|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!
Aţi venit mulţi, din Italia şi din diferite ţări. Mişcarea voastră nu pierde capacitatea sa de a aduna şi a mobiliza. Vă mulţumesc că aţi voit să manifestaţi comuniunea voastră cu Scaunul Apostolic şi afectul vostru faţă de papa. Îi mulţumesc preşedintelui Fraternităţii, prof. Davide Prosperi, precum şi lui Hassina şi Rose, care au împărtăşit experienţele lor. Îl salut pe cardinalul prefect, pe cardinalul Farrell şi pe cardinalii şi episcopii prezenţi.
Suntem reuniţi pentru a comemora centenarul naşterii Monseniorului Luigi Giussani. Şi facem asta cu recunoştinţă în suflet, aşa cum am auzit de la Rose şi Hassina. Eu îmi exprim recunoştinţa mea personală pentru binele pe care mi l-a făcut, ca preot, să meditez câteva cărţi ale lui don Giussani - ca preot tânăr -; şi fac asta şi ca păstor universal pentru tot ceea ce el a ştiut să semene şi să iradieze peste tot pentru binele Bisericii. Şi cum ar putea să nu amintească asta cu recunoştinţă emoţionată cei care au fost prietenii săi, fiii şi discipolii săi? Graţie paternităţii sale sacerdotale pasionate în a-l comunica pe Cristos, ei au crescut în credinţă ca dar care dă vieţii sens, lărgime umană şi speranţă. Don Giussani a fost părinte şi maestru, a fost slujitor al tuturor neliniştilor şi situaţiilor umane pe care le întâlnea în pasiunea sa educativă şi misionară. Biserica recunoaşte genialitatea sa pedagogică şi teologică, desfăşurată pornind de la o carismă care i-a fost dată de Duhul Sfânt pentru "utilitatea comună". Nu este o simplă nostalgie ceea ce ne face să celebrăm acest centenar, ci este amintirea recunoscătoare a prezenţei sale: nu numai în biografiile noastre şi în inimile noastre, ci în comuniunea sfinţilor, de unde mijloceşte pentru toţi ai săi.
Ştiu, dragi prieteni, fraţi şi surori, că nu sunt deloc uşoare perioadele de tranziţie, când părintele fondator nu mai este prezent fizic. Au experimentat asta atâtea fundaţii catolice în decursul istoriei. Trebuie să-i mulţumim părintelui Julian Carrón pentru slujirea sa în conducerea mişcării în timpul acestei perioade şi pentru că a menţinut fermă cârma comuniunii cu pontificatul. Totuşi, n-au lipsit probleme serioase, diviziuni, desigur şi o sărăcire în prezenţa unei mişcări ecleziale aşa de importante precum Comunione e Liberazione, de la care Biserica, şi eu însumi, speră mai mult, mult mai mult. Timpurile de criză sunt timpuri de recapitulare a extraordinarei voastre istorii de caritate, de cultură şi de misiune; sunt timpuri de discernământ critic a ceea ce a limitat potenţialitatea rodnică a carismei lui don Giussani; sunt timpuri de reînnoire şi relansare misionară în lumina actualului moment eclezial, precum şi a necesităţilor, a suferinţelor şi a speranţelor umanităţii contemporane. Criza ne face să creştem. Nu trebuie redusă la conflict, care anulează. Criza ne face să creştem.
Cu siguranţă don Giussani se roagă pentru unitatea tuturor articulaţiilor mişcării voastre; cu siguranţă. Voi ştiţi bine că unitatea nu înseamnă uniformitate. Nu vă fie frică de diferitele sensibilităţi şi de confruntare pe drumul mişcării. Nu poate să fie altfel într-o mişcare în care toţi aderenţii sunt chemaţi să trăiască personal şi să împărtăşească în mod coresponsabil carisma primită. Toţi o trăiesc în mod original precum şi în comunitate. Acest lucru chiar este important: ca unitatea să fie mai puternică decât forţele dispersive sau decât târârea vechilor contrapoziţii. O unitate cu acela şi cu aceia care conduc mişcarea, unitate cu păstorii, unitate în urmarea cu atenţie a indicaţiilor Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă, şi unitate cu papa, care este slujitorul comuniunii în adevăr şi în caritate.
Nu irosiţi timpul vostru preţios în bârfe, neîncrederi şi contrapoziţii. Vă rog! Nu irosiţi timpul!
Acum aş vrea să amintesc câteva aspecte ale personalităţii bogate a lui don Giussani: carisma sa, vocaţia sa de educator, iubirea sa faţă de Biserică.
