Particip ca oricare alt preot la o înmormântare de preot! Sunt un preot oarecare şi pentru că nu sunt coleg sau apropiat cu preotul răposat, îmi găsesc lejer un loc printre mulţii preoţi care au ales să participe, care nu se călăuzesc după cum mai spune unul sau altul: "Ce, el vine la înmormântarea mea?!"
Privesc de departe şi văd mulţimile îndurerate. Mă şi gândesc: "Ce frumos! E bine când credincioşii suferă la înmormântarea unui preot! E semn că a lucrat frumos şi oamenii îl regretă!"
E o încurajare şi pentru mine: Trebuie să lucrez mai mult şi mai serios! Dar, oare, pentru Dumnezeu vom face vreodată destul?!
Liturghia de înmormântare a confratelui preot începe şi este citit "necrologul". S-a născut, a studiat, a fost sfinţit preot, a slujit, a construit, a fost..., numai verbe care exprimă mişcarea. Este vorba de acţiune! Înţeleg de aici că preotul este un om al acţiunii. Dar de câte ori se vede neputincios în faţa marilor proiecte divine: poate construirea unei biserici, a unei case parohiale, a comunităţii ca atare, poate un credincios care nu s-a mai spovedit de la Prima Sfântă Împărtăşanie, doi tineri care convieţuiesc fără căsătorie şi multe altele. Cât de "mare" este preotul, cât de frumos îi cântă sau îi recită copiii la prima lui Liturghie şi cât de neputincios se dovedeşte uneori!
"Regelui pentru care toate trăiesc veniţi să ne închinăm!", cuvinte care mă răscolesc şi mă fac să mă întreb dacă chiar "toate trăiesc pentru Domnul!"
Privesc de departe spre altar şi-i văd pe colegii preotului răposat, îl văd pe episcop şi prin ei întrezăresc tot atâtea "aventuri" pentru Domnul! Fiecare are experienţa sa, carisma sa, darul său. Unul e bun constructor, unul un mare predicator, unul profesor, altul bun confesor. Ce bine e că e aşa! Ce ne-am face dacă toţi am fi constructori?!
Dar gândul mă duce şi la preotul răposat: Oare ne vede? Dacă ar mai deschide ochii pentru o clipă, ce ne-ar spune?
Privindu-l în sicriu îţi şi vine să spui: "Merită? Merită anii de seminar, anii de pregătire, de nopţi nedormite, de ore de rugăciune, de zile de exerciţii spirituale şi de formare, şantier, administrator, ţevi sparte, facturi de plătit, salarii de dat, întrebări de răspuns, merită toate acestea doar ca cineva să spună: «Părinte!»"
Mă îndrept din nou spre altar, de data aceasta ca şi cum aş privi în gol şi-l văd pe el, văd crucea de deasupra altarului, pe el care este împlinirea tuturor eşecurilor noastre, dar şi speranţa că nimic nu facem pentru noi, ci doar pentru el şi pentru Biserica sa. Undeva în străfundul sufletului iese un fel de "năduf", chiar un oftat: "Doamne, cum am putea fără tine?"
În curând vom întinde mâinile şi vom pronunţa cuvintele prefacerii. De câte ori le-am pronunţat până acum! Dar nu uităm că suntem la Liturghia de înmormântare a confratelui preot, prin urmare celebrăm pentru odihna sa veşnică. O, Sfântă Liturghie, jertfa lui Cristos de pe Calvar, de câte ori am celebrat sau concelebrat alături de preotul din sicriu! Noi încă mai putem întinde mâna, mână pe care cândva şi noi o vom pune una peste alta şi ne vom prezenta în faţa ta. Păstrează-ne, Doamne, mâna fidelă!
În sfârşit este momentul împărtăşaniei: timp de reflecţie profundă şi de mulţumire pentru tot ceea ce înseamnă Preoţia pentru noi, pentru toate întâlnirile frumoase avute cu preotul răposat şi un gând de atenţionare a lui Dumnezeu: "Doamne, indiferent unde mă vor purta paşii acestei vieţi, Doamne, să nu uiţi că sunt al tău şi voi fi mereu! Voi fi exact aşa cum m-ai învăţat tu: Preot în veci!"
Se formează procesiunea şi cu mic cu mare o luăm spre cimitir, ultimul loc al omului pe pământ. Câte amintiri trezeşte drumul către cimitir, câte păreri de rău, câte hotărâri noi, câte cereri Autorului vieţii. Până la urmă, atât e al nostru aici pe pământ: doi metri adâncime, un metru lăţime, doi metri lungime şi o cruce pe care scrie un nume, un nume şi o abreviere: "pr.", preot pentru veşnicie! Ce mângâietor, chiar dacă nu vom mai continua să construim biserici, să renovăm case parohiale, să celebrăm Sfânta Liturghie, să spovedim, să celebrăm sacramentele în general, vom continua să fim preoţi, preoţi aşa cum ne-a chemat Isus, Marele şi Veşnicul Preot, să fim.
Isuse, răsplăteşte-l pe slujitorul tău preot pe care l-am înmormântat şi ajută-ne să conştientizăm că nu e vorba decât de ceva timp...
Pr. Felician Tiba
* * *
Adjudeni: Funeraliile pr. Maricel Medveş
