(Bazilica Vaticană, Altarul Catedrei, luni, 3 noiembrie 2013)
Această celebrare, graţie Cuvântului lui Dumnezeu, este în întregime luminată de credinţa în înviere. Un adevăr care s-a impus cu greu în Vechiul Testament şi care iese în evidenţă în manieră explicită chiar în episodul pe care l-am ascultat, colecta pentru jertfa de ispăşire în favoarea răposaţilor (2Mac 12,43-46).
Toată revelaţia divină este rod al dialogului dintre Dumnezeu şi poporul său, iar credinţa în înviere este legată şi ea de acest dialog, care însoţeşte drumul poporului lui Dumnezeu în istorie. Nu uimeşte că un mister aşa de mare, aşa de decisiv, aşa de supraomenesc cum este cel al învierii a cerut tot parcursul, tot timpul necesar, până la Isus Cristos. El poate să spună: "Eu sunt învierea şi viaţa" (In 11,25), pentru că în El acest mister nu numai că se revelează pe deplin, ci se realizează, are loc, devine pentru prima dată şi în mod definitiv realitate. Evanghelia pe care am ascultat-o, care uneşte - conform redactării lui Marcu - relatarea morţii lui Isus şi aceea a mormântului gol, reprezintă culmea întregului drum: este evenimentul învierii, care răspunde la lunga căutare a poporului lui Dumnezeu, la căutarea fiecărui om şi a întregii omeniri.
Fiecare dintre noi este invitat să intre în acest eveniment. Suntem chemaţi să stăm mai întâi în faţa crucii lui Isus, ca Maria, ca femeile, ca sutaşul; să ascultăm strigătul lui Isus şi ultima sa respiraţie şi în sfârşit tăcerea; acea tăcere care se prelungeşte toată sâmbăta sfântă. Şi apoi suntem chemaţi să mergem la mormânt, pentru a vedea cum marea piatră a fost dată la o parte; pentru a asculta vestea: "A înviat, nu este aici" (Mc 16,6). Acolo este fundamentul, stânca. Nu în "discursuri convingătoare de înţelepciune", ci în cuvântul viu al crucii şi al învierii lui Isus.
Asta e ceea ce predică apostolul Paul: Isus Cristos răstignit şi înviat. Dacă El n-a înviat, credinţa noastră este goală şi inconsistentă. Dar pentru că El a înviat, mai mult, El este învierea, atunci credinţa noastră este plină de adevăr şi de viaţă veşnică.
Reînnoind tradiţia, noi oferim astăzi Jertfa euharistică pentru fraţii noştri cardinali şi episcopi care au murit în ultimele douăsprezece luni. Şi rugăciunea noastră se îmbogăţeşte cu sentimente, cu amintiri, cu recunoştinţă pentru mărturia persoanelor pe care le-am cunoscut, cu care am împărtăşit slujirea în Biserică. Multe dintre chipurile lor ne sunt prezente; dar toţi, fiecare dintre ei este privit de Tatăl cu iubirea sa milostivă. Şi împreună cu privirea Tatălui ceresc este şi aceea a Mamei, care mijloceşte pentru aceşti fii ai săi atât de iubiţi. Împreună cu credincioşii pe care i-au slujit aici pe pământ să se poată bucura de bucuria noului Ierusalim.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