1. Don Giussani om carismatic. Cu siguranţă a fost un om cu mare carismă personală, capabil să atragă mii de tineri şi să atingă inima lor. Ne putem întreba: De unde venea carisma sa? Provenea din ceva ce a trăit personal: ca adolescent, la numai cincisprezece ani, a fost străfulgerat de descoperirea misterului lui Cristos. A intuit - nu numai cu mintea, ci cu inima - că Isus Cristos este centrul unificator al întregii realităţi, este răspunsul la toate întrebările umane, este realizarea oricărei dorinţe de fericire, de bine, de iubire, de veşnicie prezente în inima umană. Uimirea şi fascinaţia acestei prime întâlniri cu Cristos nu l-au mai abandonat. Aşa cum a spus la înmormântarea sa fostul cardinal Ratzinger: "Don Giussani a ţinut mereu îndreptată privirea vieţii sale şi a inimii sale spre Cristos. a înţeles în acest mod că creştinismul nu este un sistem intelectual, un pachet de dogme, un moralism, ci creştinismul este o întâlnire; o istorie de iubire; este un eveniment". Aici se află rădăcina carismei sale. Don Giussani atrăgea, convingea, convertea inimile pentru că le transmitea celorlalţi ceea ce purta înăuntru după acea experienţă fundamentală a sa: pasiunea pentru om şi pasiunea pentru Cristos ca împlinire a omului. Atâţia tineri l-au urmat pentru că tinerii au un mare fler. Ceea ce spunea venea din trăirea sa şi din inima sa, de aceea inspira încredere, simpatie şi interes.
Preşedintele a spus că vă angajaţi pentru ca această carismă dăruită lui don Giussani pentru binele întregii Biserici să producă mereu noi roade. Aceasta este protecţia înţeleaptă a darului transmis vouă, o protecţie care nu este numai păstrătoare a trecutului, ci care, însufleţită de Duhul Sfânt, ştie să recunoască şi să primească noi vlăstare ale acestui copac care este mişcarea voastră, care trăieşte în pământul bun al comuniunii ecleziale.
În această privinţă vă veţi întreba: cum putem răspunde la exigenţele de schimbare ale timpului prezent păstrând carisma? Înainte de toate, este important de amintit că nu carisma trebuie să se schimbe: ea trebuie mereu din nou primită şi făcută să rodească în prezent. Carismele cresc aşa cum cresc adevărurile dogmei, ale moralei: cresc în plinătate. Modurile de a o trăi pot constitui un obstacol sau chiar o trădare cu scopul pentru care carisma a fost provocată de Duhul Sfânt. A recunoaşte şi a corecta modalităţile deviante, acolo unde este necesar, nu este posibil decât cu atitudine umilă şi sub conducerea înţeleaptă a Bisericii. Şi această atitudine de umilinţă aş rezuma-o cu două verbe: a aminti [it. ricordare], adică a readuce la inimă, a aminti întâlnirea cu Misterul care ne-a condus până aici; şi a genera, privind înainte cu încredere, ascultând gemetele pe care Duhul le exprimă astăzi din nou. "Bărbatul umil, femeia umilă are la inimă şi viitorul, nu numai trecutul, pentru că ştie să privească înainte, ştie să privească ramurile, cu amintirea încărcată de recunoştinţă. Cel umil generează, invită şi stimulează spre ceea ce nu se cunoaşte. În schimb, cel mândru repetă, se împietreşte [...], merge înapoi şi se închide în repetiţia sa, se simte sigur de ceea ce cunoaşte şi se teme de nou pentru că nu-l poate controla, se simte destabilizat... pentru ce? Pentru că a pierdut amintirea" . Priviţi amintirea fondatorului.
Preaiubiţilor, să aveţi la inimă darul preţios al carismei voastre şi Fraternitatea care o păstrează, pentru că ea poate face "să înflorească" încă multe vieţi, aşa cum ne-au mărturisit Hassina şi Rose. Potenţialitatea carismei voastre este încă în mare parte de descoperit, încă există mare parte de descoperit; de aceea vă invit să fugiţi de orice concentrare asupra voastră înşivă, de frică - frica nu te va duce niciodată la un port bun - şi de oboseala spirituală, care te duce la lenea spirituală. Vă încurajez să găsiţi modurile şi limbajele potrivite pentru ca această carismă pe care don Giussani v-a încredinţat-o să ajungă la noi persoane şi la noi ambiente, pentru ca să ştie să vorbească lumii de astăzi, care s-a schimbat faţă de începuturile mişcării voastre. Există atâţia bărbaţi şi atâtea femei care încă n-au făcut acea întâlnire cu Domnul care a schimbat şi a făcut frumoasă viaţa voastră!
