Fratele Biagio, zece mii la înmormântare. Don Pino: „Cuceriți de credința sa”

Fratele Biagio, zece mii la înmormântare. Pr. Pino: "Cuceriţi de credinţa sa"

de Alessandro Di Bussolo

În catedrala din Palermo, la ora 10.30, arhiepiscopul Lorefice celebrează funeraliile misionarului laic care, timp de treizeci de ani, a mers alături de cei mai săraci din oraş, postind şi trăind pe străzi pentru a atrage atenţia asupra drepturilor lor. Don Vitrano, care a fondat împreună cu el "Misiunea de Speranţă şi Caritate", invită voluntarii la "curajul de a continua pe urmele lui" şi îşi aminteşte prima întâlnire cu cei fără adăpost la gară.

I-a fost alături în zilele de suferinţă şi toropeală înainte de sfârşit, când "fratele Biagio" a fost învins de cancerul care l-a dus la Domnul la numai 59 de ani, şi "ne-a fost exemplul unei dureri încrucişate cu o credinţă profundă, pentru a deveni şi speranţă şi iubire". Astăzi, 17 ianuarie 2023, don Giuseppe Vitrano, pentru toţi "padre Pino", îl însoţeşte la înmormântarea din catedrala din Palermo, la 10.30, înconjurat de cei din urmă din oraş pe care i-a iubit mult, de voluntarii de la Misiunea de Speranţă şi Caritate pe care au fondat-o în urmă cu aproape treizeci de ani, de arhiepiscopul Corrado Lorefice care prezidează înmormântarea, autorităţile citadine şi mulţi palermitani şi persoane obişnuite din toată Italia, precum şi din Spania şi Anglia. O mie în catedrală şi alţi nouă mii, cel puţin, în afară.

Acest mic preot de 67 de ani şi cu o frumoasă barbă albă, fost salezian, din Misilmeri, la periferia oraşului Palermo, relatează la Vatican News prima întâlnire cu Biagio Conte, sub porticurile gării centrale din oraşul sicilian: un tânăr de 29 de ani în blugi, căciulă făcută din mâneca unui pulover şi un baston de păstor, însă care cu cei mai săraci "folosea cuvinte evanghelice" şi "avea autoritate". A fost cucerit definitiv de fratele Biagio şi de "credinţa sa perseverentă", relatează el, când l-a văzut timp de treisprezece zile hrănindu-se numai cu Euharistia pe care i-o ducea în fiecare seară, în faţa a ceea ce avea să devină după aceea primul sediu al Misiunii, în via Archirafi.

Ce vă lasă această ultimă lună cu fratele Biagio? Cum a trăit el şi voi din familia şi comunitatea sa acest moment de trecere?

Fratele Biagio în această lună pentru noi a fost preţios, pentru că ne lasă un testament nescris, dar trăit şi prin suferinţă. Faptul că suferinţa nu este apoi scop în sine este modul pentru a ne apropia tot mai mult de Cel care ne-a iubit cel dintâi, care este Cristos Isus. Când această suferinţă se trăieşte încrucişată cu o credinţă profundă, atunci totul capătă sens, altminteri ar putea să devină disperare. Şi în asta trebuie să spunem că fratele Biagio ne-a fost exemplu în atâtea momente, în atâtea moduri, motiv pentru care acea realitate de viaţă la sfârşit vrem s-o trăim şi noi, cu un specific care este acela de a şti că suferinţa aceea este şi speranţă, este şi iubire mai mare pe care Domnul vrea să o creeze în inimile noastre.

Cum priviţi acum la omagiul palermitanilor adus fratelui Biagio? Există cu siguranţă atâta afect, atâta emoţie, dar şi atâţia care eventual dedesubt îl considerau un visător, un utopist pentru bătăliile sale între posturi şi rugăciuni, şi astăzi eventual îl numesc deja sfânt?

Toate acestea în mod clar îi fac pe atâţia să se corecteze şi să se revizuiască nu numai în idei, ci şi într-o conştiinţă, care din păcate este adesea aţipită sau distrasă de atâtea lucruri inutile, în viaţă. Astăzi a revizui toate acestea pentru atâţia este şi aşa-numita "examinare a conştiinţei". În mod clar aduce şi pozitivitatea sa, care este aceea de a descoperi că credinţa trebuie trăită în perseverenţă şi că el era un om cu mare credinţă, pentru că era constant în această credinţă, nu era ocazională, şi perseverenţa în el aducea clarviziunea, şi anume capacitatea de a vedea dincolo de ceea ce vedem noi de obicei. Acest lucru astăzi ne determină şi mai mult să înrădăcinăm viaţa noastră într-o dimensiune şi mai mare şi mai profundă.

