În dimineaţa zilei de 31 iulie 2021, sărbătoarea liturgică a sfântului Ignaţiu de Loyola, s-au desfăşurat funeraliile cardinalului iezuit francez Albert Vanhoye, cu titlul "Santa Maria della Mercede e Sant'Andriano a Villa Albani", decedat joi 29 iulie 2021. La altarul catedrei din bazilica vaticană, cardinalul Leonardo Sandri, vice-decan al Colegiului cardinalilor, a prezidat ritul şi a ţinut omilia pe care o publicăm în continuare. Au concelebrat cardinalii Filoni, Lajolo, Piacenza, Calcagno, Baldisseri, Mamberti, Ladaria, Krajewski şi Gamberti, arhiepiscopul Marini şi câţiva preoţi din Societatea lui Isus. Reprezentant al membrilor corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun era Monseniorul Wachowski, subsecretar pentru raporturile cu statele.
"De aceea trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor, pentru a deveni un mare preot milostiv şi vrednic de credinţă [...] El este în măsură să vină în ajutorul celor care îndură încercarea".
1. Cuvintele autorului Scrisorii către Evrei au introdus liturgia Cuvântului de la această celebrare a înmormântării cu care ne luăm rămas bun creştinesc de la fratele nostru cardinalul Albert Vanhoye: în urmă cu câteva zile, la 24 iulie, a împlinit 98 de ani, iar în ziua următoare a ajuns la cei 67 de ani de la hirotonirea sacerdotală. Un om şi un creştin riguros şi determinat, capabil când avea optsprezece ani să străbată pe jos Franţa ocupată de nazişti pentru a putea intra în Societatea lui Isus. Acest amănunt biografic spune mult despre întreaga sa existenţă: de fapt, părintele Albert n-a încetat niciodată să meargă. Dacă fizic viaţa sa a fost marcat de studiu şi de învăţământ, costându-l ore lungi de dăruire şi aprofundare, itinerarul său interior s-a aprofundat, s-a alimentat tot mai mult din focul de iubire faţă de Cuvânt. El nu l-a tratat niciodată ca text arid care trebuie secţionat şi descompus, ci a fost capabil să perceapă mereu în spatele structurilor şi a compoziţiei textelor trimiterea la cel care a vorbit în timpurile din vechime în multe moduri şi în ultimul timp ne-a vorbit nouă prin Fiul, aşa cum afirmă începutul Scrisorii către Evrei. Acest text, cunoscut de cardinalul Vanhoye pentru că este obiect al tezei sale de doctorat, mulţi ani l-a predat generaţiilor de studenţi de la Institutul Pontifical Biblic: părintele Albert a frânt acele cuvinte şi le-a încredinţat în numeroase cursuri de exerciţii spirituale, conform metodei sfântului Ignaţiu, în a cărui comemorare suntem adunaţi pentru a celebra înmormântarea veneratului nostru frate. Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul: într-una din predicile părintelui Albert el exclama: "Ne-am obişnuit prea mult cu această iniţiativă divină! Dumnezeu ar avea atâtea motive pentru a nu mai vorbi poporului său, însă nu s-a resemnat niciodată!". Ca şi autorul Scrisorii către Evrei, pe care fratele nostru cardinal îl definea ca "fascinat de Fiul", el cerea harul ca să fie şi experienţa fiecăruia dintre noi, atraşi nu de o glorie îndepărtată, ci de aceea care ne introduce la comuniunea cu Dumnezeu.