2. Al doilea aspect: don Giussani educator. Încă din primii ani ai slujirii sale sacerdotale, în faţa rătăcirii şi a ignoranţei religioase a multor tineri, don Giussani a simţit urgenţa de a le comunica întâlnirea cu persoana lui Isus pe care el însuşi o experimentase. Don Luigi avea o capacitate unică de a face să se declanşeze căutarea sinceră a sensului vieţii în inima tinerilor, de a trezi dorinţa lor de adevăr. Ca adevărat apostol, când vedea că în tineri s-a aprins această sete, nu-i era frică să le prezinte credinţa creştină. Dar fără a impune niciodată nimic. Abordarea sa a generat atâtea personalităţi libere, care au aderat la creştinism cu convingere şi pasiune; nu din obişnuinţă, nu din conformism, ci în mod personal şi în mod creativ. Don Giussani avea o mare sensibilitate în respectarea naturii fiecăruia, în respectarea istoriei sale, a temperamentului său, a darurilor sale. Nu voia persoane toate egale şi nu voia nici ca toţi să-l imite pe el, ca fiecare să fie original, aşa cum l-a făcut Dumnezeu. Şi de fapt acei tineri, crescând, au devenit, fiecare după propria inclinaţie, prezenţe semnificative în diferite domenii, fie în jurnalism, în şcoală, în economie, în operele caritative şi de promovare socială.
Prieteni, aceasta este o mare moştenire spirituală pe care v-a lăsat-o don Giussani. Vă îndemn să nutriţi în voi pasiunea sa educativă, iubirea sa faţă de tineri, iubirea sa faţă de libertatea şi responsabilitatea personală a fiecăruia în faţa propriului destin, respectul său faţă de unicitatea irepetabilă a fiecărui bărbat şi a fiecărei femei.
3. Şi al treilea: Giussani fiu al Bisericii. Don Giussani a fost un preot care a iubit mult Biserica. Şi în timpuri de rătăcire şi de contestare puternică a instituţiilor, a menţinut mereu cu fermitate fidelitatea sa faţă de Biserică, faţă de care nutrea un mare afect - iubire! -, aproape o duioşie, şi în acelaşi timp o mare reverenţă, deoarece credea că ea este continuarea lui Cristos în istorie. Spunea el: "Tu ai întâlnit această companie: aceasta este modalitatea cu care misterul lui Isus [...] a bătut la uşa casei tale" . Folosea această expresie frumoasă: "compania". Grupurile din mişcare erau pentru el o "companie" de persoane care l-au întâlnit pe Cristos. Şi, în definitiv, Biserica însăşi este "compania" celor botezaţi care ţine totul împreună, din care totul îşi trage viaţă, şi care ne menţine pe drumul drept.
Don Giussani a învăţat să avem respect şi iubire filială faţă de Biserică şi, cu mare echilibru, a ştiut să ţină împreună mereu carisma şi autoritatea, care sunt complementare, ambele necesare. Voi cântaţi adesea în întâlnirile voastre cântecul "La strada". Giussani, tocmai folosind metafora străzii spunea: "Autoritatea asigură strada corectă, carisma face frumoasă strada" . Fără autoritate se riscă să se iasă de pe stradă, să se meargă într-o direcţie greşită. Dar fără carismă drumul riscă să devină plictisitor, neatractiv pentru oamenii din acel moment istoric deosebit.
Şi printre voi, unii sunt însărcinaţi cu o misiune de autoritate şi de conducere, pentru a-i sluji pe toţi ceilalţi şi a indica strada corectă. Asta constă, în concret, în conducerea şi reprezentarea mişcării, în favorizarea dezvoltării sale, în a duce înainte proiecte apostolice specifice, în asigurarea fidelităţii faţă de carismă, în ocrotirea membrilor mişcării, în promovarea drumului lor creştin şi a formării lor umane şi spirituale. Dar alături de slujirea autorităţii este fundamental ca, în toţi membrii Fraternităţii, să rămână vie carisma, pentru ca viaţa creştină să păstreze mereu fascinaţia primei întâlniri. Nu uitaţi niciodată de acea primă Galilee a chemării, de acea primă Galilee a întâlnirii. A ne întoarce mereu acolo, la acea primă Galilee pe care fiecare dintre noi a trăit-o. Asta ne va da forţă pentru a merge mereu în ascultare în Biserică. Asta este ceea ce "face frumoasă strada". Astfel mişcările ecleziale contribuie, cu carismele lor, să arate caracterul atrăgător şi de noutate al creştinismului; iar autorităţii Bisericii îi revine să indice cu înţelepciune şi prudenţă pe care cale trebuie să meargă mişcările, pentru a rămâne fidele faţă de ele însele şi faţă de misiunea pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o. Cu cuvintele lui don Giussani putem afirma că "este o exigenţă indispensabilă a întrupării acest schimb continuu între instituţie şi carismă. În niciun mod acest raport între har şi libertate nu poate fi gândit în alternativă dialectică, de parcă instituţia nu este carisma şi carisma nu are nevoie de instituţie. O carismă trebuie instituţionalizată. Şi o instituţie trebuie să menţină dimensiunea carismatică. Ele sunt până la urmă unica realitate a Bisericii. S-ar putea gândi oare organismul uman fără scheletul care îl susţine? Tot aşa nu se poate gândi ca Biserica să trăiască fără instituţie" .