Ce sentiment prevalează acum în rândul vostru, cei din Misiune? Durerea pierderii, mulţumirea adusă Domnului pentru că l-aţi avut şi pentru că ni l-a dăruit, sau teama pentru un drum de continuat fără călăuzirea sa spirituală?

El deja ne făcea să înţelegem de mult timp că Misiunea pentru el nu era numai Palermo, nu numai Sicilia, nu numai Europa, era în toată lumea. Şi asta la ce duce? Că noi deja eram pregătiţi în parte să înfruntăm şi asta, chiar dacă în mod clar a înfrunta asta aşa cum avea el în inimă, probabil suntem foarte nepregătiţi. Dar trebuie să avem acum curajul de a continua pe urma sa, cu o speranţă şi mai mare şi cu o caritate şi mai profundă. Asta da.

Cum l-aţi descrie pe fratele Biagio şi aceşti treizeci de ani cu el pentru cel care nu cunoaşte Misiunea voastră?

Este greu de sintetizat treizeci de ani de experienţă care duc la o dimensiune de viaţă care nu se poate descrie mereu în cuvinte, deoarece cu el era o vorbire nu atât cu vocea, ci inimă la inimă. Şi atunci când tu începi să descoperi acest limbaj al inimii, înţelegi că numai în acel mod poate merge înainte să se perfecţioneze un drum de treizeci de ani cu el.

Care este acum amintirea dumneavoastră cea mai vie din anii trăiţi cu fratele Biagio? Un episod, un gest al său, un cuvânt al său?

Cu siguranţă întâlnirea iniţială cu el, acolo deja m-a răscolit. Eram la gara centrală, căutam un tânăr, şi într-un moment deosebit îl întâlnesc pe acest tânăr pe care nu-l cunoşteam, care foloseşte cuvinte atât de profunde şi evanghelice faţă de un frate care greşea împotriva lui. Aruncase pe jos pasta pe care tocmai i-o dăduseră, cu farfurie cu tot, dar eu încă nu înţelesesem că acela era un alcoolizat. Toţi din jur se năpusteau împotriva aceste persoane, un tunisian beat, dar Biagio a reacţionat imediat. Toţi urmau să pună mâna pe acel om, iar el imediat, în spatele meu - eu încă nu-l cunoşteam - a zis: "Opriţi-vă toţi, nu-l atingeţi. El a greşit, dar noi nu trebuie să răsplătim răul cu rău". Acolo eu am rămas impresionat, pentru că toţi s-au oprit datorită lui, care avea un timbru de voce tare, puternic, dar mai ales avea autoritate şi capacitate de a se face ascultat. Era încă tânăr, cu blugi, pe cap o căciulă care era făcută dintr-o mâneca de pulover şi un baston de păstor. În acel moment mi-am zis: "Uite cum el, laic, este capabil să facă faţă la tot şi să folosească vorbe evanghelice". Eu probabil, privind scena, aş fi spus: "Daţi-i câteva, în felul acesta data viitoare se gândeşte". M-am descalificat ca preot, deşi eram încă tânăr. Acest episod mi-a dat ocazia de a începe să văd în Biagio ceva deosebit, ceva extraordinar.

Apoi în mod clar postul său din via Archirafi în 1993, a fost picătura care a umplut vasul, când timp de treisprezece zile el postea. Eu în prima zi ajung acolo, întorcându-mă de la şcoală, pentru că predam în apropierea locului unde îmi indicase că va face acest post, mă apropii şi îi spun: "Frate Biagio, cum merge?". Şi el: "Don Pino, bine! În această dimineaţă la ora cinci m-am aşezat acolo, cu acest gard, pentru a arăta că săracii au drept la un pat şi la un acoperiş" şi îmi indica o structură complet abandonată. "Apoi pe la şase fără un sfert - relatează el - a trecut cineva şi mi-a lăsat acest crucifix". Era un crucific de la San Damiano de douăzeci de centimetri, învelit într-un ziar. "Mi l-a dat cineva cu Vespa (= motoretă, n.t.) spunându-mi: «Vino, Francisc, şi repară casa mea». Şi eu l-am agăţat aici". Pe una din cele două coloane de la intrare, acelea unde era pusă uşa de intrare. Şi încheie: "Acum putem începe, suntem în ordine". "Ce ai nevoie - îl întreb eu - un pic de pâine?". "Nu, nu, nimic - îmi răspunde Biagio - tu, dacă vrei, adu-mi Împărtăşania". Eu timp de treisprezece zile, seara târziu, îl însoţeam cu această Împărtăşanie şi am început să înţeleg că nu era numai ceva "spectaculos", nici politic, nici social, ci era ceva ce pornea dintr-o motivaţie mai mare, aceea a credinţei în Dumnezeu şi că el era totalmente legat de Dumnezeu pentru a începe totul.