2. Mergând să binecuvântez sicriul iubitului nostru cardinal Vanhoye, în seara morţii sale, l-am văzut îmbrăcat în purpura de cardinal, aşa cum este corect să fie, însă liniştit cu mâna care strânge crucea sa pectorală: o îmbrăcăminte şi o demnitate conferite lui nu ca privilegiu, ci recunoaştere a slujirii şi a dăruirii totale, în studiu şi în predicare, distingându-se mereu prin acel sentire cum Ecclesia al său. Roşul purpurei ca imagine a unei fidelităţi neobosite faţă de Cel care este fidel: părintele Albert ne-a învăţat să reluăm limbajul sacerdotal cu referinţă la Cristos, pornind de la Scrisoarea către Evrei, avertizându-ne cu privire la o golire de aparenţe rituale şi făcându-ne să percepem noutatea radicală a preoţiei Noului Testament. Categoriile şi simbolurile vechii marii preoţii, care au ajuns aşa cum ne relatează diferite episoade din Scriptură să creeze gelozii şi ambiţii, sunt retrăite de unicul Mare Preot, milostiv şi vrednic de credinţă, care nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham. Mulţi dintre noi eram prezenţi la predicarea exerciţiilor spirituale pentru Curia Romană în 2008, şi am fost luaţi de mână de un frate în credinţă total răpit de Cuvântul pe care ni-l vestea: el ne-a cerut să scuturăm praful adunat pentru a redescoperi lumina extraordinară care provine din preoţia lui Cristos, la care noi înşine suntem asociaţi prin harul Duhului Sfânt. Aproape anticipând acel jubileu al Milostivirii pe care Papa Francisc l-a proclamat câţiva ani după aceea, am fost conduşi să contemplăm trăsătura distinctivă a lui Cristos, milostivirea: "Nu este vorba de sentimentul superficial al celui care se înduioşează cu uşurinţă. Este vorba de o capacitate dobândită prin experienţa personală a suferinţei. Trebuie să fi trecut prin aceleaşi încercări, prin aceleaşi suferinţe ale celor pe care vrem să-i ajutăm. Cristos ştie să compătimească pentru că a fost încercat în toate asemenea nouă".
3. Existenţa biblistului şi cardinalului Vanhoye o putem compara cu aceea a cărturarului devenit discipol al Împărăţiei, capabil să scoată din comoara sa lucruri vechi şi lucruri noi: timp de şaizeci şi şapte de ani a celebrat Euharistia, percepând în ea dimensiunea jertfelnică pornind şi de la ceea ce ne este oferit de Scrisoarea către Evrei. A făcut asta cu înţelepciunea Duhului, rămânând autentic în tradiţia vie a Sfintei Biserici: dovadă sunt slujirea şi colaborarea lungă cu unele dicastere din Curia Romană, şi în special prin competenţa oferită în Comisia Pontificală Biblică, aşa cum a amintit Sfântul Părinte în telegrama publicată ieri. Fratele nostru a explicat şi a rămas legat de Jertfa lui Cristos de pe cruce, anticipată şi făcută prezentă la Ultima Cină, ca memorialul pe care peste puţin timp îl vom celebra pe acest altar. Cu uimirea şi ochii unui copil, cardinalul Vanhoye sublinia acel "a mulţumit" al lui Isus înainte de a frânge pâinea şi spunea: "Isus a mulţumit Tatălui, ca şi cum ar exclama «Îţi mulţumesc pentru această pâine, trup şi sânge, pentru că mi-ai dat o inimă plină de iubire care doreşte cu ardoare acest dar»" şi apoi continua cu o examinare a conştiinţei valabilă pentru noi toţi "nu ne dăm seama suficient de transformarea realizată în acel moment, de dinamismul de iubire victorioasă pe care îl facem prezent celebrând şi primind Euharistia".
4. Acum pentru fratele nostru, cardinalul Albert Vanhoye, promisiunea cuprinsă în Cuvântul iubit, studiat şi încredinţat nouă se împlineşte: se deschide larg viaţa veşnică în care Isus doreşte ca să fie cu El aceia pe care Tatăl i i-a dat, aşa cum am ascultat în Evanghelie. Fie ca să contemple gloria sa - Cordi tuo unito cum spune motoul său de cardinal - şi să devină mijlocitor în faţa tronului Marelui Preot milostiv şi vrednic de credinţă, intrat o dată pentru totdeauna în sanctuarul ceresc. Nouă care rămânem în pelerinajul pământesc ne rămâne puternică invitaţia Scrisorii către Evrei, repetată cu existenţa şi moartea de către fratele nostru, "să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi la Isus, începutul şi desăvârşirea credinţei".
(După L'Osservatore Romano, 31 iulie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
