Pr. Ioan Sociu, decedat în ziua de 31 ianuarie în Parohia Bacău "Sfânta Cruce", a fost condus pe ultimul drum sâmbătă, 3 februarie 2007.
Liturghia de înmormântare a avut loc în biserica "Preasfânta Inimă a lui Isus", la ora 10.30. Alături de PS Aurel Percă, cel care a oficiat înmormântarea, au stat pr. Anton Sociu (fratele preotului decedat), pr. Gheorghe Cojocaru (parohul de Nicolae Bălcescu) cei doi nepoţi: preoţii Eugen şi Valerian Ţâmpu, preoţii care se trag din Nicolae Bălcescu (aproape jumătate din cei 12 în viaţă). Peste 120 de preoţi au participat la înmormântare. Biserica ridicată de pr. Ioan Sociu s-a umplut până la refuz cu credincioşi din Nicolae Bălcescu, Bacău, Luizi-Călugăra şi din localităţile învecinate. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi fuseseră botezaţi, căsătoriţi sau făcuseră cu părintele decedat prima sfântă împărtăşanie.
În faţă era lumânarea pascală şi apoi catafalcul cu trupul neînsufleţit al pr. Ioan Sociu. De jur împrejur coroane. Şase copii cu lumânări aprinse străjuiau sicriul.
Atmosferă de rugăciune şi de cântare, de întristare, dar şi de speranţă: moartea nu are ultimul cuvânt. "Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce mult rod" (In 12,24). Aceste cuvinte au răsunat la Evanghelie şi au constituit motoul celebrării.
La predică PS Aurel a amintit mai întâi de momentul special de la hirotonire când preotul se aruncă cu faţa la pământ: se prosternă înaintea maiestăţii lui Dumnezeu, iar ceilalţi se roagă. Pr. Ioan era acum tot într-un fel de prosternare înconjurat de toţi ceilalţi în rugăciune. Oferirea din ziua hirotonirii a fost dusă acum la capăt. Aspectul de sacrificiu este în legătură cu jertfa lui Cristos. Întreaga viaţă a unui preot este a muri în fiecare zi pentru, pentru ca viaţa să se împrăştie în suflete şi să aducă roade de har. Moartea zilnică a preotului e exprimată în multe feluri: renunţarea la familie, separarea de lume, disciplina spirituală, slujirea altora, acceptarea bolii şi a morţii... Pr. Ioan Sociu a purtat lupta cea bună, a dus până la capăt drumul său în mijlocul dificultăţilor şi bucuriilor, susţinut fiind de harul lui Dumnezeu.
Făcând referinţă la faptul că preotul este prin definiţie slujitorul cuvântului, episcopul auxiliar a subliniat în predică faptul că defunctul preot a slujit cuvântul fie prin predică, fie prin cărţile traduse. La finalul predicii episcopul a amintit că un preot chemat la Domnul înseamnă un loc care rămâne liber. De aici chemarea de a ne ruga ca Dumnezeu să ridice pe altul în locul pr. Ioan.
La finalul Liturghiei PS Aurel a dat citire unui mesaj primit de la credincioşii originari din Nicolae Bălcescu, plecaţi la lucru în Torino; a transmis, de asemenea, gândul de rugăciune cu cei prezenţi din partea PS Petru Gherghel, a ÎPS Ioan Robu şi a PS Anton Coşa.
La ieşirea din biserică credincioşii au aplaudat la trecerea sicriului. Câţiva bărbaţi din Nicolae Bălcescu au purtat sicriul. Un număr mare de preoţi şi credincioşi s-au înşiruit pe drumul care duce spre cimitir. Pe garduri covoare şi icoane ca în zi de primiţie.
Mormântul în care a fost aşezat pr. Ioan, aşteptând de acum învierea morţilor, se află chiar lângă zidul bisericii "Toţi Sfinţii" din cimitir, biserică ridicată sub coordonarea Sfinţiei sale şi sfinţită anul trecut. În acelaşi cimitir mai sunt înmormântaţi câţiva preoţi: Albert Weber, Anton Roca, Anton Budău.
Pr. Ioan, condus pe ultimul drum, rămâne în amintirea multora ca preotul care se pregătea cu seriozitate pentru orice misiune, preotul care a iubit Euharistia şi preotul care ardea de dorinţa ca vestea cea bună să ajungă la cât mai mulţi.
Să se odihnească în pace!
Pr. Cornel Cadar
* * *
Mesaj
Preasfinţite,
Primiţi vă rugăm şi dorinţa noastră de a ne uni la această mare durere, la plecarea trupească a celui care a fost părintele Ioan Sociu.
Vă transmitem pe această cale sentimentele noastre de durere, asigurându-vă că sufleteşte suntem alături.
Durerea acelora care l-au înţeles şi l-au iubit este însă mult mai mică faţă de bucuria lui la întâlnirea Tatălui veşnic pe care l-a slujit căutând şi acceptând inspiraţia Duhului Sfânt.
Dacă ar fi să-l întrebăm ceva, l-am întreba: "Pentru ce, dragă părinte, ne-ai părăsit acum când aveai mai mult timp să ne povăţuieşti aşa de bine în scaunul de spovadă?".
Dacă ar fi să-l rugăm ceva, l-am ruga ca aşa cum a făcut în tot timpul pastoraţiei lui, să nu înceteze să mijlocească la Tatăl ceresc pentru cei care nu l-au iubit şi pentru cei care l-au iubit.
Cu lacrimi în ochi punem aceeaşi întrebare bunului Dumnezeu: "De ce, o Doamne, ni l-ai luat? Tu ştii că aveam încă nevoie de el, dar îţi mulţumim pentru că ni l-ai dat ca păstor sufletesc şi te rugăm ca munca lui pastorală să fie ca sămânţa căzută în pământ bun, iar mai devreme sau mai târziu să încolţească în sufletul tuturor acelora care i-au auzit cuvântul".
Fie ca "grădina Maicii Domnului" să fie mereu reînnoită cu păstori sufleteşti vrednici şi atunci sanctuarele vii ale Duhului Sfânt vor fi mai multe şi mai împodobite.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Un grup de enoriaşi din Nicolae Bălcescu
Torino, Italia, 02 februarie 2007
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 februarie: Nicolae Bălcescu: Funeraliile părintelui Ioan Sociu.
