care-i zămisleşte prin suflarea lui Dumnezeu. Cei care v-aţi renăscut din acest izvor, speraţi împărăţia cerurilor"[1]. Este frumos: Biserica ne face să ne naştem, Biserica este sân matern, este mama noastră prin intermediul Botezului.
Dacă părinţii noştri ne-au născut la viaţa pământească, Biserica ne-a renăscut la viaţa veşnică în Botez. Am devenit fii în Fiul său Isus (cf. Rom 8,15; Gal 4,5-7). Şi asupra fiecăruia dintre noi, renăscuţi din apă şi din Duhul Sfânt, Tatăl ceresc face să răsune cu iubire infinită glasul său care spune: "Tu eşti fiul meu iubit" (cf. Mt 3,17). Acest glas patern, imperceptibil pentru ureche dar foarte auzibil de inima celui care crede, ne însoţeşte toată viaţa, fără a ne abandona vreodată. În timpul întregii vieţi Tatăl ne spune: "Tu eşti fiul meu iubit, tu eşti fiica mea iubită". Dumnezeu ne iubeşte mult, ca un Tată, şi nu ne lasă singuri. Asta din momentul Botezului. Renăscuţi fii ai lui Dumnezeu, suntem fii pentru totdeauna! De fapt, Botezul nu se repetă, pentru că imprimă un sigiliu spiritual de neşters: "Acest sigiliu nu este şters de niciun păcat, deşi păcatul împiedică Botezul să aducă roade de mântuire" (CBC, 1272). Sigiliul Botezului nu se pierde niciodată! "Părinte, dar dacă o persoană devine un tâlhar, dintre cei mai vestiţi, care ucide oameni, care face nedreptăţi, sigiliul dispare?". Nu. Pentru propria ruşine fiul lui Dumnezeu care este acel om face aceste lucruri, dar sigiliul nu dispare. Şi continuă să fie fiu al lui Dumnezeu, care merge împotriva lui Dumnezeu, dar Dumnezeu nu-i renegă niciodată pe fiii săi. Aţi înţeles acest ultim lucru? Dumnezeu nu-i renegă niciodată pe fiii săi. Repetăm asta toţi împreună? "Dumnezeu nu-i renegă niciodată pe fiii săi". Un pic mai tare, căci eu ori sunt surd ori n-am înţeles: [repetă mai tare] "Dumnezeu nu-i renegă niciodată pe fiii săi". Iată, aşa e bine.
Încorporaţi lui Cristos prin intermediul Botezului, cei botezaţi sunt aşadar conformaţi Lui, "primul născut între mulţi fraţi" (Rom 8,29). Prin acţiunea Duhului Sfânt, Botezul purifică, sfinţeşte, justifică, pentru a forma în Cristos, din mulţi, un singur trup (cf. 1Cor 6,11; 12,13). Exprimă asta ungerea cu crismă, "care este semn al preoţiei regale a celui botezat şi al agregării sale la comunitatea poporului lui Dumnezeu" (cf. Ritualul Botezului copiilor, Introducere, nr. 18, 3). De aceea preotul unge cu sfânta crismă capul fiecărui botezat, după ce a rostit aceste cuvinte care explică semnificaţia: "Dumnezeu însuşi vă unge cu untdelemnul mântuirii, pentru ca, făcând de acum parte din poporul său, să rămâneţi mădulare ale lui Cristos, preot, profet şi împărat, pentru viaţa veşnică" (ibid., nr. 71).
Fraţi şi surori, vocaţia creştină se află în întregime aici: a trăi uniţi cu Cristos în sfânta Biserică, părtaşi de aceeaşi consacrare pentru a desfăşura aceeaşi misiune, în această lume, aducând roade care durează pentru totdeauna. De fapt, însufleţit de unicul Duh, întregul popor al lui Dumnezeu este părtaş de funcţiunile lui Isus Cristos, "preot, profet şi împărat", şi poartă responsabilităţile de misiune şi slujire care derivă (cf. CBC, 783-786). Ce înseamnă a fi părtaş de preoţia regească şi profetică a lui Cristos? Înseamnă a face din noi înşine o ofrandă plăcută lui Dumnezeu (cf. Rom 12,1), dând mărturie despre El prin intermediul unei vieţi de credinţă şi de iubire (cf. Lumen gentium, 12), punând-o în slujba celorlalţi, după exemplul Domnului Isus (cf. Mt 20,25-28; In 13,13-17). Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Notă:
[1] «Virgineo fetu genitrix Ecclesia natos / quos spirante Deo concipit amne parit. / Caelorum regnum sperate hoc fonte renati».