Voi ştiţi că descoperirea unei carisme trece întotdeauna prin întâlnirea cu persoane concrete. Aceste persoane sunt martori care ne permit să ne apropiem de o realitate mai mare, care este comunitatea creştină, Biserica. În Biserică întâlnirea cu Cristos rămâne vie. Biserica este locul în care toate carismele sunt păstrate, alimentate şi aprofundate. Să ne gândim, în Faptele Apostolilor, la episodul lui Filip şi al eunucului, funcţionar al reginei Etiopiei. Filip a fost determinant pentru convertirea sa, el a fost mediatorul întâlnirii cu Cristos pentru acel om aflat în căutarea adevărului. Ei bine, cum se termină acest episod? Filip îl botează pe eunuc şi textul spune: "Când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip şi eunucul nu l-a mai văzut" (Fap 8,39). "Nu l-a mai văzut"! După ce l-a condus la Cristos, Filip dispare din viaţa eunucului! Dar bucuria întâlnirii cu Cristos rămâne - acea bucurie a întâlnirii rămâne mereu! -, de fapt relatarea adaugă: "Şi-a urmat drumul bucurându-se". Toţi suntem chemaţi la asta: să fim mediatori ai întâlnirii cu Cristos pentru alţii şi apoi a lăsa ca ei să parcurgă drumul lor, fără a-i lega de noi.
Şi, pentru a încheia, aş vrea să vă cer un ajutor concret pentru astăzi, pentru acest timp. Vă invit să mă însoţiţi în profeţia pentru pace - Cristos, Domnul păcii! Lumea tot mai violentă şi războinică mă înspăimântă cu adevărat, o spun cu adevărat: mă înspăimântă -; în profeţia care indică prezenţa lui Dumnezeu în săraci, în cei care sunt abandonaţi şi vulnerabili, condamnaţi sau puşi deoparte în construcţia socială; în profeţia care vesteşte prezenţa lui Dumnezeu în fiecare naţiune şi cultură, mergând în întâmpinarea aspiraţiilor de iubire şi adevăr, de dreptate şi fericire care aparţin inimii umane şi care palpită în viaţa popoarelor. Să ardă în inimile voastre această sfântă nelinişte profetică şi misionară. A nu rămâne pe loc.
Preaiubiţilor, iubiţi mereu Biserica. Iubiţi şi păstraţi unitatea "companiei" voastre. Nu lăsaţi ca Fraternitatea voastră să fie rănită de dezbinări şi contrapoziţii, care fac jocul celui rău; este meseria sa: să dezbine, mereu. Chiar şi momentele dificile pot să fie momente de har şi pot să fie momente de renaştere. Comunione e Liberazione s-a născut chiar într-un timp de criză cum a fost anul 1968. Şi după aceea don Giussani nu s-a înspăimântat de momentele de trecere şi de creştere a Fraternităţii, ci le-a înfruntat cu curaj evanghelic, încredinţare lui Cristos şi în comuniune cu mama Biserica.
Să mulţumim împreună Domnului astăzi pentru darul lui don Giussani. Să-l invocăm pe Duhul Sfânt şi mijlocirea Fecioarei Maria, pentru ca voi toţi să puteţi continua, uniţi şi bucuroşi, pe drumul pe care le vi l-a arătat cu libertate, creativitate şi curaj. Din inimă vă binecuvântez. Şi cu rugăminte, vă cer să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Note:
1 Discurs adresat Colegiului Cardinalilor şi Curiei Romane, 23 decembrie 2021.
2 L. Giussani, Dal temperamento un metodo. I libri dello spirito cristiano: quasi Tischreden, 6, Milano 2002, pag. 7.
3 Id., Un avvenimento nella vita dell'uomo, Milano 2020, pag. 249.
4 Id., Supliment la Litterae Communionis-LC, nr. 11/1985.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