La ultima Liturghie la care a participat Biagio, la 8 ianuarie, dumneavoastră aţi spus: "A dat mereu glas celui care nu are glas". Acum cum veţi continua şi această angajare a sa de "megafon" al celor mai săraci dintre săraci?

Dar cu siguranţă el va suna şi din cer... pentru că vocea sa avea un mare timbru şi ajungea departe, pătrundea. Cu siguranţă Domnul era cel care vorbea şi acum va fi un megafon mult mai mare din cer pentru a ajunge la noi toţi.

Papa a spus că Biagio a oferit săracilor "mângâiere, protecţie şi speranţă": simţiţi că acest val de iubire care vă însoţeşte în aceste zile vă va ajuta să continuaţi această ofertă a sa?

Cu siguranţă da: Eu îi mulţumesc Sfântului Părinte şi pentru cuvintele sale, care sunt de întărire şi mai ales de stimulent pentru a merge înainte, cu bucuria speranţei şi a carităţii.

Preşedintele Mattarella a spus că fratele Biagio trebuie onorat cu concreteţe. În aceste zile de emoţie şi cuvinte, cineva din instituţii v-a promis un nou ajutor, o nouă structură pentru a satisface multele cereri care ajung la voi de la cei din urmă?

În mod clar promisiunile există, dar noi care privim spre Ţara Promisă pe care numai Dumnezeu ştie s-o dea, nu ascultăm numai promisiunile "umane". Cu siguranţă există cei care deja s-au gândit la toate şi poate că se va folosi şi de cel la care se aşteaptă mai puţin pentru a continua cu promisiunile adevărate. Pentru că dacă Misiunea a mers înainte până acum, este datorită la ceea ce am scris chiar la intrarea din via Archirafi: "Domnul până astăzi ne-a ajutat, apoi umanul vine după aceea".

Procesiunea, veghea de rugăciune şi înmormântarea

Aseară, luni, foarte mulţi palermitani au putut să dea ultimul salut rămăşiţelor pământeşti ale misionarului laic în procesiunea lungă pe străzile oraşului. Sicriul fratelui Biagio, plecat la ora 19.00 de la biserica din Misiune, în via Decollati, unde de joi, ziua morţii, cel puţin 5 mii de persoane pe zi i-au adus omagiu, a fost însoţit pe jos, cu făclii, până la catedrala "Santa Maria Assunta". În cortegiul care a precedat şi a urmat sicriul tinerii din multe parohii, scoutiştii şi studenţii. Unii au pregătit pancarte şi baloane albe pe care le-au lansat spre cer la trecerea sicriului. La ora 21.00, în catedrală, a început o veghe de rugăciune care a continuat până la miezul nopţii. "Biagio s-a făcut sărac în mod voit - a spus arhiepiscopul Lorefice - a rămas fără nimic, dar a reuşit să realizeze tot ceea ce este sub ochii noştri. În aceste zile Biagio ne spune un lucru foarte clar: «sfinţi imediat» noi toţi, pentru că toţi suntem botezaţi, pentru că fiecare dintre noi poate face ceea ce a făcut Biagio". Pentru cei mulţi care nu vor reuşi să ajungă la catedrală, Arhidieceza de Palermo va realiza o transmisiune directă streaming pe canalele sale: YouTube, situl web şi pagina Facebook. La sfârşitul ritului, sicriul fratelui Biagio se va întoarce în biserica din via Decollati, pentru a fi îngropat în pământ, pe partea dreaptă a templului Misiunii.

(După Vatican News, 17 ianuarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

S-a stins fratele Biagio Conte, îngerul celor din urmă din Palermo